Marian Nedelcu, un trubadur al zilelor noastre

 

 

Bucureștiul se reanimă

    Se întâmplă ca în serile de vară, după ce ies de la serviciu, să mă plimb prin Centrul Vechi. Uneori, întâlnesc minispectacole, mai mult sau mai puțin organizate, însă pandemia asta a limitat până și impulsurile artiștilor necunoscuți. Însă, de când lumea s-a vaccinat, restricțiile s-au redus, au început timid să apară artiștii ambulanți. De la cântatul la vioară până la micile jonglerii, Bucureștiul se reanimă. Nu ai cum să te plictisești... pe măsură ce mergi pe străzi, mai ales în Centrul Vechi, este ceva care îți încântă privirea și auzul.

      În felul acesta  l-am cunoscut  pe Marian Nedelcu, un poet-cântăreț care își duce zilele încântând trecătorii care au timp să-l asculte. Ce mi-a atras atenția a fost faptul că, în buzunar, avea o carte... 

Dacă s-ar rupe ceru-n două...

    L-am întrebat cum se numește  profesia lui și mi-a răspuns : sunt un trubadur! L-am rugat să se prezinte și să-mi spună câteva cuvinte despre el, lăudându-mă că am un blog și că în felul acesta o să-l cunoască și alte persoane. :" Mă numesc Marian Nedelcu, am 42 de ani și vin din Galați. Nu am un loc de muncă stabil, dar îmi câștig existența cântând și spunând poezii celor care vor să mă asculte. Mă consider un trubadur al zilelor noastre. Scriu  versuri când sunt inspirat, mai ales când sunt depresiv sau când mă simt bine.  Uite, fiindcă te-ai oprit o clipă să stai de vorbă cu mine, am să-ți recit câteva versuri, creație proprie : " dacă s-ar rupe ceru-n două / eu tot te-aștept /de-o fi să ningă sau să plouă /să știi că nu regret..." 

- Doar în Centrul Vechi lucrezi? Ce fel de muzică interpretezi, mai exact? 

- Nu doar în Centrul Vechi. Mai cânt și în Pasajul Sfântul Gheorghe, în jurul magazinului Unirea, iar muzica pe care o ofer spectatorilor mei este diversă : de la folk și populară până la acapela.

- Ai o filozofie după care te ghidezi în viață, o busolă ? 

 - Dumnezeu îmi arată tot timpul calea. Am observat un lucru foarte important, cel puțin pentru mine :  cu cât ești mai simplu și mai modest, Îl simți mai des. Cred că Lui Dumnezeu place mult simplitateta... 

- Cum îl percepi pe Dumnezeu? 

-  Îl simt ca pe o forță a binelui!

- Poți să-mi dai o definiție a vieții? 

- Un tunel al  timpului prin care trecem de când ne naștem până murim, până ajungem la ultima stație, capătul tunelului... 

- De ce crezi că ne-am născut pe planeta asta? Ce treabă avem noi pe aici? 

- În primul rând suntem niște învingători. Gândește-te, din atâția spermatozoizi doar unul singur câștigă competiția. Iar premiul cel mare este însăși viața pe acest pământ . Deci luând în calcul chiar și numai faptul că ne-am născut, ne face niște învingători! Ce căutăm noi pe aici?! E simplu : am venit să facem prin prezența noastră lumea mai bună, mai frumoasă. 

-Și cum facem lumea mai bună? 

- Fiind noi înșine mai buni zi de zi...

- Ce aștepți de la viață? Ce visezi cu ochii deschiși?

- Visez să cânt pe marile scene ale lumii... Și mai am un vis - să scriu o carte! 

-A, super tare. Și cartea ce temă va avea? Adică despre ce vei scrie  în cartea aia? 

- Despre viața mea. 

- Aha, foarte interesant. Crezi că suferința ne șlefuiește? 

- Da. Sunt sigur fiindcă m-a șlefuit și pe mine. Am să scriu în carte... 

- Apropo de cărți. În buzunar se vede  o carte. Îți place să citești?

- După ce am plecat de acasă, am început să citesc. Am simțit o dorință de cunoaștere mai mare decât în școala generală.  Nu exagerez când spun că am  peste 1500 de cărți citite... 

- Ce fel de cărți , ce teme îți captează atenția ? 

- În general, scriitorii mai vechi, nu contemporani...

-Cam ce? - beletristică, filozofie... 

- Am citit Ovidiu, foarte bine m-am înțeles cu Voltaire... 

   Un apel telefonic important a întrerupt întrevederea cu interlocutorul meu. A trebuit să plec. I-am cerut permisiunea să îi fac o fotografie și desigur un mic material pentru blog. În seara aceea avusesem ocazia să cunosc un om special, am învățat de la el în doar câteva minute mai mult decât mi-aș fi imaginat. Aceștia sunt oamenii care tac, se află cumva la periferia societății dar care sunt foarte importanți. Școala vieții predă continuu lecții valoroase pentru fiecare dintre noi. 

Georgeta Istrate