joi, 18 mai 2017

Mănăstirea Căldăruşani (I)



  La numai  40 kilometri N-E de Bucureşti, înconjurată de ape şi păduri, se află Mănăstirea Căldăruşani, important centru de renaştere spirituală a românilor …


  Codrii Vlăsiei şi apele Lacului Căldăruşani înconjoară mănăstirea într-o îmbrăţişare tainică. Ritmul vieţii este lent, desprins parcă dintr-o curgere diferită a timpului. Fiecare copac, fiecare floare, fiecare suflet, adierea copacilor, murmurul apelor şi albastrul cerului înfiorat  de dangătul clopotelor, alcătuiesc o altă lume, o altă imagine, o altă trăire. Aici, toate se potrivesc, ca într-un tablou nepământean. Chiar şi gesturile călugărilor cu bărbile lor albe, cu răbdarea şi ritualurile tradiţionale  par că nu aparţin acestui veac şi nici acestei lumi. Amprenta trecutului  trece prin sufletul zidurilor bătrâne şi vorbeşte despre istorie, binecuvântare,  pace, mântuire. 

Sfinţii sunt purtătorii harului dumnezeiesc

  În duminica aceea, porţile Mănăstirii Căldăruşani deveniseră prea strâmte pentru mulţimea de credincioşi însetată   de spiritualitate. Din loc în loc, vezi grupuri strânse în jurul câte unui călugăr. Întrebările încep să curgă, răspunsurile sunt cele plăcute Lui Dumnezeu. Unul câte unul,pelerinii intră  în biserică. De aici se despart:  unii se îndreaptă către icoana făcătoare de minuni a  Maicii Domnului, îngenunchind în rugăciune. Încet, încet se face coadă la  moaştele Sfântului Grigorie Dascălul. Dacă înainte de a ajunge la mănăstire credincioşii zumzăiau ca nişte albinuţe, ajunşi  în faţa raclei nici nu îndrăznesc să mişte buzele.Acum vorbeşte doar sufletul. Ştiu că Sfântul îi aşteaptă în fiecare zi, în acelaşi loc, să mijlocească pentru problemele lor înaintea cerului. Scot de prin buzunare cărticele, inele, eşarfe şi alte lucruşoare pe care le ating de moaşte. Căci trebuie să ducă şi celor rămaşi acasă din energia vindecătoare!  Alături, un părinte - călugăr  binecuvântează şi miruieşte pruncii: “Ajutorul de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.Amin!” Un alt călugăr istoriseşte povestea Sfântului Grigorie, exemplu de modestie, curăţie şi bunătate.A fost trecut în rândul sfinţilor în vara anului 2006, fiind recunoscut de Biserica Ortodoxă Română  ca un apărător al dreptei credinţe prin cuvânt şi condei. “S-a născut în 1765, la Bucureşti şi a trăit 69 de ani. În timpul vieţii sale, Mitropolitul a cunoscut nedreptatea şi exilul. A fost, de asemenea, ucenicul Sfântului Paisie Velicicovschi, trăind o perioadă la Sfântul Munte Athos. A ajutat din veniturile personale văduvele şi copiii, dar a şi intervenit pe lângă autorităţile vremii pentru ei.Este supranumit “Dascălul”, deoarece a avut o preocupare continuă pentru dezvoltarea învăţământului în Ţara Românească. De altfel, a  tipărit în limba română “Vieţile sfinţilor”  şi a  tradus numeroase lucrări  bisericeşti din limba  greacă. Prin cinstirea sfinţilor, Biserica recunoaşte harul dumnezeiesc în oameni  şi astfel, preamăreşte pe Dumnezeu”.

Istorie adunată în muzeu


   La intrarea în muzeu este mare aglomeraţie. Mulţimea este atrasă de bogata colecţie de artă medievală, inestimabilă ca valoare, şi cuprinde zeci de  icoane vechi, de-a dreptul impresionante;  picturi ale lui Nicolae Grigorescu (din perioada uceniciei), Gheorghe Tătărăscu şi Evghenie Lazăr; obiecte de cult;  broderii de aur şi argint de o mare fineţe, etc. Unii stau minute în şir în faţa vreunei icoane rare, discutându-i valoarea, unicitatea şi sentimental pe care îl transmite. În bibliotecă se află manuscrise şi cărţi bisericeşti din secolul al XVII-lea până în ziua de azi, tipărite în greacă, latină, italiană,germană , franceză şi  română. O piesă deosebit de importantă este Tetraevangheliarul, dăruit mănăstirii de însuşi Matei Basarab, în anul 1643. Grupuri de pelerini ies din biserică sau din muzeu şi se îndreaptă spre cimitir.Bărbaţii îşi descoperă capul, în semn de respect pentru fiinţele trecute în veşnicie.Un mormânt primeşte îngrijiri speciale de la o bătrână, a cărui chip este pe jumătate ascuns.Inscripţia de pe cruce nu poate trece neobservată  : “Aici odihneşte robul lui Dumnezeu, Arhimandritul Sofian Boghiu…” Unul dintre pelerini ţine să precizeze că părintele a fost unul dintre cei mai mari duhovnici ai noştri şi membru al mişcării Rugul Aprins, iniţiat la Mănăstirea Antim, unde a fost şi stareţ.Părintele Sofian a trecut poarta veşniciei la 14 septembrie 2002.Un glas ţine să adauge:  “Dumnezeu să-l odihnească!


Georgeta Istrate
(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu