Viaţa mea e o şosea
Poate prea lungă şi prea grea,
Când beznă, când soare pe ea,
Când ceaţă deasă-n calea mea.
Viaţa mea-i ca o şosea
Şi doar scaieţi pe lângă ea
Şi-i grea, o Doamne, cât de grea
Dar trebuie să merg pe ea!
G.I.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Abia acasă m-a apucat plânsul! - Murivale Mureșan Vasile, Expoziția Marian din Măgura
Nu mă satur să vorbesc cu Maestrul Murivale Mureșan Vasile! El descrie atât de viu sentimentele pe care le are în legătură cu via...
Cu un chip atât de minunat ca al tău...greu de crezut asocierea vieţii cu acea şosea în beznă...probabil a fost doar simţirea unui moment trecător...acei ochi albaştri de înger ascund în ei doar lumină...cu siguranţă!Apreciez finalul optimist al poeziei, acceptarea crucii ce o avem cu toţii de purtat.,,Dar trebuie să merg pe ea!"katia
RăspundețiȘtergerePoezia aceasta m-a intristat.Daca e asa, de ce nu faci ceva sa schimbi situatia? Katia are dreptate, ochii tai sunt luminosi. Sper ca a fost doar o clipa trecatoare a beznei, pe care ai imortalizat-o in aceste versuri.
RăspundețiȘtergereMircea