joi, 26 decembrie 2013

Îndrăgostiți în Parcul Romanescu, partea I



      Îndrăgostiții intră în parc. Niște coloane deschid drumul spre interior, iar dealul  cu foișorul din lemn ce se ridică în față, tronează deasupra aleilor arătând drumul spre Castelul fermecat, aflat  în apropierea unui pod suspendat.  Părăsit, cucerit de pânze de păianjen, uitat în paragină, geamurile sparte , bucăți de tencuială desprinse, castelul pare că așteaptă pe cineva să-l readucă la viață...



A fost odată un primar...

- Astăzi, iubito,  am vrut să te aduc în acest parc.  De primăvara până toamna târziu, vin aici și merg cu rolele, mă plimb pe alei și, desigur, îmi imaginez că sunt cu tine. Voi începe cu povestea acestui loc. Așadar, a fost odată un primar, care voia să lase ceva bun în urma lui.  Îl chema Nicolae Romanescu . El voia să creeze ceva nemaivăzut, iar proiectul acesui parc venea să-i materializeze visurile. A pus la dispoziția unui arhitect peisagist, pe nume Emile Redont, 90 hectare de teren la marginea orașului, teren pe care municipalitatea l-a cumpărat de la prințul Gheorghe Bibescu.  Trebuie să-ți spun că acest proiect, adus la viață de Edouard Redont,  a câștigat medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris, în anul 1900. Astfel, la 29 septembrie 1903, parcul a fost inaugurat cu surle și trâmbițe, iar de la acea dată,  a intrat în rândul parcurilor celebre din Europa.  Treaba nu a fost deloc ușoară. Pentru acest proiect, au fost aduse specii rare de arbori și aclimatizate aici, felurite plante ornamentale, au fost ridicate construcții de factură romantică, de pildă castelul medieval, podul suspendat sau poduri de beton care imită scoarța de copac...
La un moment dat, bărbatul se întrerupse, vrăjit de culoarea ochilor iubitei. Nu se putu abține și comentă:
- Iar ți s-a schimbat culoarea ochilor! Cred că soarele acesta oltenesc îi face să fie așa verzi și strălucitori. Spune-mi vrăjitoare mică, cum faci să fii mereu altfel? Ești ca o operă de artă care-și schimbă culorile după vremea de afară...sau după starea sufletească? Spune-mi tu!  
- Ei bine, iubitule, ochii mei au o poveste mult mai complicată, spuse fata încercând să intre în jocul lui.  Să vedem...Ca o vrăjitoare ce sunt, azi noapte, am ieșit afară,  hipnotizată de lumina lunii pline. Nu puteam să prind razele, așa că le-am cântat o melodie.Vrăjite, au venit singure spre mine. Am luat apoi niște praf de stele. În zori, am furat  trandafiriul aurorei și am strâns picăturile de rouă de pe frunzele crude ale copacilor. Soarele întârzia prea mult. Așa că am făcut o incantație și, preț de câteva secunde, a apărut pe cer. Norii alergau mâncând pământul. Cu o îndemânare de prestidigitator, am cules câteva raze, pe care am imprimat culoarea ochilor mei. Am amestecat toate aceste ingrediente și iată ce-a ieșit!
- Doamne, ce creativă ești, iubita mea fără pereche!

Amestec de istorie și iubire

 După câteva clipe de tăcere, fata se opri în fața inscripției care dădea amănunte despre parc.
-  Văd că aici sunt scrise câteva fraze. Să vedem dacă se potrivesc cu ce ai spus până acum...( Citi cu voce tare): ”Parcul Nicolae Romanescu” – Construit în stil romantic, după planurile arhitectului peisagist francez Edouard Redont, pe terenul cumpărat de la prințul Gheorghe Bibescu și inaugurat la 29 septembrie 1903. Proiectul parcului a fost distins, în anul 1900, cu ”Medalia de aur” , la Expoziția Internațională de la Paris. A fost realizat cu fonduri publice, cât și din organizarea de manifestări cultural-artistice, donații și subscripție publică, la inițiativa primarului Craiovei, Nicolae P. Romanescu (1847-1931). Parcul se întinde pe o suprafață de 90  ha și dispune de o mare varietate de specii de arbori, arbuști și plante ornamentale. Adevărata podoabă a Craiovei, Parcul ”Nicolae Romanescu” a fost clasificat între cele mai reprezentative parcuri naturale ale Europei, alături de Versailles (Franța), Pincio (Italia) și cel englezesc din München (Germania).
Primăria Municipiului Craiova. Fundația ”Scrisul Românesc” –Craiova 24 octombrie 2003”
Făcu o pauză și spuse:
 - Foarte interesant istoric, dragule. Acest primar Romanescu nu seamănă deloc cu edilii noștri de azi. Pare un om căruia îi pasă de neamul lui, așa este? 


 - După fapte, așa pare... Spune-mi, draga mea, ce crezi despre iubire?
 - A, iar vrei să schimbi subiectul... Ce cred?! Săă vedem... Cred că iubirea este un panaceu universal. Ea  vindecă la propriu. Când ai găsit persoana potrivită, plictiseala și obișnuința devin istorie, căci oricât de mult timp ai petrece  cu ea, tot ți se pare puțin. Perechea ta îți înțelege sentimentele, râde și plânge împreună cu tine și chiar de ai spune lucruri banale, i se pare că aude ceva magic. Îți spune că arăți minunat și chiar așa te vede, căci ochii ei văd armonia de dincolo de aparențe, se îndrăgostește de gesturile, de vocea, de privirea ta, tot ce faci i se pare un dar și este recunoscător pentru ceea ce primește, pentru că te-a cunoscut și pentru că tocmai tu îl iubești. Ce noroc! Când ești răsfățat de persoana pe care o iubești, când te simți iubit, toate moleculele corpului tău sunt fericite, se transformă.  Aceasta este vindecarea miraculoasă! Acesta este miracolul iubirii! Unirea dintre două persoane de acest fel este nu numai trupească, ci și spirituală. Este ca o magie, este iubire adevărată. Definiția aceasta am dedus-o din ceea ce trăiesc alături de tine.
- Așa este. Nici eu nu am știut ce este iubirea până să te întâlnesc pe tine.
 Bărbatul își luă iubita de mână și împreună străbăteau aleile parcului care dezvăluiau rând pe rând Podul Suspendat, lacul misterios, copaci de vârste, specii și mărimi diferite - toate desprinse parcă din poeziile romantice eminesciene sau din basmele românești.

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu