Viața lui Iacov seamănă izbitor cu a
noastră. Un om în aparenţă inutilizabil poate deveni cu ajutorul harului lui
Dumnezeu o piesă importantă în planul de mântuire. În faţa acestei perspective
toate planurile omeneşti se prăbuşesc, asemeni unui castel de nisip pe ţărmul
mării.
”În pântecele tale sunt două neamuri…”
Încă din pântecele mamei lor, Esau şi Iacov
, cei doi gemeni ai Rebecăi, nu au astâmpăr. Îngerul Domnului face o
profeţie : « În pântecele tău sunt două neamuri şi două popoare se
vor ridica din pântecele tău ;un popor va ajunge mai puternic decât
celălalt şi cel mai mare va sluji celui mai mic »(Facerea, cap25).
La naştere, Iacov îl ţine pe fratele său de
călcâi ca şi cum ar vrea să-i spună : eu trebuie să ies primul! Băieţii sunt diferiţi
atât la înfăţişare cât şi la caracter. Isaac îşi învaţă copiii legea lui
Dumnezeu şi nu le ascunde nimic cu privire la legământul avraamic potrivit căruia
întâiului născut îi revine nu numai o moştenire a bunurilor pământeşti cât o
superioritate spirituală datorată promisiunii că din urmaşii săi direcţi avea
să se ridice Mântuitorul lumii. Cuvintele spuse de Îngerul Domnului referitoare
la « cel mai mare va sluji celui mai mic » îl obsedează pe Iacov care
pentru împlinirea acestei profeţii consideră că ar trebui să-l ajute puţin pe
Dumnezeu. El foloseşte mijloace omeneşti pentru a atinge un scop dumnezeiesc. Aceasta
îi aduce multă suferinţă şi mustrări de conştiinţă chinuitoare.
Iacov obţine dreptul de
întâi născut
Esau ajunge un vânător iscusit, iubit de tatăl său
mai ales pentru mâncărurile pe care i le prepară din vânat. Pielea lui
roşiatică şi păroasă, firea impulsivă şi îndrăzneaţă aplecată spre plăcerile
de-o clipă îl diferenţiază de Iacov care este inteligent, prevăzător, dar mai
ales, şiret. Tânjeşte după privilegiile de care s-ar bucura dacă ar fi întâiul născut.
Ştiind că fratele său este lacom, nu scapă ocazia de a-i cere dreptul de întâi
născut în schimbul unei farfurii de mâncare . Nepăsător, Esau îşi vinde acest
drept pe care îl întăreşte cu un jurământ. Cu siguranţă, există greşeli cu
consecinţe dezastruoase.O astfel de greşeală face Esau mânat doar de plăcerile
pământeşti.
După ce-şi cumpără dreptul de întâi născut, Iacov
vrea să obţină şi binecuvântarea tatălui. Fiind bătrân şi de teamă să nu moară
fără să lase lucrile în ordine, Isaac îl trimite pe Esau să facă o mâncare din
vânat, ca să-i dea această binecuvântare. Este momentul în care Rebeca îl ajută
pe Iacov. Ea prepară mâncarea favorită a lui Isaac, îl îmbracă pe Iacov cu
haina fratelui său,îi acoperă braţele cu pieile iezilor din care pregătise mâncarea
şi... Isaac, orb fiind, îi dă binecuvântarea după ce îi simte mâinile păroase
care ştie că sunt ale lui Esau.”Să-ţi dea Dumnezeu din roua cerului şi din belşugul
pământului, pâine multă şi vin. Să-ţi slujească popoarele şi căpeteniile să se
închine înaintea ta ;să fii stăpân peste fraţii tăi şi feciorii mamei tale să
ţi se închine ţie;cel ce te va blestema
să fie blestemat şi binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta”(Facerea,
cap.27).
O
tristeţe imensă îl cuprinde pe Esau atunci cand descoperă înşelătoria. Sfâşietoare
sunt cuvintele sale care strigă amarnic printre lacrimi:”Binecuvăntează-mă
şi pe mine, tată!”. Prea târziu. Singurul
lucru care-i încolţeşte în minte fiului înşelat este să-şi ucidă fratele...
Visul de la Betel
Mânia fratelui declanşează în inima lui Iacov
un val de remuşcări. Se simte vinovat că păcătuise împotriva tatălui, a
fratelui, a lui Dumnezeu şi a propriului suflet. De teama mâniei lui Esau,
Iacov pleacă de acasă. Întunericul se aşază pe pământ ca o perdea misterioasă
apăsând inima care suferă…Obosit de drum şi întrebându-se dacă-şi va mai vedea
vreodată părinţii sau dacă Dumnezeu îl va ierta, Iacov adoarme cu capul pe o
piatră. Un vis minunat, ca un dar nepreţuit îi înlătură temerile. O scară pe
care îngerii urcă şi coboară în capătul căreia se află Domnul Slavei:”Eu sunt
Domnul Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul
pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi…şi se vor binecuvânta întru tine
şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului.I ată, Eu sunt cu tine şi te
voi păzi în orice cale vei merge…”(Facerea, cap. 28). Trezindu-se, Iacov simte
că prezenţa divină îi umple singurătatea. Piatra pe care dormise devenise un
stâlp de aducere aminte ca un monument al îndurării Dumnezeului care, iată,
nu-l părăsise.Tot atunci el promite că dacă Dumnezeu va avea grijă să nu-i
lipsească nimic, el îi va da înapoi a zecea parte din tot ce va avea.
“De acum, te vei numi
Israel”
Ajuns
la aceeaşi fântână unde slujitorul bunicului său o întâlnise pe Rebeca în urmă
cu o sută de ani, o cunoaşte pe Rahila, fiica lui Laban, de care se îndrăgosteşte.
Ca să o ia de soţie se învoieşte să lucreze timp de şapte ani pe pământurile
unchiului său. După încheierea acestei perioade Laban îl înşală dându-i de soţie
pe Lea, sora mai mare a celei pe care o iubea. Pentru Rahila, Iacov mai slujeşte
unchiului avar încă şapte ani. Cândva el fusese cel care înşelase, iar acum Laban îi plăteşte cu aceeaşi monedă. Amar
este gustul propriului venin …
După douăzeci de ani, în sfârşit, Iacov pleacă
spre Canaan. Cu inima strânsă din cauza amintirii păcatului, dar încurajat de
îngerii care-l însoţesc, îşi trimite familia dincolo de râul Iaboc cu gândul să
petreacă noaptea în rugăciune. Are nevoie ca Dumnezeu să înmoaie inima fratelui
ofensat. Pe de altă parte trimite oameni cu daruri în întâmpinarea lui Esau
care vine însoţit de 400 de oameni cu gând de răzbunare. Momentul este critic şi
deosebit de tensionat. Biblia spune că« rămânând Iacov singur, s-a luptat
Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor »(Facerea, cap.32). Străinul îşi
pune degetul pe coapsa lui Iacov făcându-l să şchiopăteze. Când Iacov
realizează că se luptase chiar cu Dumnezeu, cere binecuvântare pe care o şi
primeşte:”de acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai
luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor”(Facerea, cap32). Patriarhul
simte pacea împăcării cu Dumnezeu. Locului în care se luptase cu Dumnezeu îi
pune numele de Peniel adică faţa lui Dumnezeu.
Întâlnirea
fraţilor este una binecuvântată deoarece Dumnezeu lucrase la inima lui Esau. Din noaptea luptei de la
Peniel, Iacov nu mai e acelaşi. Şiretenia, încrederea în forţele proprii şi toate
elementele jalnice ale caracterului său care-i aduseseră atâtea mustrări de
conştiinţă, dispăruseră. Acum, credinţa în Dumnezeu străluceşte pe chipul său ca
o lumină nepământeană. La sfârşitul vieţii sale, în acest personaj se
conturează deja împărăţia lui Israel. Pentru că lecţia încrederii absolute în
Dumnezeu aduce cu ea mântuirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu