miercuri, 29 aprilie 2015

Se face dimineață...



    
    Voi fi mereu lângă tine, în cele mai fericite zile și în cele mai întunecate nopți. Când vei simți o briză ușoară pe obraz, să știi că este respirația mea...





Se face dimineață...

când se așterne pe lume a nopții umbră
iar mantia  de stele lumini de aur poartă,
din depărtări albastre, ia formă-un chip de zână
cu luna se-nvelește, e vie, însă ea pare moartă.  

se bate miezul nopții, iar fata  nemișcată
pe piatra de  smarald pare că-i  o statuie,
deodat-o umbră-n noapte se arată
s-așază lângă fată și mâna îi mângâie.

e caldă mâna lui, prea caldă, și  deodată
fata își smulge mâna rece, înfiorată,
ea se ridică, dă să fugă, dar hotărâtă umbra
o prinde și-i rostește numele într-una:

la tine am venit mânat de-o presimțire
și te-am găsit  pierdută-n dezamăgire,
batista mea tu ia-o, hai șterge lacrima
căci niciodată singură nu te vei mai afla!

se face dimineață pe lumea adormită
pe-o piatră nemișcați un el și-o ea se uită,
în ochii umeziți, setoși de dor de viață
și plâng de fericire, se face dimineață...


Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu