Creştinismul, partea I

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea , încât pe Fiul Său  Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine  crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (  Ioan , cap.3.).

     Creştinismul este una din cele trei mari religii monoteiste, alături de islamism şi mozaism, care domină cu autoritate scena vieţii religioase a lumii.  În secolul al V-lea î.e.n., Platon vorbea despre două lumi diferite, anticipând întrucâtva mesajul pe care avea să-l aducă Iisus Hristos. Filozoful  susţinea că lumea temporală în care trăim,  pe care o percepem cu ajutorul simţurilor, este doar o umbră a lumii reale, în care cele mai înalte idealuri sunt abstracţiile intelectuale cum ar fi binele, frumosul şi adevărul.  Adevărata realitate , spunea Platon, nu este temporală, nici materială, ci spirituală şi eternă. Creştinismul a oferit revelaţia istorică a binelui, frumosului şi a adevărului, în persoana Dumnezeului-om, Iisus Hristos:„ O lectură atentă a Evangheliilor dezvăluie cititorului un învăţător în persoana lui Iisus şi un educator atipic, care nu s-a acomodat sistemului educativ iudaic. Le-a vorbit oamenilor cu acea autoritate şi charismă care le lipsea cărturarilor. A stabilit un standard moral  pe care nu l-a încălcat niciodată şi a trăit la propriu ceea ce i-a învăţat pe alţii. Şi-a instruit ucenicii înainte de a-i trimite în lume să răspândească Cuvântul Adevărului, fără însă a-i îndemna să facă exerciţii de repetare a învăţăturii Sale, după modelul rabinic. A pus accentul pe abordarea personală, nu pe cea a maselor, ştiind că ucenicii îi vor urma exemplul , şi a stabilit relaţia dintre maestru  şi învăţăcel”.( Liliana Trofin, Istoria Religiilor, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2009  p. 19).

Pregătiri pentru împlinirea vremii

   

    
    Pentru greci, păcatul era o problemă contractuală, nu una care să-l jignească pe Dumnezeu sau să îi rănească pe alţii. Pentru evrei, păcatul era o  o violare a voii lui Dumnezeu, care se exprima printr-o inimă necurată şi apoi prin diverse acte exterioare.

    Dacă  Epicur, Zenon şi religiile misterelor  vorbeau despre dorinţa omului de a avea o relaţie mai personală cu Dumnezeu, creştinismul oferea această relaţie ca pe o certitudine. Speranţa evreilor într-un Mântuitor va fi materializată prin naşterea lui Iisus Hristos. În acest sens ( probabil fără voia lor) evreii  au asigurat o instituţie care a ajutat la apariţia şi dezvoltarea creştinismului: sinagoga. Aceasta a fost înfiinţată în timpul robiei babiloniene, când evreii nu aveau acces la Templu.

     Prin contribuţiile lumii greceşti şi romane, prin  moştenirea iudaismului, lumea a fost pregătită pentru „împlinirea vremii”, când Dumnezeu şi-a trimis Fiul pentru a izbăvi o umanitate sfâşiată de război  şi îngenuncheată de păcat.

G. I.