Povestea pe care am s-o spun este una adevărată. Mărturisirea păcatelor
poate fi considerată medicamentul cel mai eficient pentru vindecarea fizică și
psihică a omului. O legătură strânsă cu duhovnicul nostru este vitală, în
condițiile în care avem nevoie permanent de sprijin din partea preoților.
Există preoți cu har, doar trebuie să-i descoperim.
Este o zi obişnuită de vară. Mara
C. din Bucureşti, îsi îndeplineşte maşinal
sarcinile de serviciu. Nu se mai poate concentra la nimic. Sufletul îi este apăsat
de o greşeală care simte că o murdăreşte si îl răneşte cumplit pe Dumnezeu. Dacă înainte de a săvârşi acel păcat putea să
vorbească în voie cu El , acum nu mai
poate. Îl
simte departe , străin de ea, nu-i mai percepe privirea plină de dragoste şi
îngăduinţă. Asta o distruge. Nu, nu se mai poate duce acasă după orele de serviciu, pentru că acolo nu o mai
aşteaptă fericit acel Dumnezeu pe care ea îl iubeşte. Ce apăsare! Cât de greu îi este să mai privească oamenii în ochi! Parcă ei ar şti ceea ce a
făcut şi ar condamna-o. Chiar dacă nu frecventează biserica, îi vine un gând: şi dacă aş intra în prima biserică pe care o s-o întâlnesc?
Nu, nu văd altă soluţie! Dacă trebuie să
fac ceva ca să-mi schimb starea, atunci doar un preot mă poate ajuta! Poate că nu o să mă certe
că vin aşa rar…
Văzând-o într-un colţ retras al bisericii, preotul cu barbă lungă şi
ochi blânzi se apropie de ea, ghicind parcă de ce venise acolo: pot să te ajut cu ceva, copilă?
Da, părinte, răspunde ea prinzând curaj. Am făcut un păcat aşa de mare, încât nu pot să mă mai duc acasă. Aş vrea să
mor! Pe măsură ce-şi mărturiseşte păcatul, lacrimile îi curg neîncetat şi
sufletul îi tremură ca şi cum mărturisirea ar face-o chiar în faţa lui Dumnezeu...
Mara părăseşte lăcaşul sfânt cu inima uşoară. Simte
o linişte care îi cuprinde sufletul. Nu
ar fi crezut. Oare ce se întâmplase cu ea? Parcă cineva i-ar fi luat
povara să o poarte în locul ei. Se grăbeşte
spre casă. Acum ştie sigur că Dumnezeu o va întâmpina acasă, aşa cum o face în fiecare zi. Faţa i se luminează, plină de speranţă, iar paşii aleargă
pe scările metroului din ce în ce mai
repezi…
Păcatul desenează neliniștea pe chipurile noastre
“Veniţi să ne judecăm, zice
Domnul.De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de
vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face”(Isaia 1:18). Aceste cuvinte
rostite de gura lui Dumnezeu sunt o
garanţie că păcatele oricât de grele ar
fi, pot fi iertate dacă regretăm că le-am săvârşit.
Spovedania este a patra din cele şapte taine ale bisericii. Se mai
numeşte şi taina pocăinţei. Prin această
taină , credinciosul primeşte iertarea păcatelor mărturisite şi recuperarea harului din care a căzut. Aşa cum
o haină se murdăreşte şi trebuie spălată,
tot astfel sufletul înnegrit de păcat are nevoie să fie curăţit. În urma mărturisirii , pacea
sufletească este restabilită . Omul îşi
poate continua activităţile de zi cu zi, împăcat cu Dumnezeu, cu sine şi cu
lumea din jur. ChAş zice chiariar dacă nu ne dăm seama, mărturisirea păcatelor
este lucrul cel mai important pentru a duce o viaţă echilibrată , în armonie cu ceea ce ne
înconjoară. Sigur, ideal ar fi ca omul să
se străduiască din răsputeri să nu
mai păcătuiască, pentru a nu-şi mai
încărca conştiinţa cu poveri greu de suportat.
Păcatul este un act de revoltă împotriva
cerului, un act de mândrie. Antidotul pentru
aceasta este mărturisirea lui , ca o formă de conştientizare şi de smerenie . Uneori, ne simţim
ruşinaţi de greşelile noastre şi nu avem curajul de a le mărturisi. Apoi,
observăm că păcatul desenează pe
chipurile noastre groaza,
laşitatea , ruşinea. Nu mai putem privi în ochi persoanele de lângă noi, suntem
permanent măcinaţi de frică şi avem tendința să ne ascundem. Iubirea şi ura
sunt două sentimente antagonice dar deosebit de puternice. Biblia ne învaţă că
pocăinţa adevărată constă în a
ne manifesta ura faţă de păcat şi iubirea faţă
de cel care ne-a creat. Pentru că
doar Dumnezeu poate umple golul şi prăpastia din vieţile
noastre atât de încercate şi ispitite de cel rău. Păcatul îmbrăcat în poleială falsă ne cucereşte dar ne
şi distruge în acelşai timp. El ne îmbolnăveşte trupurile şi sufletele, furându-ne dreptul la mântuire.
Cine suntem, de unde venim şi
către ce destinaţie ne îndreptăm?! Taina spovedaniei are un rol esenţial în aflarea acestor răspunsuri. Binefacerile ei
ne duc înaintea tronului lui Dumnezeu . Lui nu-i pasă cum arătăm , cu ce ne
îmbrăcăm , ce diplome deştepte avem în buzunar, ce funcţii înalte care ne umplu
sufletele de mândrie. El se uită să vadă
curăţenia inimii , simplitatea caracterului, cât este de vie şi adevărată credinţa noastră.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu