marți, 29 aprilie 2014

Vremea patriarhilor: Isaac



     
    Minimalizat cumva de personalitatea puternică a tatălui său, Isaac rămâne fiul legământului care se supune hotărârii cerului fără să protesteze. Caracterul său înclinat spre armonie se sincronizează perfect cu voinţa lui Dumnezeu şi planul de mântuire a omului.

 Să mori pentru Dumnezeu...
 
    Isaac era fiul făgăduinţei, fiul pe care Dumnezeu îl promisese lui Avraam pentru ca din el să se nască un neam mare şi prin care,la un moment dat, sa vină Mântuitorul lumii. El a avut un rol esenţial în istoria omenirii. De aceea caracterul său merită o atenţie deosebită. Propun să ne întoarcem la momentul în care, pe muntele Moria, Isaac trebuia să devină o ardere de tot ca o jertfă adusă lui Dumnezeu. Printr-un exerciţiu de imaginaţie putem să reconstituim scena : în timp ce-şi ajută tatăl să zidească altarul şi să pună lemnele pe el, nedumerit de faptul că nu vede animalul de jertfă, Isaac află de la Avraam voinţa lui Dumnezeu care-l îngrozeşte şi-l uimeşte în acelaşi timp. Ar fi putut lesne să scape de soarta care tocmai i se dezvăluise şi tatăl lui, bătrân fiind, cu siguranţă nu ar fi fost în stare să-l oprească. Ar fi putut măcar să vocifereze ori să se lipsească de aşa un Dumnezeu. Dar nu o face. Dimpotrivă, acum îşi explică durerea de pe chipul bătrânului său tată, faptul că acesta este sleit de puteri, că de-abia mai este în stare să îngaime două cuvinte, că se gândeşte poate să explice Sarei cum a luat viaţa fiului ei şi pe a ei împreună cu a lui…că se gândeşte poate cum va trăi după aceea. Doamne, câtă durere ! Toată fericirea lor avea să dispară! Dar nu ! Trebuie să aibă şi el încredere în Dumnezeu aşa cum îl învăţase Avraam, aşa cum simţise el însuşi. La urma urmei i se spusese doar că se născuse printr-o minune, că mama lui fusese stearpă şi când nimeni nu mai spera, la bătrâneţe, îl născuse pe el. Oare nu tot Dumnezeu făcuse asta ? De ce nu ar avea încredere acum în El? Ba chiar ar fi o onoare să moară pentru un astfel de Dumnezeu…
   Isaac, plin de milă faţă de părintele său, îl îmbăţişează, îi şterge lacrimile apoi încurajează mâinile aproape inerte ale bătrânului să lege frânghiile  ce aveau să-i fixeze trupul pe altar. Când mâna care ţinea cuţitul s-a ridicat, Îngerul Domnului a oprit-o. Lui Dumnezeu Îi fusese de ajuns demonstraţia de iubire din partea tatălui şi a fiului. El ştia că Avraam ar fi mers până la capăt chiar dacă acest sacrificiu era cel mai chinuitor din toate. Avea dovada că Avraam  şi Isaac meritau toate privilegiile cereşti şi erau demni de legământul încheiat. Prin ascultare, cei doi obţinuseră victoria credinţei şi asigurarea că în veci Dumnezeu nu va abandona neamul omenesc.

O soţie credincioasă

   După ce mama lui Isaac a trecut în veşnicie, Avraam, acum foarte bătrân, caută sa-i găsească o soţie fiului său. El ştie că aceasta are să aibă un rol foarte important în viaţa lui şi că nu-l poate proteja de efectele idolatriei decât dacă îi va lua o fată care să nu-l înstrăineze de Dumnezeu. Gândurile lui se îndreaptă către rudele sale. Legat de un jurământ şi cu promisiunea că un înger al Domnului îl va ajuta să facă alegerea potrivită, cel mai credincios slujitor al lui Avraam pleacă în Mesopotamia în căutarea unei mirese. De această alegere depinde fericirea lui Isaac, dar şi a generaţiilor următoare. Ajuns la poarta cetăţii, întâlneşte o fată foarte frumoasă care pe deasupra are o purtare plăcută ce izvorăşte dintr-o inimă bună şi o fire deschisă. Eliezer îi cere apă, iar fata îi vorbeşte ca un răspuns al rugăciunii pe care tocmai o rostise : « Bea, domnul meu ! Şi cămilelor tale am să le scot apă până vor bea toate »(Facerea, cap24). Fata este fiica fratelui lui Avraam şi se numeşte Rebeca. Ea acceptă să devină soţia lui Isaac, iar membrii familiei cad de acord că  aceasta este voinţa lui Dumnezeu : « de la Domnul vine lucrul acesta şi noi nu-ţi putem spune nimic nici de bine, nici de rău. Iată, Rebeca este înaintea ta, ia-o şi du-te să fie soţia fiului stăpânului tău, cum a grăit Domnul »(Facerea, cap24).

O sarcină miraculoasă

   Probabil că adevărata iubire ar trebui cerută de la Dumnezeu care ştie mai bine decât oamenii ce înseamnă fericirea. Lui îi iese din prima, cu siguranţă. Aşa s-a întâmplat cu Isaac şi Rebeca. Căsnicia celor doi este tabloul ideal care scoate în evidenţă  bucuria fericirii în familie. Pentru aceştia, căsătoria avea să fie începutul iubirii şi nu sfârşitul ei cum se întâmplă de obicei.Tinerii s-au plăcut din prima clipă, iar Biblia spune că : «Şi a dus-o Isaac în cortul mamei sale, Sara, şi a luat pe Rebeca şi aceasta s-a făcut femeia lui şi a iubit-o »(Facerea, cap.24). În primii douăzeci de ani ai căsniciei nu au avut copii, iar pântecele Rebecăi a fost deschis numai după ce Isaac s-a rugat insistent Domnului ştiind că la El toate sunt cu putinţă. Rugăciunea lui primeşte răspuns. Rebeca rămâne însărcinată şi naşte gemeni : Esau şi Iacov, două caractere contrastante, mereu în opoziţie. Ca şi Sara, Rebeca avusese aceeaşi problemă : nu putea să aibă copii. Putem deduce că legământul avraamic nu este ceva natural, ci împlinirea lui  are nevoie de îndurarea şi iubirea lui Dumnezeu.

« Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău! »

     Cu toate că Isaac a dovedit ascultare, credincioşie şi bunătate,  ca să fie beneficiarul promisiunilor legământului avraamic trebuia să accepte  prin credinţă toate făgăduinţele pe care le făcuse Dumnezeu tatălui său. Cu alte cuvinte, faptul că era fiul lui Avraam nu era suficient. Legământul trebuia reînnoit. Condiţia esenţială era ascultarea şi încrederea totală în Dumnezeu. Şi el trece proba ce autentifică şi pecetluieşte legătura indestructibilă dintre Creator şi sămânţa lui Avraam. Astfel, când o secetă a lovit ţara Canaanului, Dumnezeu l-a sfătuit să nu meargă în Egipt pentru că El Însuşi va avea grijă să nu-i lipsească nimic. Într-adevăr, sporul şi binecuvântările nu se mai opreau. Ajunsese atât de bogat şi puternic încât filistenii i-au cerut să plece de pe pământurile lor. Şi atunci…Biblia spune că  într-o noapte i S-a arătat Domnul care i-a vorbit astfel: « Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău! Nu te teme, că Eu sunt cu tine şi te voi binecuvânta şi voi înmulţi pe urmaşii tăi, pentru Avraam, sluga Mea. »(Facerea, cap.26). Până în ultima clipă a vieţii sale a rămas aproape de Dumnezeu care îi arăta neîncetat sprijinul şi iubirea divină.
   Isaac, fiul care se supune voinţei cerului, este personajul care arată spre atitudinea Fiului lui Dumnezeu care acceptă să-şi dea viaţa pentru ca omenirea să fie mântuită. O lecţie de ascultare pe care preferăm să o ignorăm din prea multă mândrie deşartă. Dacă vom continua, noi vom fi cei care vom pierde, spre tristeţea Dumnezeului care a făcut totul ca să ne ofere o alternativă…
                                                                                                                                
Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu