sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Doamnă, sunteți de-a dreptul superbă!



    


      

    Cele două prietene s-au așezat la o masă,  în cofetărie. Savurau prăjiturile în liniște, când, una dintre ele o întreabă pe cealaltă ce mai e nou prin viața ei. După ce se gândi câteva clipe, prietena atinse un subiect din ce în ce mai dezbătut  în zilele acestea.

- Știi, azi dimineață   mi s-a întâmplat un lucru cel puțin ciudat. M-am urcat în autobuzul 381 și, deși era foarte aglomerat, am găsit loc lângă o doamnă. Apoi, doamna a coborât și, lângă mine, s-a așezat  un bărbat de vreo 35 de ani. Ciudat era că dinspre el venea o energie pozitivă, în sensul că mă simțeam extrem de bine. Ce zic bine?  Pur și simplu mă vindeca! Nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva. Mi-am spus în gând că voi profita și eu puțin, că poate lipsa unei energii masculine în preajma mea va fi compensată de energia acestui necunoscut. Pentru că persoana în sine nu mă interesa, am decis să nu mă uit la cum arată. Țineam mâna dreaptă pe geantă și mă bucuram de energia minunată pe care o primeam gratis în dimineața aceea. Era ca un cadou pe care-l primești doar o dată-n viață. Nu m-am gândit nicio secundă dacă omul acela simțea la fel ca mine. Poate că energia mea în reacție cu energia lui dădea acea stare de grație, o stare nepământeană.  Cine știe?

   Spre marea mea surpriză, ca și cum mi-ar fi citit gândurile, brusc, omul a așezat mâna sa stângă pe mâna mea dreaptă. M-am cam speriat de tupeul lui.  Așa că am retras imediat mâna și mi-am îndreptat capul spre fereastra autobuzului, privind absentă lumea ce mișuna prin oraș. Energia mă învăluia dulce și nevinovată, în exterior și în interior.  Când a trebuit să cobor, i-am cerut voie, dar abia dacă l-am privit. Mi-a făcut loc, eu i-am mulțumit, apoi am coborât. M-am grăbit, întrucât eram  în întârziere la serviciu. Grăbită să ajung cât mai repede, mi-am scos din minte incidentul  din autobuz când, la un moment dat, bărbatul despre care nu știam că mă urmărește, mi se adresează brusc, cu o voce tremurând de emoție:

-  Doamnă, sunteți de-a dreptul superbă! Vreți, vă rog, să-mi dați mâna?

 M-am apărat, spunând că nu-i dau nicio mână și ar fi bine să mă lase în pace, fiindcă mă grăbesc. A părut că înțelege, dar când am ajuns aproape de instituția la care lucrez, i-am auzit din nou vocea. Eu crezusem că plecase, dar el se ținuse după mine, iar de  data aceasta fusese chiar mai insistent, disperat de insistent.

- Doamnă, vă rog, îmi place nespus de dumneavoastră! Sunteți superbă, aș putea să vă mai văd? Îmi e de ajuns doar să mă mai văd. Vă rog!!!!

- Nu !,  i-am zis categoric.

Apoi, ca să mă asigur că pleacă, i-am spus că sunt măritată! Părea să nu-l intereseze acest lucru. Apoi, cu un glas rugător și cu ochii rotindu-se în lacrimi, adăugă:

 - Și nu se poate face nimic????

 - Nu, i-am spus eu, nu se mai poate face nimic. Absolut  nimic...

-Plec, dar vom vorbi altă dată, spuse bărbatul dezamăgit...

  Draga mea, am intrat pe tură, dar în ziua aceea nu m-am putut gândit la nimic   altceva. Fusese un nebun, un psihopat?  Sau fusese un suflet evoluat, care simțise compatibilitatea dintre câmpurile noastre energetice ? Este posibil să fi fost  sufletul meu pereche si eu să-l fi alungat fără să mă gândesc ?!

- Iată o temă de gândire demnă de luat în seamă, spuse prietena, care în tot acest timp o ascultase fără să clipească...



Georgeta Istrate 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu