vineri, 22 noiembrie 2013

Statul dac în timpul lui Burebista II



Unirea triburilor trace sub o singură autoritate

     Centrul statului era în Munţii Orăştiei, zonă  întărită prin cetăţi , fortificaţii şi turnuri aşezate  pe culmile şi terasele înălţimilor. Se pare că cetatea de scaun permanentă  a regelui ar fi fost la Costeşti, cetatea de pe Dealul Grădiştei . Sarmizegetusa Regia servea drept cetate de refugiu în timpuri grele. Visul lui Burebista era de a uni  toate triburile războinice ale geto-dacilor. El are meritul de a fi primul din neamul nostru care s-a gândit la unire. Către organizarea de stat au condus atât forţa ideologică internă, în special factorul religios, reprezentat de o ierarhie preoţească  în frunte cu Marele Preot Deceneu, personaj cu autoritate şi putere reală  în societatea geto-dacică.  De fapt, prin sprijinul Marelui Preot, a cărui autoritate morală se întindea peste întregul neam geto-dac, Burebista avea posibilităţi de a înfăptui unificarea politică a daco-geţilor  sub conducerea sa. Prin urmare, puterea politică se împletea cu cea religioasă. Burebista a încercat să ia măsuri împotriva pericolului expansiunii romane  la sud de Dunăre, în Balcani, o primejdie iminentă pe care regele o sesizează just, căutând cu toate mijloacele să zădărnicească consolidarea stăpânirii acestui stat  sclavagist în apropierea Dunării. Aşadar, cu ajutorul preotului Deceneu, în anul 82, î.e.n. el înfiinţează măreţul stat dac. Pentru convingerea triburilor de pe pământul Traciei, Burebista îi motivează pe daci făcându-i să înţelesgă în mod paşnic că doar uniţi vor putea să-şi apre pământurile de lăcomia celţilor şi, nu în ultimul rând, de pericolul roman care venea din sud.  În plus, toate triburile trace vorbeau aceeaşi limbă şi , foarte important, credeau în acelaşi zeu solar,  Zalmoxis.

Ucigătorul de celţi

   „Pe celţi, atât cei din sud-vestul Daciei, scordiscii, cât şi cei de la miazănoapte, teuriscii, i-a zdrobit cu totul, aşa încât a căpătat porecla de „celtoctonul” sau ucigătorul de celţi. Oraşele greceşti de pe ţărmul Mării Negre, de la  Olbia, de la gura Bugului , până la Apollonia , la sud de Munţii Balcani , sunt supuse în urma unor expediţii militare care încep pe la anul 50 înaintea erei noastre. Ele recunosc autoritatea regelui dac, îi plătesc şi sume de bani. O situaţie mai bună are numai oraşul Dionysopolis, mulţumită relaţiilor de prietenie  stabilite încă din vremea tatălui său. Ca urmare a izbânzilor sale militare , Burebista realizează un stat cu o suprafaţă considerabilă, cuprinzând nu numai teritoriile locuite de daco-geţi , dar şi unele din teritoriile vecinilor celţi , iliri şi traci. Hotarele acestui stat erau spre răsărit- ţărmul Mării Negre  şi Bugul; spre miazănoapte Carpaţii Păduroşi; spre apus cadrilaterul boem, Dunărea Mijlocie şi Morava; spre miazăzi, Muntele Haemus sau lanţul Balcanilor. Capitala acestui stat a fost oraşul Argedava” (Fragment extras din volumul „Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”). 
    Astfel, în jurul anului 60 î.e.n reuşeşte să înlăture supremaţia celtică din regiunea Dunării Mijlocii. Izvoarele istorice consemnează faptul că triburile celtice au fost complet nimicite, atât a celţilor boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros, precum şi a celor taurisci. În urma acestei victorii, hotarele din partea de apus ale regatului dac sunt fixate pe Dunărea Mijlocie şi Munţii Slovaciei. A urmat apoi înfrângerea scordiscilor, a triburilor celtice din zona de vărsare a Tisei în Dunăre, în urma căreia se obţine siguranţa la frontiera de sud-vest şi totodată deschide perspectiva organizării de incursiuni la sudul Dunării, în Macedonia şi Illyria, creând premisele stabilirii hotarelor meridionale ale regatului lui Burebista  pe linia Munţilor Balcanici. Între anii 55-48 î.e.n., Burebista îşi îndreaptă atenţia către răsărit, unde, după înfrângerea lui Mithridates al VI-lea Eupator , regele Pontului, Roma reuşise temporar să-şi extindă autoritatea asupra oraşelor greceşti şi cele vest-pontice ( după campania lui Terentius Varro Lucullus din anii 72-71 î.e.n.). Burebista înfrânge triburile bastarnilor şi sarmanţilor de la est de Dacia şi din regiunile nord-pontice. Astfel, regele get îşi impune autoritatea peste coloniile greceşti de pe litoralul nordic şi apusean al Mării Negre, de la Olbia ( aflată la gurile Bugului) şi până la Apollonia ( pe ţărmul golfului Burgas în Tracia).

O  alianţă care ar fi putut schimba cursul istoriei

   Burebista ajunge astfel „stăpânul ţinuturilor de dincolo şi de dincoace de Dunăre, devenind, conform unei inscripţii greceşti „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii Traciei”. Burebista atingea astfel apogeul puterii sale, renumele său trecând departe de graniţele Daciei. În anul 48 î.e.n. , ajuns stăpânul necontestat al  Răsăritului şi centrului Europei, Burebista face un examen al politicii internaţionale , ajungând la concluzia că celălalt centru de putere al vremii , situat la Roma, în Italia, trebuie câştigat. În acest sens, Burebista caută să întărească legăturile cu Mitridade al VI-lea Eupator, regele Pontului; se gândeşte la o alianţă cu Ariovist, conducătorul marii uniuni de triburi germane (tot împotriva Romei, dar şi a celţilor); Acţiunile lui Burebista, mai ales faptul că  închegase un stat puternic deto-dac la nordul şi sudul Dunării, reprezentau  un pericol iminent pentru extinderea Imperiului Roman. Aceasta a pus pe gânduri pe Cezar, care voia să iniţieze un război împotriva geto-dacilor. În plus, regele dac avea siguranţa continuităţii, spre deosebire de consulii romani care se schimbau în fiecare an. Burebista alege să ducă o politică ostilă romanilor, dispus fiind să se alieze cu oricine l-ar fi ajutat să-i înfrunte. Ideea cea mai îndrăzneaţă a lui Burebista este de a se amesteca în conflictele dintre Cezar şi Pompei.

     Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu