Burebista, un conducător de excepţie

         

     În prima jumătate a secolului I î.e.n.,  la cârma Daciei a  apărut o personalitate deosebită, Burebista ( 70-44 î.e.n.). Acesta se trage din neamul tracilor şi are calităţi  de conducător. Iată ce spune Strabon, geograf şi istoric grec, despre personalitatea regelui :  "Ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva, ani a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine, ajungând să fie temut chiar şi de romani" .

Unificarea

    

 

    La început,  Burebista conducea o formaţiune statală locală. Fiind înzestrat cu calităţi remarcabile de organizator, strateg militar şi diplomat,  reuşeşte să unifice triburile daco-getice din spaţiul carpato-dunăreano-pontic sub conducerea sa , punând astfel bazele unui regat puternic cu centrul, probabil,  în Podişul Transilvaniei. Unificarea s-a realizat pe două căi: pe cale paşnică, în sensul că şefii de trib au acceptat supunerea faţă de el ; pe cale războinică , atunci când şefii de trib doreau păstrarea puterii asupra tribului pe care-l conduceau. Desigur, creşterea puterii militare a lui Burebista a determinat supunerea de bunăvoie a celor mai multe triburi şi uniuni de triburi. Omul care i-a fost mereu alături, care l-a sprijinit şi sfătuit în cele mai importante decizii a fost Marele Preot Deceneu.  Astfel,  Burebista reuşeşte la jumătatea secolului I î.e.n. să se afirme ca o principală forţă politică şi militară în Europa Centrală şi la  Dunărea de Jos. Politica externă a statului  lui Burebista, deosebit de activă şi îndrăzneaţă, este îndreptată spre redobândirea vechilor ţinuturi dacice şi spre eliminarea pericolului care venea din expansiunea romană care se apropia cu repeziciune pe întreaga linie a Dunării.

   

O adevărată împărăţie

    

     Personalitatea lui Burebista i-a impresionat pe contemporanii şi urmaşii săi.  Mintea ascuţită a conducătorului era dublată de o intuiţie excepţională. Adesea, a fost asemănat cu Alexandru cel Mare, iar speranţa triburilor era că Burebista va ţine vii tradiţiile transmise din generaţie în generaţie. Regele era foarte calculat şi nu-şi provoca niciodată destinul. Intuiţia şi calităţile de bun organizator al armatei îl ajutau să fie  cu un pas înaintea vremurilor, să anticipeze următoarea mişcare  a adversarului. Burebista era mereu pe câmpul de bătaie, dar nu risca să-şi piardă viaţa ştiind bine că,  dacă conducătorul va fi ucis, oastea va fi uşor împrăştiată. Prin unificarea triburilor şi a uniunilor de triburi,  regele dac a creat o adevărată împărăţie.

      Se spune că  Burebista se informa personal cu privire la  la poporul pe care îl conducea, în acest sens vizita frecvent triburile trace, dar şi cetăţile greceşti de pe litoralul Mării Negre.  Din cauză că poporul său iubea prea mult vinul, fapt care ar fi stat în calea îndeplinirii proiectelor sale, a reuşit să-l convingă să renunţe la vii.

O  alianţă care ar fi putut schimba cursul istoriei

     Aşa cum am arătat, Burebista ajunge „stăpânul ţinuturilor de dincolo şi de dincoace de Dunăre,  devenind, conform unei inscripţii greceşti „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii Traciei” . De altfel, renumele său în epocă trecuse departe de graniţele Daciei. În anul 48 î.e.n. , ajuns stăpânul necontestat al  Răsăritului şi centrului Europei, Burebista face un examen al politicii internaţionale, ajungând la concluzia că celălalt centru de putere al vremii , situat la Roma, în Italia, trebuie câştigat.

Acţiunile lui Burebista, dar şi  faptul  că se închegase un stat puternic deto-dac la nordul şi sudul Dunării, deveneau un pericol iminent pentru extinderea Imperiului Roman. Aceasta a pus pe gânduri pe Cezar, care avea un plan de cucerire al geto-dacilor.

      În aceste condiţii, Burebista alege să ducă o politică ostilă romanilor, dispus fiind să se alieze cu oricine l-ar fi ajutat să-i înfrunte. El caută să întărească legăturile cu Mitridade al VI-lea Eupator, regele Pontului, apoi  se gândeşte la o alianţă cu Ariovist , conducătorul marii uniuni de triburi germane. Ideea cea mai îndrăzneaţă a lui Burebista este de a se amesteca în conflictele dintre Cezar şi Pompei. Astfel, în primăvara anului  anul 48 î.e.n., când luptele dintre cei doi lideri romani se desfăşurau în Peninsula Balcanică, Burebista  îl trimite pe Acornion din Dionysopolis  la Pompei,  în vederea unei alianţe. Înţelegerea era ca , în schimbul ajutorului militar, Pompei să recunoască  vastele hotare ale Daciei. Ajutorul nu ajunge însă  la timp, căci  Pompei  este înfrânt la Pharsalus. Învinsul  se refugiază în Egipt, unde este ucis.  

Conspiraţii şi moarte

      Victorios, Cezar, care nu uită că Burebista făcuse o alianţă cu Pompei, pregăteşte o campanie pe teren dacic,  visând să scrie o lucrare care ar fi străbătul veacurile şi pe care ar fi intitulat-o: „De bello dacico” . Însă nu mai are timp  să ducă planul la bun sfârşit, deoarece, în urma unei conspiraţii, este asasinat de membrii  Senatului, la care a luat parte şi fiul său adoptiv, Brutus Marcus Iunius. Aceeaşi  soartă o are şi Burebista, care  moare în acelaşi an cu Cezar, tot în urma unui complot, pus la cale probabil de aristocraţia nemulţumită de creşterea puterii regelui.

     Moartea lui Burebista provoacă tulburări în regat, care nu mai rezistă mult în forma unificată. Cetăţile greceşti de pe malul Mării Negre refuză să mai recunoască autoritatea statului dac, declarându-se independente. Statul dac centralizat s-a fărâmiţat,  iniţial în patru părţi, apoi în cinci.  Conducătorul statului din zona Munţilor Orăştiei este preluată de Marele Preot Deceneu.

     Georgeta Istrate