miercuri, 29 aprilie 2015

Un obiect din trecut este o enigmă care aşteaptă să fie dezlegată




Cum  din preistorie nu avem mărturii scrise, arheologia s-a dovedit un mod preţios de a descoperi civilizaţiile trecutului. Prin cercetările arheologice am putut afla informaţii importante despre populaţiile care au vieţuit pe teritoriul actual al României: cum trăiau, cum gândeau, ce preocupări aveau, zeii cărora se închinau, etc. Sub straturile de pământ există o lume dinamică, o lume vie, cu principii morale şi religioase proprii. Deşi nu sunt mărturii scrise, cele care vorbesc, în cazul acesta, sunt artefactele. Este adevărat, uneori avem mai multe ipoteze în legătură cu o descoperire, de aceea, în unele cazuri, nu putem vorbi de certitudini. Important este să se aleagă concluzia care se apropie cel mai mult de adevăr. Recunoaştem sau nu, acolo ne sunt rădăcinile. Unii au pus la îndoială faptul că ne tragem din daci şi romani, au venit cu nenumărate argumente, au vrut să ne scoată din istorie, dar aceste descoperiri străvechi atestă faptul că avem o continuitate pe aceste meleaguri. Cred că a fi arheolog este o meserie extrem de grea, dar fascinantă. Arheologia, în ciuda aparenţelor, nu este o meserie statică, descoperi mereu ceva nou, rămâi împietrit de uimire în faţa acelor obiecte şi te gândeşti că, poate, ai judecat greşit omul preistoric. Şi iată că, deodată, lumea aceea reînvie sub ochii tăi, inteligentă şi creatoare. Cum spuneam, nu este uşor să scormoneşti pământul în căutarea propriilor rădăcini, ca să afli mai multe despre poporul sau popoarele din care faci parte. Nu este suficient să găseşti nişte cioburi sau chiar obiecte întregi, nici măcar să simţi greutatea istoriei pe ele sau emoţia întoarcerii în timp, ci trebuie să-ţi dai seama de valoarea lor, să dispui de o inteligenţă aparte, să pui elementele ştiinţifice cap la cap, să compari, să datezi, să critici, să explici, să argumentezi cu dovezi. Fără cercetare, munca unui arheolog rămâne nesemnificativă. De aceea cred că arheologii sunt cei care ne pun în faţă o oglindă a trecutului, care arată viaţa în toată complexitatea ei. Nu ne rămâne decât să ne adăpăm de la acest izvor, să descoperim bucuriile şi tristeţile acelor oameni, cum au decis să trăiască, să putem fi plăcut surprinşi de nevoia lor intrinsecă de artă. Această creativitate a lor a ţâşnit până la noi, ca o pasăre cu aripile întinse peste mii de ani.  Ne deschide o fereastră spre  trecutul nostru, o parte obişnuită a vieţii de zi cu zi, dar şi o parte luminoasă, încărcată de simboluri şi semnificaţii, care arată credinţele şi visurile acelor oameni. În condiţiile în care nu avem izvoare scrise, arheologia capătă un rol covârşitor, care necesită multiple cunoştinţe şi folosirea unei tehnici complexe. Această ştiinţă a scos la lumină secole şi milenii de istorie, multă vreme ignorate de oameni. Din fericire, prin intermediul arheologiei avem o imagine a trecutului, un contact direct cu acesta. Căci, ce este mai emoţionant decât a atinge un obiect vechi de mii de ani? E ca şi cum ai atinge urmele trăitorilor acelor timpuri, e ca şi cum, printr-o simbioză ciudată, le-ai simţi energia, sufletul, gândurile. Un obiect din trecut este o enigmă care aşteaptă să fie dezlegată.
 Ceramica este pentru arheolog extrem de importantă, fiind artefactul pe baza căruia au fost definite grupele culturale cunoscute până în prezent precum şi ariile lor de răspândire. De asemenea, pe baza tipologiei ceramicii şi a evoluţiei ei în timp, au fost periodizate toate aceste culturi. 


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu