Terapeut Coca Ciudin (I)

  

 Este atât de fericită că poate ajuta  oamenii , încât o prinde şi miezul nopţii în clinică.Şi ar sta continuu aici, dacă acasă nu ar aştepta-o familia...

 Coca Ciudin spune că poate lucra cu o persoană şi de la mii de kilometri distanţă. În afara cancerului în stadiu de metastază, tratează orice boală. Energia universală vine ca o avalanşă să cureţe totul.Negativitatea  şi agresivitatea  sunt trimise la “reciclare” cu puterea gândului : “îmi imaginez un stâlp de lumină în mijlocul camerei şi, cu ajutoruil unui disc de energie,  neutralizez toate energiile negative.” Tot această energie poate face pulbere o piatră la rinichi sau să deblocheze chakrele. Depinde de problemă...

O meserie inegalabilă

 A absolvit Facultatea de Drept. Nici prin gând nu i-a trecut că va ajunge terapeut. Totul a pornit de la o vizită în cabinetul unei prietene, care avea şi un pat cu pietre de jad. Mai în glumă, mai în serios, Coca s-a lăsat convinsă să încerce minunea.I s-a părut încântător. S-a întors la ale ei dar, într-o zi, a avut cu adevărat o problemă medicală. Era studentă în anul al III-lea când a născut fetiţa. Naşterea îi provocase o serie de dezechilibre fizice şi psihice. La facultate se înfiinţaseră nişte cursuri de psihoterapie somatică, la care s-a înscris şi ea. La un moment dat, fetiţa i s-a îmbolnăvit şi a trebuit să meargă la doctor.A profitat de ocazie să-şi facă un set de analize.I-au găsit atâtea probleme, de se miră ea însăşi cum de mai este în viaţă. În plus, tomograful îi descoperise şi  un adenom hipofizar.  O depresie rebelă o arunca într-un con de umbră, în care bucuria de a trăi se estompa din ce în ce mai mult.Vreo patru luni de zile, grupul de psihoterapie somatică de la facultate a lucrat cu ea.În acelaşi timp, Coca a început să bată pe la uşile medicinei alternative, în căutarea unei soluţii.Unul dintre terapeuţi i-a spus verde în faţă : « măi fată, tu eşti psihic numai o bubă, nu fizic ! »Pentru prima oară Coca făcea cunoştinţă cu terapiile florale de care a rămas îndrăgostită până azi. Acum spune că : « poţi fi avocat, poţi fi artist, poţi fi orice vrei, dar să redai sănătatea oamenilor este fericirea însăşi, este o meserie inegalabilă ! »

Georgeta Istrate

Să vii

E negru cerul pân'  s-apară zorii

Oraşul doarme-n liniştea adâncă,

Şi-n insomnia nopţii aştept să treacă norii

Să vii cu aurora ce mai roşeşte încă.

Pădurea tot suspină cu sufletu-i de dor

Ar vrea să ne observe cu ochii verzi şi bruni,

Privirile uimite de ale ei comori

Dezvăluite nouă ca tainice minuni.

Georgeta,

9 iunie 2016

Cu tine mă-nveleşti

Când noaptea frigul pişcă îndrăzneţ

Şi capul pe-al tău piept îl las să se răsfeţe,

Vocea ta caldă şi dulce îmi şopteşte:

-Iubito, lasă-mă să te-nvelesc!

Iar dacă ploaia rece-n pădure ne cuprinde

Şi dacă cerul tună şi fulgerul s-aprinde,

De-ncep să tremur, tandru mă priveşti,

Cu trupul tău fierbinte atunci mă înveleşti!

Şi zorii de ne prind pe margine de apă

Îmbrăţişaţi sub aurora  deasă,
Tu faci  secundele eternitate

Iar trupul tău devine tot ce înseamnă acasă.

Georgeta,

Iunie 2016

Numele lui e Viorel Pop…(3)

Într-o seară de toamnă târzie

   De când cu noua viaţă, surprizele apăreau în viaţa lui ca nişte musafiri nepoftiţi: mişca tot felul de obiecte cu puterea minţii, se trezea într-o lume paralelă, în mijlocul unui eveniment ce avea să se întâmple la mii de kilometri distanţă. Le spunea prietenilor ce a văzut şi, la câteva zile, apărea ştirea în presă confirmând ceea ce văzuse: căderea lui Ceauşescu; turnurile gemene care aveau să se prăbuşească; ravagiile unor cutremure pe glob...

     Într-o seară de toamnă târzie, cu frig şi lapoviţă, se afla în magazinul “Victoria” alături de  un prieten, în ideea de a-şi face fotografii la minut pentru nişte acte. La ora aceea nu mai era lume în magazin, ci doar vânzătorii, care se pregăteau să-şi facă socotelile. Când a intrat, a trecut pe lângă o bătrânică, s-a uitat lung la ea şi a mers mai departe. În următoarea secundă a simţit o căldură neobişnuită în corp. S-a întors şi a gândit: “săraca, ce mult seamănă cu bunica mea!” S-a mai întors o dată şi, în locul bătrânei, a văzut chipul Maicii Domnului, după care bătrânica a apărut din nou. S-a întors, a scos din buzunar toţi banii pe care îi avea şi i-a dat. În acel moment, făptura a dispărut. Nu-i venea să creadă. A ieşit. Străzile erau însă pustii, pe o rază de câteva sute de metri nicio făptură... Bineînţeles că nu mai avea bani pentru poze şi, ca să nu se  facă de râs în faţa prietenului că nu mai are bani să le plătească, a făcut în aşa fel încât filmul s-a voalat de cinci ori...A doua zi, a câştigat de zece ori suma pe care i-o dăduse bătrânei misterioase.

Mai ai puţin şi dansezi

  Viorel spune că un destin mai frumos ca acesta nici nu putea să aibă. Dacă sufletul îţi este dulce, el se poartă la fel, dacă sufletul îţi este acrit şi nu vrei să-ţi schimbi  atitudinea, se poartă ca atare. Copiii însă îl iubesc necondiţionat şi ştiu că el este “nenea care ne vindecă”.Aşa şi este. Diagnostice grave, care necesitau intervenţii costisitoare în străinătate, au fost rezolvate cu succes; autism, paralizii, distrofii musculare, miopii, tetrapareze spastice... În cabinetul lui am văzut bătrâni care au plecat cu bastonul la subsuoară, sau, după ce au aruncat cârjele, au început să danseze. Şi el... “Hai, tanti, mai încearcă...mai...mai...hai că merge, mai ai puţin şi dansezi”.

     L-am lăsat pe Viorel Pop cu colecţia lui de cârje şi cu bucuria recunoştinţei faţă de divinitatea care i-a dăruit puterea  de a readuce bucuria pe feţele tuturor...

Georgeta Istrate

Numele lui e Viorel Pop…(2)

Ai văzut cât de trist e chipul Maicii Domnului în icoane?

   I se întipăriseră în minte ochii blânzi ai  Maicii Domnului şi căldura neobişnuită a vocii . Totul se întâmplase într-o fracţiune de secundă, timp în care Viorel spune că “în toată viaţa mea nu m-am rugat cu atâta intensitate cum am făcut-o în fracţiunea aceea de secundă”. Când s-a întors să se ridice,  lumina nepământeană ce însoţise vizitatorii dispăruse  şi luase cu ea cele două făpturi divine. S-a ridicat, a mers, s-a aplecat, a făcut genuflexiuni, mersul piticului...totul era în regulă. Îi venea să strige de bucurie, dar în camera alăturată dormeau soţia şi băiatul lor, Gabi. Nu-i venea să creadă că, după nouă luni de suferinţă , minunea se produsese. Nu mai putea să adoarmă, acum se ruga să se facă mai repede dimineaţă. Cu toate acestea, Viorel era încă nelămurit, gândea că totul a fost un vis...Dimineaţa, când soţia a intrat în camera lui, a rugat-o să se uite la locul bolnav. Coloana nu mai era deformată, cele şase inele se aliniaseră, în schimb rămăsese o pată mare de un verde-vineţiu, ca un hematom după o lovitură puternică...În clipa următoare membrii familiei amuţiseră. Lacrimile de bucurie n-au mai putut fi oprite când l-au văzut pe Viorel mergând, alergând, ca şi cum toată acea perioadă fusese un coşmar din care tocmai se treziseră. Dar minunea vindecării nu venise singură. Probabil că preţul care trebuia plătit era ca, la rândul lui, Viorel Pop să-i vindece pe alţii... Din acea zi, viaţa lui s-a schimbat radical. Putea să simtă, să diagnosticheze, să vindece. A început să călătorească în timp, până ce a  ajuns la momentul răstignirii Mântuitorului “ de câte ori merg acolo, simt mirosul acela de oţet şi de sânge. Senzaţia că am trăit în acele timpuri şi că am participat chiar la răstignire este foarte puternică. De câte ori fac acel drum, mă opresc la o anumită depărtare. Simt o tristeţe şi o apăsare care mă distrug pe dinăuntru. Apropo, ai văzut cât de trist este chipul Maicii Domnului în icoane, în  timpul Postului Paştelui? Vrei explicaţii?! Icoanele pot să vorbească!”

Georgeta Istrate

Numele lui e Viorel Pop…(1)

  Nu poţi să stai în faţa lui şi să gândeşti rău, pentru că ştie. Se uită la tine şi-ţi vede viaţa ca pe un film. Nu foloseşte cuvinte academice ca să impresioneze, chiar dacă are două facultăţi…

"De ce am fugit, nu am scăpat!"

    Menirea lui este aceea de a vindeca. De la distanţă pare un om obişnuit dar, dacă te apropii, simţi că obrajii îţi ard, că o energie necunoscută îţi cuprinde instantaneu toate organele bolnave şi nu ştii ce ţi se întâmplă. Îi simţi curăţia sufletului, comparabilă cu a unui copil, şi te miri cum de răutăţile lumii nu au declanşat în el sentimentul urii şi al răzbunării. Iar dacă te ocupi cu lucruri necurate, se îndepărtează de tine sau îţi spune franc: “pleacă!” Numele lui este Viorel Pop...  Din copilărie avea o atracţie neobişnuită către divinitate. Participa la slujbe şi ştia toate cântecele religioase. Uneori, după slujbă, în febra jocului, mai spărgea cîte un ochi de geam al bisericii. În şcoală, ştia ce subiect o să-i pice la teză sau la examene, chiar şi nota pe care o va primi. Nu a vrut să se facă medic pentru că, gândea la vremea aceea, ar fi stat ţintuit într-un birou.Voia mai multă acţiune şi a ales să fie tehnician veterinar. Dar parcă destinul îl tot îndruma spre medicină umană, căci în armată a fost asistent medical: “de ce-am fugit, nu am scăpat. Am studiat psihologie...Tot ce fac mă conduce spre medicina umană. Nu pot să cred decât că  asta mi-e menirea!”

“Ridică-te şi mergi!”

    După  căsătoria din 1983, şi-a dorit un copil. Până să-l aibă, a trebuit să treacă de şapte ori prin suferinţa pierderii pentru că, după 2-3 luni, sarcina soţiei  se întrerupea din evoluţie. A încercat tot ce a fost posibil, medici, spitale, a cerut ajutorul preoţilor care s-au rugat pentru şi împreună cu el... Când ultima sarcină, o fetiţă,  s-a oprit din evoluţie la şase luni, a simţit o durere nemărginită. Atunci i s-a declanşat o sete teribilă de a picta icoane, în special chipul Maicii Domnului, pe care o simţea aproape de sufletul său. Într-un vis, Fecioara l-a întrebat: “de ce mă pictezi numai pe mine?”

    Încercările vieţii au venit una după alta.O hernie de disc  l-a ţintuit timp de 9 luni de zile într-un scaun cu rotile. Medicii de la spitalul 9  au dat verdictul : «  operaţie! »  Răspunsul lui Viorel a fost hotărât: NU! Se temea că, dacă se va supune acelei intervenţii chirurgicale, va rămâne paralizat în acel scaun blestemat. Şi-a dat singur verdictul: “Dumnezeu mă va vindeca!” I se atrofiaseră muşchii, aproape că devenise o legumă. Îşi aminteşte că era în Bistriţa, în casa socrilor, singur în cameră. O vizită la ora trei dimineaţa avea să-i schimbe viaţa şi să îndrepte cârma destinului către adevărata menire. Maica Domnului însoţită de un sfânt, ca un înger alb de lumină, pe care nu l-a recunoscut din cauza faptului că i-a fost frică să-i privească faţa, stăteau în zona ferestrei şi îl priveau. Deşi dormea pe o parte şi era cu spatele la fereastră, putea să vadă cele două făpturi minunate. A încercat să închidă ochii, dar pleoapele nu-şi mai aveau rostul. L-a cuprins disperarea că poate greşise şi acum trebuia să dea socoteală, dar simţea şi o nevoie imperioasă de a cere ajutor. Când glasul Maicii Domnului i-a spus: “întoarce-te!”, nu a reacţionat. Gândul îi spunea că “astea sunt înşelătorii”.La un moment dat, Maica Domnului s-a adresat însoţitorului: « hai să-l ajutăm, căci a suferit destul ! » Fecioara s-a apropiat de patul lui, a pus degetul în zona inelelor afectate, timp în care bolnavul simţea o căldură crescândă până la senzaţia de arsură. Apoi sfânta a rostit  cuvintele: “Ridică-te şi mergi!”

Georgeta Istrate

Un SMS pe zi - Parc-aş pluti…

Iubirea ce-o trăim e apă curgătoare,

Mi-e sete să o beau ca pe-o minune,

Parc-aş pluti-ntr-un vis din altă lume,

În  braţele ce-ţi sunt mângâietoare.

Georgeta,

31 mai 2016