Căldura mă-nmoaie, la umbră m-alungă,
E vară, e foc, este cald,
Uscat-s-au viile, pepenii, toate,
Nici apă nu este, nici vântul nu bate
Şi Domnul uitat-a de noi!
Soarele arde puternic de parcă
Scânteile-aruncă pe noi,
E vară, e foc, este moarte,
E secetă mare, nici vântul nu bate,
Şi Domnul uitat-a de noi!
E vară pe-afară, e vară curată
Ne trage căldura la apă,
Dar seceta ucide, ne-ngroapă,
Nevoie avem azi de apă
Şi Domnul uitat-a de noi!
Pădurea în flăcări cheamă ajutoare
Îi mor deodată mulţi falnici stejari,
Şi plânge, şi geme, se roagă,
Dar toate sunt în zadar
Căci Domnul uitat-a de noi!
Uitat-a Pământul şi lumea
Ori nu vrea s-audă de noi,
Trimită-l pe Sfântul Ilie
Să toarne-aşteptatele ploi
Cum, Doamne, uitat-ai de noi?
Georgeta Istrate
Într-adevăr, e secetă în sufletele multor oameni. Superbă poezie, felicitări!katia
RăspundețiȘtergereFelicitari ptr. poezie si ptr. revenirea pe blog! Poezia imi aminteste de o fetita cu boticul manjit de dude si piciorusele de colbul fierbinte al ulitelor satului, asteptand binecuvantatul dus al Paparudelor.
RăspundețiȘtergereJerry
Ce dor mi-a fost de scrierile tale!
RăspundețiȘtergereMircea