Dialoguri - Despre butoanele emoționale

 Axya :

-Doamnă Gys, am angajat o fată să vă ajute. O instruiți dumneavoastră, vă rog? 

Doamna Gys :

-Desigur, domnule!

 (Doamna Gys( menajera  lui Axya) către fata care îi va ține locul în timpul concediilor sau zilelor libere. Ucenica doamnei Gys se numește Manuela și nu e o fată oarecare. Dacă doamna Gys a dovedit o inteligență sclipitoare fără să știm care este pregătirea ei reală, despre Manuela știm că este studentă la filozofie și are nevoie să lucreze pe ici pe colo să se întrețină). 

-Draga mea, ai să lucrezi câteva zile cu mine, să-ți arăt tot ce ai de făcut în casa asta mare și plină de cărți și de obiecte de artă. Dar te văd cam abătută. E ceva ce pot face pentru tine? 

Manuela:

-Nu, nu cred că mă poate ajuta cineva. Este o problemă de relație, de relații cu oamenii apropiați. 

Doamna Gys :

-Dacă simți nevoia să te descarci, ai un umăr pe care să plângi. Și, cine știe, poate chiar o să te ajut. Un lucru îți pot garanta : sunt o bună ascultătoare. Încearcă!

 Manuela :

- Am un prieten care mă iubește, aș putea spune, aproape necondiționat. Nu știu ce am, probabil mi se trage din copilărie, dar, fără să-mi propun asta, distrug orice relație. Nu spun și nu fac ce vreau, fac și spun ce nu vreau, ca-n epistola lui Pavel. Prietenul meu este un om foarte bun. M-a iubit chiar și în momentele în care nu meritam. Problema este că nu știu ce a declanșat acest comportament. Uneori, pun asta pe seama faptului că o perioadă din viață m-am simțit prizonieră. Spun asta fiindcă am stat câțiva ani într-un loc din care nu aveam cum să ies din casă fără să depind de cineva. Mă gândesc că m-o fi marcat... Nu vă imaginați că mă ținea cineva prizonieră, am locuit într-un loc în care mașina era indispensabilă. Nu aveam magazine în apropiere, clădiri de vizitat, etc. Eu nu aveam mașină, deci depindeam sută la sută de cineva din familie, dispus să mă ajute. Adesea eram refuzată, iar treaba asta m-a făcut să mă simt o prizonieră. Situația asta a  activat ceva foarte neplăcut în mine. Plus stresul continuu, presiunea, examenele non stop ani de zile, răutățile din jur. Nu am reușit să le fac față, să le ignor . Acum sunt foarte dezamăgită de mine, de cum distrug totul în jur prin cuvinte sau fapte. E greu de vindecat treaba asta...

Doamna Gys :

- Într-adevăr, e greu. Ești prinsă în labirintul percepțiilor și reacțiilor propriei ființe. 

Manuela :

- Într-adevăr... Acum este și pandemie. Sunt atâtea restricții din cauza coronavirusului. Este inimaginabil ce trăim. Lipsa unui job, renunțarea la ceva pentru care am plătit scump, cu timp, bani, efort, mă refer la studii, mă deprimă. Am muncit mult ca să ajung aici. În momentele acelea, am avut impresia că am pierdut tot și nu mai am de ce trăi , că am eșuat. Acum știu despre mine că nu suport de niciun fel să fiu dependentă de alții și nu suport să stau în medii în care nu am mobilitate, în care nu pot să ies când și unde vreau. Lucrurile astea trezesc în mine o furie imensă... Se pare că avem butoane sensibile în noi. Uneori,  situațiile de viață sau oamenii apasă pe ele cu bună-știință sau din neștiință...

Doamna Gys:

- Draga mea, ai nimerit unde trebuie. Familia aceasta este o sursă de vindecare. În plus, din experiența mea de viață îți pot spune că o să treacă  perioada asta. Într-o zi, vei vedea că iese soarele doar pentru tine. O să te îndrăgostești de viață și de tine, că ești singura care te poate face fericită. În plus este o perioadă cam grea pentru toată planeta. Trebuie să rezistăm. După aia, va fi bine. Acum se descarcă o mulțime de karme, după care vom fi purificați. Trebuie să plec. Subiectul rămâne deschis. Și, cine știe, poate găsim soluții funcționale...

 

Georgeta Istrate