joi, 26 decembrie 2013

Îndrăgostiți în Parcul Romanescu, partea a IV-a (ultima)




Castelul Fermecat




    Călătoria cu barca se încheiase. Ei își reluară plimbările prin parc. Ajunseră în fața unui pod suspendat, iar în apropiere, pe un deal,  se afla un castel părăsit. Bărbatul îi spuse că se află în fața Castelului Fermecat , construit la scurt timp după inaugurarea parcului. Se pare că această clădire, acum în paragină, în timpul comunismului ar fi funcționat ca restaurant, iar după 1989 a fost  un fel de bar cu terasă.
- Îmi pare rău că nu putem intra acum, spuse bărbatul, dar îți pot spune că  scările sunt destul de înguste și au o formă circulară. Ignoră, draga mea, tencuiala căzută și lipsa literelor de pe ușa de la intrare. Imaginează-ți că este renovat, mobilat după gustul tău, iar în camera secretă te aștept eu cu brațele deschise.
După o pauză, în care amândoi păstrară tăcerea, el adăugă:
-Iubito, acest castel redă stilul romantic... Îți imaginezi câte povești  ar putea ascunde între pereții lui? Știi, multe mirese vin aici să facă fotografii, cică e o amintire de neuitat. Spun că își imortalizează fericirea în peisajul oferit de acest parc.  Știu ele ce știu... sau măcar intuiesc.

 Și altele...


 - Acest parc are și o Grădină zoologică,  inaugurată în anul 1906. Dacă la început, au fost aduse doar câteva specii de animale, cu timpul a fost îmbunătățită, iar astăzi poți vedea aceste exemplare superbe care-și fac veacul dincolo de plasele de protecție.  În acest loc, cei mai fericiți sunt copiii. Poate, într-o zi, și noi îi vom aduce pe ai noștri... Ce spui?
-Ce să spun? Posibil...
    Fata privi cu atenție: un leu stă tolănit cu spatele la vizitatori, ridicând coada acrobatic; vulpea, mistrețul, tigrul, antilopa, struțul, maimuțe, cămile și dromaderi , căprioare și cerbi, porumbei și alte păsări exotice populează acest loc atât de iubit de cei mici.
  Apoi, cei doi își continuă drumul. Se opresc la vreo 10 metri de trei cățeluși  care se joacă prin iarbă, alergând din când în când la mama lor, aflată cam la un metru depărtare  de ei. Spectacolul este de-a dreptul fascinant.
   Continuându-și drumul pe aleile parcului, le iese în față statuia unei femei îmbrăcată și coafată în stilul roman, care are privirea îndreptată spre dreapta, căutând poate cu privirea vreun iubit furat de timp; trenulețul colorat iese din poveste,  invitându-i parcă la o călătorie de neuitat;  mașinuțe cu cap de personaje de basm învârt roata vieții  printre iluzii și vise, în strigăte de copii. 

   De pe Podul Suspendat ale cărui capete par porți ale sărutului, se văd nuferii pe luciul apei. Ciripitul neobosit al păsărilor pare o muzică din altă lume,  care vine să întregească această operă de artă numită Parcul Romanescu. Totul are iz de romanță, mai ales când ai alături persoana iubită. 

-Iubito, am ajuns în fața unui palat, căci acest parc are și așa ceva:Palatul Bibescu. Deși arată ca o casă părăsită, iar geamurile sparte te pot îndepărta de ea, zic să citim împreună inscripția de deasupra intrării :  „În această clădire, numită Palatul Bibescu, în zilele de 26 şi 27 iunie 1859, a fost găzduit domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o la Craiova“. De altfel, acest parc mai este numit și parcul Bibescu, adaugă bărbatul, deoarece, așa cum ți-am mai spus, terenul a aparținut acestei familii. Mai precis, în anul 1853, Primăria Craiovei a cumpărat terenul de la Iancu Bibescu, fratele lui Grigore Bibescu, iar palatul din fața noastră, așa cum probabil ai dedus,  a aparținut familiei domnitoare.

Apusul...

   

    Soarele apune printre copaci, ca un reflector roșiatic peste parc. În apropiere se aud broaștele orăcăind într-un concert de zile mari, iar susurul micii cascade, cu vâltoarea pe care o creează,  accentuează atmosfera de basm. În aer,  parfumul florilor se răspândește cu repeziciune,  mângâind respirația tuturor vietăților din acest loc.  Cu siguranță, cei doi îndrăgostiți nu vor uita această zi, care va pleca în eternitate plină de iubire, ca o provizie pentru zilele mai puțin darnice din punct de vedere sentimental. Aproape de ieșire, își luară rămas bun de la statuia lui Brâncuși. În acea zi, timpul a stat în loc pentru ei, iar oamenii care au vizitat parcul fuseseră diferiți prin atitudine și vestimentație, dând senzația că au aterizat aici taman azi, din epoci și locuri diferite. Și parcă vrând să le spună la revedere, de pe un colț de bancă, un bărbat cânta la vioară Balada lui Ciprian Porumbescu.
-Știi, iubito, la iarnă, te invit din nou în parc. Atunci vei avea ocazia să vezi un loc încremenit în alb, romantic și rece. E ca un tărâm al Crăiesei Zăpezii...

Georgeta Istrate

2 comentarii:

  1. Draga mea , iti multumesc pentru aceasta mica incursiune in peisajul mirific al parcului atat de drag mie si,in acelasi timp ,iti multumesc nespus ca mi-ai facut partasa la o povestioara de iubire , din pacate ,prea scurta...

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc pentru acest mesaj. Am scris despre acest parc in amintirea unei mari iubiri. Parcul Romanescu imi este drag, poate mai mult decat iti este tie, el face parte dintr-o iubire care nu se va stinge niciodata.Oricine ai fi, iti doresc tot binele din lume.

    RăspundețiȘtergere