Zilele acestea, fără să vreau,
m-am gândit mult la Silvia Radu. La îngerii pe care i-a creat, la credința ei
materializată într-un sanctuar dedicat divinității, la modestia din cuvinte și
veșminte. Îmi amintesc, o dată venise la Mănăstirea Antim, de care o leagă o
mare iubire, și o persoană, văzând-o îmbrăcată atât de modest, pur și simplu a umilit-o. Nu s-a apărat, nu
s-a bătut cu pumnul în piept strigând: fato, știi pe cine calci în picioare?
Nu! A zâmbit și s-a dat la o parte din calea aceleia. Cât a crescut în ochii
mei în momentele acelea! Adevărații artiști, adevărații oameni nu fac zgomot pe
unde umblă. Ei muncesc, ei obsevă, ei creează într-o liniște deplină. Vă las
linkul cu ceea ce am scris despre această artistă care merită să fie cunoscută.
Întâmplător sau nu, căutam niște informații pe CD-uri mai vechi și am
găsit lucrările ei fotografiate cu câțiva ani în urmă. M-am uitat mai ales la
picturi. Există atâta culoare și viață în ele, încât privindu-le te vindeci de
orice rană, de orice boală. Azi am să încarc câteva pentru voi.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu