luni, 29 mai 2017

Sindromul Down, un alt mod de viaţă (2)

Între normalitate şi stagnare

   La un an şi patru luni, Teodor începe să descopere lumea cu propriile picioare. Uneori căderea este inevitabilă. Lucrând cu copilul zi de zi, Elena descoperă că inteligenţa lui este mai slabă şi că saltul se face treptat, uneori stagnează sau chiar regresează.Copilul ei are nevoie de mai mult timp ca să proceseze informaţia, percepe mai greu, priveşte mai mult  un obiect până să dea un răspuns.În schimb, baia îl distrează teribil. Datorită acestei descoperiri, Elena hotărăşte să îmbine utilul cu plăcutul adăugând şi gimnastica în apă.Băiatul aleargă singur spre satisfacţia familiei.Cu toate acestea el are  un mers mai greoi faţă de ceilalţi copii şi cade mai uşor. Din experienţa de zi cu zi, Elena îşi dă seama că este mai sensibil la răceală şi că febra, ochii sticloşi şi respiraţia greoaie îi modifică activitatea.Uneori, din cauza durerii în gât, nu poate mânca.Sunt momente când progresul devine prea lent. Dezvoltarea lui oscilează între normalitate şi stagnare. Boala se manifestă diferit de la o persoană la alta, cu un ritm propriu de dezvoltare, păstrând totuşi caracteristicile de bază.Alimentaţia trebuie să fie una raţională pentru că unul din inconvenientele acestei boli este predispoziţia la obezitate.Pe lângă medicamentele care îi susţin celula nervoasă, copilul urmează un program de gimnastică bine stabilit. Plimbările zilnice în parc devin obligatorii, este ajutat să mănânce, să prindă jucăriile cu mânuţa sau să pedaleze ca să-şi întărească musculatura picioarelor. Este prietenos cu ceilalţi copii, zâmbeşte tuturor, iar alergarea după câinii şi pisicile din parc devine o distracţie.

Terapie prin joc

   Teodor are platfus la tălpi iar mersul  legănat, uşor nesigur, o determină pe Elena să ceară  ajutorul unui profesor de sport specializat în afecţiuni motorii. În acelaşi timp, socializarea copilului nu este neglijată. În afara plimbărilor în parc sau mersul cu mama la magazin, este dus la munte şi la mare. ”Fiul meu se dezvoltă armonios, nu are malformaţii sau alte deficienţe.Auzul îi este fin iar strabismul de la ochi este corectat cu ajutorul ochelarilor.Are probleme de pronunţie şi vorbeşte uneori prea repede”. Elena începe să facă terapie prin joc folosindu-se de imagini colorate, cartonaşe cu simboluri (plante, animale),  jucării care se îmbină în diverse forme. Repetă cu el zilnic anumite propoziţii, îi spune poveşti, desenează împreună sau se joacă cu mingea.Lecţiile durează între 30 de minute şi o oră.Uneori copilul se plictiseşte prea repede. Pentru el,  forma permanentă a procesului de recuperare este jocul. Lecţiile zilnice, exerciţiile sunt privite ca un joc.Înainte de începerea lecţiilor, Teodor îşi antrenează toate jucăriile începând cu păpuşile, ursuleţii, căţeluşii , le aşează în semicerc şi astfel începe “joaca”. Când copilul se supără pe neaşteptate, are o atitudine de renunţare la lecţii şi atunci Elena inventează pe loc o modalitate de a-l face să râdă sau îi dă o recompensă. Acestea două au darul de a-l înveseli şi a-l umple de energie. Uneori nu vrea să colaboreze deloc şi dacă Elena insistă, devine nervos. Alteori oboseşte prea repede şi atunci mama întrerupe acivitatea temporar.”oricât de mult lucrez cu el, nu poate pe moment ră reproducă tot, însă le înmagazinează în memorie şi, când mă aştept mai puţin, le spune.” În unele dăţi  copilul se face greu înţeles.El are o idee a ceea ce vrea să spună, dar nu-şi găseşte cuvintele potrivite.Pronunţia este adesea precară şi telegrafică.Din cauza sindromului, răspunde mai greu la întrebări.Un rol important în dezvoltarea lui o au semnele în timpul vorbirii ce conduc la o creştere semnificativă a vocabularului.

Georgeta Istrate

-va urma- 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu