Murmură pădurea ca o taină veche...



E alb peste natura cu aripi adormite,
să mergem împreună spre căile pădurii,
și dacă ne-o primi cu brațe desfrunzite,
în tainica tăcere-i misterul nemuririi.

o vom îmbrățișa cu ochii, și ea ne-o da binețe,
și ne-o zâmbi din crengi tremurătoare,
va spune despre noi, sub bolțile mărețe,
că n-a văzut la nimeni iubire-așa de mare.

soarele de aur are chef de joc
după crengi și-ascunde razele de  foc,
umbrele dispar sub lumina clară,
noi ne sărutăm și visăm a vară.

murmură pădurea ca o taină veche
o ciocănitoare scurmă în copaci,
pițigoiul cântă, glas fără pereche
îți alerg în brațe, mă cuprinzi și taci.

se furișează seara prin crengile pădurii
se parfumează vântu-n nuanțe de apus,
cerul se înstelează, și-n tabloul naturii,
noi stăm îmbrățișați, căci ne iubim nespus.

Georgeta,
27 ianuarie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...