Mănăstirea Căldărușani ( II) - ultima

  La numai  40 kilometri N-E de Bucureşti, înconjurată de ape şi păduri, se află Mănăstirea Căldăruşani, important centru de renaştere spirituală a românilor …

Ridicată în trei luni

   La Mănăstirea Căldăruşani nu te poţi plictisi. Din faţa muzeului, un preot este rugat să spună câteva cuvinte despre istoria monumentului. Aşadar, : «mănăstirea aceasta  este una din cele mai mari şi mai  frumoase din jurul capitalei.Trebuie să ştiţi că face parte din cortegiul de mănăstiri-cetăţi , alături de Comana şi Snagov. De-a lungul timpului, mănăstirile cetăţi, la vreme de restrişte şi jale, au avut rolul de a apăra atât viaţa ortodoxă, cât şi  populaţia din jur. Lăcaşul acesta a fost construit în secolul al XVII-lea, mai precis în anul 1638, de către domnitorul Matei Basarab, pe locul unui schit de lemn. Chiar dacă tehnicile de lucru de pe vremea aceea erau destul de greoaie,  mănăstirea a fost înălţată în doar trei luni de zile ».   Se spune că acest loc i-a atras atenţia domnitorului Matei Basarab în timp ce se afla într-un conflict militar cu oştile domnitorului moldovean Vasile Lupu. Lupta avea să se desfăşoare la Gherghiţa. Depărtându-se de tabără, domnitorul Matei Basararab  a zărit bisericuţa de lemn şi a promis stareţului de atunci că, dacă va ieşi învingător din această luptă, va ridica o biserică nouă. Să fi intervenit divinitatea în decizia domnitorului moldovean de a se retrage ?!Cert este că lupta nu a mai avut loc. Matei Basarab îşi ţine promisiunea şi construieşte din piatră, cărămidă şi lemn biserica cea mare, pe care o înconjoară cu chilii. 

   

   Ridică şi o clopotniţă impresionantă, un impresionant turn de strajă. Construcţia urmează modelul marilor lăcaşuri bizantine, cu pridvor ;  naos, deasupra căruia se află turla centrală ;  pronaos şi altar. Dovadă că a fost o mănăstire domnească sunt apartamentele domnitorului şi ale soţiei sale, precum şi sala tronului. Chiliile nu sunt construcţii modeste, ci încăperi spaţioase, potrivite pentru boierii care se retrăgeau aici să discute cu domnitorul problemele ţării. Mănăstirea a fost construită ca o mică cetate fortificată capabilă să ţină piept eventualilor năvălitori. Sfinţită la 26 octombrie 1638, de către Mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti împreună cu mai mulţi ierarhi bisericeşti, în prezenţa domnitorului şi a boierilor săi, a primit hramul « Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir ». La vremea aceea, a fost înzestrată cu moşii, păduri, lacuri şi chiar sate întregi. Ansamblul monastic de la Căldăruşani cuprinde şi bisericuţa paraclis cu hramul « Sfântul Ioan Evanghelistul »,  zidită în anul 1817; stăreţia ;  cancelaria ;  arhondaricul şi alte anexe adăugate în secolul al XIX-lea. Ultima pictură a fost refăcută de renumitul pictor Belizarie, la 1911.    

Mireasmă de parfum duhovnicesc

  

Soarele se îndreaptă spre asfinţit, mângâind cu ultimele raze mănăstirea Căldăruşani. În curte, toaca bate din ce în ce mai acut, ca o strigare la rugăciune. În aer se simte mireasmă de parfum duhovnicesc. Capetele se pleacă evlavioase, inimile bat mai tare şi gândurile parcă strigă : aici e ceva, aici  a coborât cerul cu îngeri cu tot. Din interior, glasul preotului cântă un psalm, ca un balsam pentru suflet ce scoate lacrima pocăinţei, chiar şi din inimile împietrite: “Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor (…) căci va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care-şi va da rodul la vremea sa şi frunza lui nu va cădea, şi toate câte va face vor spori.Nu sunt aşa necredincioşii, ci ca praful pe care-l spulberă vântul de pe faţa pământului”.  

 Georgeta Istrate