marți, 29 aprilie 2014

Vremea patriarhilor: Iacov

    Viața lui Iacov seamănă izbitor cu a noastră. Un om în aparenţă inutilizabil poate deveni cu ajutorul harului lui Dumnezeu o piesă importantă în planul de mântuire. În faţa acestei perspective toate planurile omeneşti se prăbuşesc, asemeni unui castel de nisip pe ţărmul mării.

”În pântecele tale sunt două neamuri…”

   Încă din pântecele mamei lor, Esau şi Iacov , cei doi gemeni ai Rebecăi, nu au astâmpăr. Îngerul Domnului face o profeţie : « În pântecele tău sunt două neamuri şi două popoare se vor ridica din pântecele tău ;un popor va ajunge mai puternic decât celălalt şi cel mai mare va sluji celui mai mic »(Facerea, cap25).
    La naştere, Iacov îl ţine pe fratele său de călcâi ca şi cum ar vrea să-i spună : eu trebuie să ies primul! Băieţii sunt diferiţi atât la înfăţişare cât şi la caracter. Isaac îşi învaţă copiii legea lui Dumnezeu şi nu le ascunde nimic cu privire la legământul avraamic potrivit căruia întâiului născut îi revine nu numai o moştenire a bunurilor pământeşti cât o superioritate spirituală datorată promisiunii că din urmaşii săi direcţi avea să se ridice Mântuitorul lumii. Cuvintele spuse de Îngerul Domnului referitoare la « cel mai mare va sluji celui mai mic » îl obsedează pe Iacov care pentru împlinirea acestei profeţii consideră că ar trebui să-l ajute puţin pe Dumnezeu. El foloseşte mijloace omeneşti pentru a atinge un scop dumnezeiesc. Aceasta îi aduce multă suferinţă şi mustrări de conştiinţă chinuitoare.

Iacov obţine dreptul de întâi născut

    Esau  ajunge un vânător iscusit, iubit de tatăl său mai ales pentru mâncărurile pe care i le prepară din vânat. Pielea lui roşiatică şi păroasă, firea impulsivă şi îndrăzneaţă aplecată spre plăcerile de-o clipă îl diferenţiază de Iacov care este inteligent, prevăzător, dar mai ales, şiret. Tânjeşte după privilegiile de care s-ar bucura dacă ar fi întâiul născut. Ştiind că fratele său este lacom, nu scapă ocazia de a-i cere dreptul de întâi născut în schimbul unei farfurii de mâncare . Nepăsător, Esau îşi vinde acest drept pe care îl întăreşte cu un jurământ. Cu siguranţă, există greşeli cu consecinţe dezastruoase.O astfel de greşeală face Esau mânat doar de plăcerile pământeşti.
      După ce-şi cumpără dreptul de întâi născut, Iacov vrea să obţină şi binecuvântarea tatălui. Fiind bătrân şi de teamă să nu moară fără să lase lucrile în ordine, Isaac îl trimite pe Esau să facă o mâncare din vânat, ca să-i dea această binecuvântare. Este momentul în care Rebeca îl ajută pe Iacov. Ea prepară mâncarea favorită a lui Isaac, îl îmbracă pe Iacov cu haina fratelui său,îi acoperă braţele cu pieile iezilor din care pregătise mâncarea şi... Isaac, orb fiind, îi dă binecuvântarea după ce îi simte mâinile păroase care ştie că sunt ale lui Esau.”Să-ţi dea Dumnezeu din roua cerului şi din belşugul pământului, pâine multă şi vin. Să-ţi slujească popoarele şi căpeteniile să se închine înaintea ta ;să fii stăpân peste fraţii tăi şi feciorii mamei tale să ţi se închine ţie;cel ce te va  blestema să fie blestemat şi binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta”(Facerea, cap.27).
    O tristeţe imensă îl cuprinde pe Esau  atunci cand descoperă înşelătoria. Sfâşietoare sunt cuvintele sale care strigă amarnic printre lacrimi:”Binecuvăntează-mă şi  pe mine, tată!”. Prea târziu. Singurul lucru care-i încolţeşte în minte fiului înşelat este să-şi ucidă fratele...

Visul de la Betel

   Mânia fratelui declanşează în inima lui Iacov un val de remuşcări. Se simte vinovat că păcătuise împotriva tatălui, a fratelui, a lui Dumnezeu şi a propriului suflet. De teama mâniei lui Esau, Iacov pleacă de acasă. Întunericul se aşază pe pământ ca o perdea misterioasă apăsând inima care suferă…Obosit de drum şi întrebându-se dacă-şi va mai vedea vreodată părinţii sau dacă Dumnezeu îl va ierta, Iacov adoarme cu capul pe o piatră. Un vis minunat, ca un dar nepreţuit îi înlătură temerile. O scară pe care îngerii urcă şi coboară în capătul căreia se află Domnul Slavei:”Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi…şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului.I ată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge…”(Facerea, cap. 28). Trezindu-se, Iacov simte că prezenţa divină îi umple singurătatea. Piatra pe care dormise devenise un stâlp de aducere aminte ca un monument al îndurării Dumnezeului care, iată, nu-l părăsise.Tot atunci el promite că dacă Dumnezeu va avea grijă să nu-i lipsească nimic, el îi va da înapoi a zecea parte din tot ce va avea.

“De acum, te vei numi Israel”

   Ajuns la aceeaşi fântână unde slujitorul bunicului său o întâlnise pe Rebeca în urmă cu o sută de ani, o cunoaşte pe Rahila, fiica lui Laban, de care se îndrăgosteşte. Ca să o ia de soţie se învoieşte să lucreze timp de şapte ani pe pământurile unchiului său. După încheierea acestei perioade Laban îl înşală dându-i de soţie pe Lea, sora mai mare a celei pe care o iubea. Pentru Rahila, Iacov mai slujeşte unchiului avar încă şapte ani. Cândva el fusese cel care înşelase, iar  acum Laban îi plăteşte cu aceeaşi monedă. Amar este gustul propriului venin …
     După douăzeci de ani, în sfârşit, Iacov pleacă spre Canaan. Cu inima strânsă din cauza amintirii păcatului, dar încurajat de îngerii care-l însoţesc, îşi trimite familia dincolo de râul Iaboc cu gândul să petreacă noaptea în rugăciune. Are nevoie ca Dumnezeu să înmoaie inima fratelui ofensat. Pe de altă parte trimite oameni cu daruri în întâmpinarea lui Esau care vine însoţit de 400 de oameni cu gând de răzbunare. Momentul este critic şi deosebit de tensionat. Biblia spune că« rămânând Iacov singur, s-a luptat Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor »(Facerea, cap.32). Străinul îşi pune degetul pe coapsa lui Iacov făcându-l să şchiopăteze. Când Iacov realizează că se luptase chiar cu Dumnezeu, cere binecuvântare pe care o şi primeşte:”de acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor”(Facerea, cap32). Patriarhul simte pacea împăcării cu Dumnezeu. Locului în care se luptase cu Dumnezeu îi pune numele de Peniel adică faţa lui Dumnezeu.
    Întâlnirea fraţilor este una binecuvântată deoarece Dumnezeu lucrase la inima lui Esau. Din noaptea luptei de la Peniel, Iacov nu mai e acelaşi. Şiretenia, încrederea în forţele proprii şi toate elementele jalnice ale caracterului său care-i aduseseră atâtea mustrări de conştiinţă, dispăruseră. Acum, credinţa în Dumnezeu străluceşte pe chipul său ca o lumină nepământeană. La sfârşitul vieţii sale, în acest personaj se conturează deja împărăţia lui Israel. Pentru că lecţia încrederii absolute în Dumnezeu aduce cu ea mântuirea.

   Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu