joi, 26 decembrie 2013

Îndrăgostiți în Parcul Romanescu, partea a III-a


Începuturile...



  Odată cu ultimul vers, bărbatul își exprimă nemulțumirea, ca și cum o frustrare fusese acolo mereu, iar acum era momentul cel mai potrivit să se manifeste:
- Nu am înțeles niciodată de ce Veronica Micle s-a îndepărtat de Mihai Eminescu! Cred că ar fi fost cea mai fericită femeie de pe pământ, căci dacă poetul iubea la fel cum a scris, iubirea lor nu ar fi avut pereche în univers. Apoi, cam supărat: cred că ea nu l-a iubit suficient...
- Nu pot să explic, dar eu cred că, dacă iubirea dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu a fost adevărată, nu contează că s-au despărțit, această iubire le va aparține pentru totdeauna. Și va fi cu ei chiar dacă pe acest pământ se vor reîncarna de mii de ori.Iar de se vor căsători cu alții, sufletele lor vor rămâne unite veșnic.
- Nu înțeleg acest raționament și nici nu vreau să sap mai mult, doar mă bucur că ești cu mine, spre deosebire de poetul rămas cu ochii în soare, pe malul lacului din poezia pe care tocmai ți-am recitat-o. Apropo, nu crezi că peisajul acesta seamănă foarte mult cu cel descris în poezie? ... Și dacă poetul a așteptat în zadar, eu mă pot bucura de tine aievea! Doamne, minunea mea, cum de sunt eu așa norocos?  Cum te-ai îndrăgostit tu de mine?
Fata zâmbi. Încercă să rememoreze momentele de început...
- Vrei să știi?! Într-o zi, am primit un e-mail, pe care inițial l-am șters. Apoi, un fior m-a îndemnat să intru la Recicle bin și să îl deschid. Așa a început totul. Nu am căutat eu iubirea, ea m-a găsit pe mine, într-un mod neașteptat și atipic.
-Șiii? Cum te-ai îndrăgostit?
-Cred că eu însămi l-am chemat pe omul visurilor cu gândul și imaginația. Eram profund nefericită, voiam să mor. Oricum, credeam că viața nu-mi mai poate oferi nicio surpriză...cel puțin plăcută. Se spune că  pentru fiecare lacrimă din ochii cuiva există cineva care să o usuce cu un sărut. Sau se mai spune că universul îți echilibrează trăirile: dacă ai fost nefericit, într-o zi, pe neașteptate, vei primi o mare fericire. Crezi asta? Acum nu am încotro, trebuie să cred, căci după o lungă nefericire, ai venit în viața mea...
Bărbatul continuă să vorbească despre el la persoana a treia, ca și cum ar fi doar martorul, nu personajul principal al acestei povești magice.
- Dar cum sau care a fost momentul în care ai simțit că  te-a cucerit? 
- Aaaa... La un moment dat, străinul a început să-mi vorbească  despre iubire.  Cuvintele lui deveneau tot mai necesare pentru mine. Nu avusesem parte de așa ceva, nimeni niciodată nu mi s-a adresat spunându-mi: iubito! Câteodată,  aveam senzația că mâna lui mă mângâie la propriu, chiar dacă era la mare depărtare.  Mă gândeam că, poate, are capacitatea de a călători în afara corpului și că senzațiile alea sunt reale. Sau poate că gândurile lui erau atât de puternice încât provocau acea atingere. Rațiunea îmi spunea că nu se poate, inima însă controla totul. Sentimente iraționale...Spuneam că nu am dreptul să simt așa ceva, că iubirea adevărată nu există. Apoi mă gândeam la teoria reîncarnării și că el ar fi un personaj pe care trebuia să-l reîntâlnesc în această viață. Cu siguranță, nu a fost o karmă negativă! Dacă ar fi fost așa, ar fi fost unul din călăii sufletului meu...El  semăna mai degrabă cu un prieten al sufletului meu.

Mugurii începuseră să se deschidă...



   Fata continuă mărturisirea...
-  Venise primăvara. La fereastra bucătăriei mele, sub explozia de raze, mugurii începuseră să se deschidă. Era un spectacol unic…Mă gândeam la străinul care spunea că mă iubește. Nu așteptam nimic, nici nu aveam pretenția să-l întâlnesc. Mi-era suficient să-l știu acolo, alergând sau plimbându-se pe role chiar în parcul Romanescu. Nu mă interesa dacă mai iubește și pe altcineva...  Apropo, crezi că o iubire pecetluită printr-o căsnicie poate să supraviețuiască? Eu cred că nu. Din păcate, după ce oamenii obțin ceea ce și-au dorit, li se pare că nu mai au pentru ce să lupte. Li se pare că persoana de lângă ei li se cuvine și, pe nesimțite, se trezesc după câțiva ani că ajung niște străini, că nu mai au nimic în comun și se miră cum de au iubit acea persoană cu atâta pasiune. Nu crezi?  Mă gândesc la iubirea dintre Eminescu și Veronica, fiindcă tot vorbirăm despre ei. Pot să spun că  Veronica Micle însăși se crede, într-una dintre poeziile pe care i le-a dedicat lui Eminescu, inferioară acestuia, ca și cum nu ar avea dreptul la iubirea lui. Cred că e o dovadă de modestie... Știu, vei spune poate că e mai bine să îți pară rău pentru ce ai făcut, nu pentru ce nu ai făcut...
  Iubirea lor, eternizată în literatură, îți dă un gust dulce - amărui.  Iată ce spune ea:

”Vârful nalt al piramidei ochiul meu
abea-l atinge...
Lângă-acest colos de peatră vezi
tu cât de mică sînt
Astfel tu-n a cărui minte universul
se răsfrânge...
Al tău geniu peste veacuri rămânea-va
pe pământ.
Şi doreşti a mea iubire... Prin iubire
pân-la tine
S-ajung şi a mea soartă azi de soarta ta
s-o leg,
Cum să fac ! Când eu micimea
îmi cunosc atât de bine,
Când măreaţa ta fiinţă poate nici n-o
înţeleg.

Geniu tu, planează-n lume ! Lasă-mă
în prada sorţii
Şi numai din depărtare când şi când
să te privesc,
Martora măririi tale să fiu
pân-la pragul morţii
Şi ca pe o minune-n taină să te-ador,
să te slăvesc”.

Pierdut în ochii ei și urmărindu-i fiecare gest, bărbatul simți nevoia de o garanție:
-   Frumoasa mea cu ochi de cer, noi nu vom avea aceeași soartă! Îmi permit să te contrazic. Dacă ai găsit persoana potrivită, nu mai poți experimenta neiubirea. O iubire care moare într-un an sau într-o viață, nu este autentică. Mă uit la tine și pot spune că ești totul. Ești ceea ce am căutat în mii de vieți. Și nu o să te pierd prostește...

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu