Cultura Cucuteni , o epocă fără egal

   

    Cultura Cucuteni a fost descoperită pentru prima dată pe teritoriul Moldovei, chiar în satul de unde şi-a tras numele. Localitatea se află în apropiere de Iaşi, la 10 km de Târgu Frumos. Anul 1884 a fost unul în care civilizaţia trăitoare pe acele meleaguri, în urmă cu aproape 6000 de ani, îşi cerea dreptul de a fi scoasă de sub pământ şi pusă în valoare, ca o lecţie pentru generaţiile secolului al XIX-lea şi a celor care vor urma. A fost ca o renaştere a acelei civilizaţii, ca un Phoenix ce arsese pe cerul timpului şi care dorea să reînvie din propria cenuşă. Oamenii pe care i-a ales s-o arate lumii, pentru prima dată, au fost nişte amatori. Deşi aveau alte specialităţi, aceştia au putut să-şi dea seama de valoarea comorii ce începuse să iasă la iveală.

Comorile din curte

   

       Aşadar, cu ocazia unor lucrări la o carieră de piatră, au început să apară foarte multe vase colorate şi statuete de „oameni”. La acea vreme, mulţi locuitori din jurul Iaşiului strânseseră prin curţile lor mulţime de cioburi de oale misterioase, de a căror valoare nu erau conştienţi. Primul pas fusese făcut, căci acele cioburi provocaseră deja uimire în privirea necunoscătorilor. Al doilea pas a fost ca un clopoţel, căci unele vase sau fragmente au ajuns pe mâinile unor celebri anticari ai timpului: fraţii Şaraga. Prin ei, artefactele au început să circule în mediile culte ale Iaşiului.

Omul şi întâmplarea 

      

      Al treilea pas a fost unul decisiv. Unul dintre marii cărturari ieşeni de la sfârşitul secolului al XIX –lea, folcloristul Teodor Burada, a semnalat autorităţilor existenţa acestor descoperiri extraordinare. Întâlnirea lui Burada cu cioburile a fost una spectaculoasă, ca un impuls, ca o clipă grea de emoţie care a rămas probabil în arhiva timpului, luminoasă şi emoţionantă. Iată povestea: cărturarul voia să viziteze biserica Cotnari, despre care auzise că ar fi fost construită de Ştefan cel Mare. Pe drum, între localităţile Târgu-Frumos şi Hârlău, s-a întâlnit cu un convoi de căruţe ce cărau piatră de pe Dealul Cetăţuia. Cioburile, măiestrit colorate, amestecate cu piatra din căruţele ţăranilor din Cucuteni şi Băiceni, l-au întors din drum. E ca şi cum acele obiectele ar fi cerut ajutor, ca şi cum mâna destinului l-ar fi ales pe el. Şi a ales bine, căci Teodor Burada s-a întors din drum şi a făcut o primă vizită locului care adăpostea nepreţuitele comori.

O adevărată magie

    

   

     Vestea descoperirii vaselor a ajuns la urechile unor cunoscători şi iubitori de istorie. Împins de curiozitate, unul dintre profesorii ieşeni, poetul Nicolae Beldiceanu (care era şi un tip enciclopedist), a mers  la Cucuteni, în primăvara anului 1885,  unde a iniţiat o primă săpătură. Apoi, în acest proiect l-a implicat şi pe profesorul Grigore Buţureanu, care, deşi avea specialitate în domeniul ştiinţelor naturii, a acceptat. Obiectele găsite exercitau o magie extraordinară asupra intelectualilor acelor vremuri, astfel că îl vedem „prins” de vraja acelor obiecte şi pe un fiu de primar, George Diamandi.     Ulterior, profesorul Beldiceanu a publicat o broşură despre aceste descoperiri. Ca urmare,  în anul 1889, la cel de-al X-lea Congres Internaţional de Antropologie de la Paris, au fost făcute cunoscute descopeirile de la Băiceni-Cucuteni, dar şi efortul oamenilor de cultură ieşeni Teodor Burada, Nicolae Beldiceanu şi Grigore Buţureanu. În sală,  se afla şi cercetătorul Hubert Schmidt, a cărui inimă fusese atinsă de dorinţa de a veni la Iaşi, să vadă cu ochii lui minunea.

Cea mai veche cultură din sud-estul Europei

     

         Urmările prezentării de la Paris au fost extraordinare, căci aşa civilizaţia cucuteniană avea să fie cunoscută şi în străinătate. Despre cultura nou descoperită s-a scris în limba franceză, pe atunci la modă în întreaga Europă. În anul 1892, Hubert Schmidt a venit în Moldova şi a început  să sape. Ceea ce a ieşit la iveală a fost zugrăvit în câteva cuvinte esenţiale: „aşezarea de la Cucuteni este cea mai veche din sud-estul Europei!”  Au urmat săpăturile din 1909-1910, iniţiate tot de profesorul german, care aveau să scoată la lumină o bogăţie de artefacte.  Interesant şi cu totul lăudabil este faptul că autorităţile locale şi centrale din acea vreme (prefectura şi ministerul) au reacţionat pozitiv: au închis cariera de piatră şi au dispus începerea cercetărilor arheologice. Cu timpul, zona descoperirilor a atras oameni de ştiinţă din mai multe ţări, dar cel mai important şi mai pasionat dintre ei a fost profesorul berlinez Hubert Schmidt.

Vocaţia ceramicii

         

      Cultura reprezintă unul dintre cele mai originale şi importante momente în dezvoltarea artelor pe teritoriul României, datorită vaselor  care ne-au rămas de la purtătorii ei. Ceramica, splendid decorată, atât prin eleganţa motivelor decorative, cât şi prin rafinamentul coloritului, este o creaţie fără egal. S-a afirmat chiar că este una dintre cele mai strălucite culturi neolitice de pe întreg cuprinsul Europei. Fineţea şi efectul artistic sunt aproape unice. Ne putem da seama de măiestria meşterilor olari admirând eleganţa formelor, siguranţa cu care au fost desenate motivele ornamentale şi armonia aproape desăvârşită a culorilor. Geniul creatorilor acestei culturi a fost dublat de folosirea unei tehnici excepţionale atât pentru ornamentarea ceramicii, cât şi pentru modelarea figurinelor din lut. Privind artefactele, nu trebuie neapărat să vedem numai nişte obiecte de lut, ci putem intui omul care le-a creat, valorile, ideile, modul în care a reuşit să răspundă provocărilor timpului sau chiar propriilor sale sentimente. Excepţionala dezvoltare a culturii Cucuteni, cu centrul în Moldova, ne-a ajutat să ne formăm o imagine a omului acelor vremuri. Istoricul Dan Monah spunea despre purtătorii acestei culturi:”cucutenienii au avut vocaţia ceramicii în cel mai înalt grad, încât te întrebi dacă modelarea şi decorarea vaselor nu a fost singura lor raţiune de a fi. Chiar dacă nu este aşa, în istoria umanităţii ei vor rămâne ca neîntrecuţi modelatori şi pictori de ceramică. Avem certitudinea că arta decorativă cucuteniană nu s-a limitat doar la decorarea ceramicii; câteva fragmente de pereţi pictaţi ne semnalează că obsesia decorării policrome se manifesta şi în construcţii. Fără îndoială, îmbrăcăminte şi încălţămintea ca şi unele obiecte de uz comun erau, de asemenea, bogat decorate. Din păcate, din opera decorativă cucuteniană singurul martor care ne-a rămas este ceramica. Este totuşi suficient pentru a-i plasa pe cucutenieni printre cei mai dotaţi şi sofisticaţi creatori de artă europeană preistorică”.

Apusul unei culturi strălucitoare

    

     

     Nu se ştie cu exactitate de ce a dispărut, dar cert este că civilizaţia Cucuteni nu a lăsat în urma sa morminte, ci doar cenuşă şi acele minunate vase din ceramică. În anul 1939, într-o pledoarie europeană pentru cultura Cucuteni, Mircea Eliade afirma că „România are o protoistorie şi o preistorie remarcabile. Aici, pe pământul nostru, a crescut un fenomen „originar”. Aici s-au manifestat simboluri, s-au transmis tradiţii. Originea unui simbol preţuieşte cât descoperirea unei dinastii de faraoni”.    Ca o concluzie, mi se par potrivite cuvintele lui Vladimir Dumitrescu: „nu trebuie uitat totuşi că ceramica pictată şi sculptura nu reprezintă decât două dintre domeniile de manifestare ale triburilor cucuteniene de pe întinsul spaţiu pe care l-au ocupat pe teritoriul actual al României. Şi în alte domenii, de la unele dintre care nu ni s-au păstrat mărturii (...)  triburile cucuteniene s-au situat pe o treaptă de dezvoltare care ne îndreptăţeşte să credem că în scurtă vreme ele ar fi putut face saltul calitativ necesar pentru a ajunge la civilizaţie, cu toate implicaţiile acesteia, dacă împrejurările din prima jumătate a mileniului al III-lea î.e.n., când,  pe teritoriul ocupat de ele, au pătruns triburile stepelor nord-pontice, n-ar fi pus capăt strălucitei lor culturi materiale şi numai puţine dintre cuceririle lor în domeniul culturii în general şi al artei în special au mai fost păstrate pentru scurtă vreme”.  

 Reclama newspad.roDulciuriRetete pentru cele mai tentante prajituri

Georgeta Istrate