Am
citit de curând volumul EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele
Europei, apărută la Editura Universităţii din Bucureşti. Mi-a
plăcut atât de mult, încât m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre
fiecare articol şi să dau două-trei citate care să ilustreze, pe scurt,
tema abordată.
Volumul este alcătuit dintr-o
serie de comunicări ştiinţifice susţinute la colocviile Eurostudii ale
Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Coordonatorii sunt Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.
Autor: Alexandra Nae
Universitatea din București
Tema: DOAMNE, CARE ȚI-E FĂGĂDUINȚA?
VIAȚA DE APOI, ETERNITATEA ȘI PARADISUL ÎN IUDAISM ȘI ISLAM
VIAȚA DE APOI, ETERNITATEA ȘI PARADISUL ÎN IUDAISM ȘI ISLAM
Articolul Alexandrei Nae este cuprins între paginile 35-45 din volumul 1:”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei”
Paradisul, un subiect mereu actual
În acest material, Alexandra Nae punctează viziunea creştin-medievală a teologului Guillaume d'Auvergne cu privire la Eden în comparaţie cu dogma islamică privitoare la acelaşi subiect. "Cu rădăcini și influențe atestate foarte devreme, începând cu vechii perși și trecând prin civilizația greco-romană, imaginarul paradisiac iudeo creștin se completează în Evul Mediu cu varianta coranică". (pag 35).
Tema este de departe una incitantă , căci viaţa de după moarte a încins multe spirite de-a lungul istoriei omenirii. Eternitatea este un ideal despre care diversele religii, creştine sau nu, au zugrăvit imagini cât mai atrăgătoare, întreţinând visul omului de a ajunge în rai. A tinde spre absolut, a încerca să-ţi depăşeşti limitele umane visând la o viaţă dincolo de viaţă, iată preocuparea omului dintotdeauna. Făgăduinţa divină despre un paradis dincolo de viaţa pământească reprezintă acel acasă care-ţi oferă o stare de fericire continuă , fără ameninţarea vreunei umbre. Un loc ce poate fi considerat un dar divin. Un spaţiu supranatural , încărat cu frumuseţe, veşnicie , un loc în care suferinţa şi moartea nu există.
Aşa cum spuneam mai devreme, în această expunere, autoarea îşi bazează argumentele în special , pe studiul lui Guillaume d'Auvergne. Acesta combate în lucrarea sa viziunea islamică asupra Edenului, ale cărei principii senzoriale bazate pe fericirea carnală vin în contradicţie cu ideea de spiritual ocrotit de puterea divină.
"Creștinismul a funcționat tocmai prin ideea salvării sufletului uman de la dezastrul morții și de la vidul existențial, viața nefiind privită drept altceva decât o anticameră a veșniciei"(pag 43-44).
Viziunea Paradisului, întoarcerea omului spre sine însuşi
"Viziunea asupra paradisului constituie o formă universală și universalizată a unei viziuni ce denotă întoarcerea omului spre sine însuși, spre propria natură, din dorința de a reveni într-un ultim cămin originar privilegiat. Atestarea în corpul biblic a unui loc ce îi promitea fără de tăgadă omului o existență viitoare a dat un nou suflu umanității în Evul Mediu și a reînviat ideile vechilor popoare ale Antichității " (paginile 35 - 36).
Viziuni paradisiace în iudaism și islam
" În sens cultural și istoric, referințele religioase la paradis nu au luat naștere odată cu apariția monoteismului, ci au existat de-a lungul existenței umane chiar în civilizațiile și culturile antice (...) Ideea unei grădini a plăcerii, a belsugului și a abundenței, a fericirii veșnice și a împlinirii nu este prezentă numai în textul coranic, ci și în Biblia ebraică și Vechiul Testament creștin: El va face pustia lui ca Edenul și pământul lui uscat ca o grădină a Domnului:bucuria și veselia vor fi în mijlocul lui, mulțumiri și glas de cântări (Isaia 51 - 3).Miturile legate de paradis deschid calea interpretării acestuia, atât în iudaism cât și în islam, ca formațiune cu șapte grădini (...). Dacă în religia islamică, imaginea Paradisului este desăvârșită prin existența topazului, a perlelor, a aurului roșu, în cea mozaică sunt predominante rubinele, aurul și argintul (...) Paradisul este scăldat de un fluviu al Edenului, ale cărui ramificații se transformă în râuri extraordinare :cu apă, vin, lapte și untdelemn în reprezentarea iudaică, ultimul fiind consemnat ca râu de miere în islam "ape curgătoare nestricăcioase, râuri de lapte veșnice cu gust nepieritor, râuri de vin, plăcut celui ce-l bea și râuri de miere din cea mai pură. Și acolo se vor bucura de toate fructele și, mai cu seamă de milostivirea Domnului (Coran, 47:15)." (paginile 37- 38-39).
Paradisul, un subiect mereu actual
În acest material, Alexandra Nae punctează viziunea creştin-medievală a teologului Guillaume d'Auvergne cu privire la Eden în comparaţie cu dogma islamică privitoare la acelaşi subiect. "Cu rădăcini și influențe atestate foarte devreme, începând cu vechii perși și trecând prin civilizația greco-romană, imaginarul paradisiac iudeo creștin se completează în Evul Mediu cu varianta coranică". (pag 35).
Tema este de departe una incitantă , căci viaţa de după moarte a încins multe spirite de-a lungul istoriei omenirii. Eternitatea este un ideal despre care diversele religii, creştine sau nu, au zugrăvit imagini cât mai atrăgătoare, întreţinând visul omului de a ajunge în rai. A tinde spre absolut, a încerca să-ţi depăşeşti limitele umane visând la o viaţă dincolo de viaţă, iată preocuparea omului dintotdeauna. Făgăduinţa divină despre un paradis dincolo de viaţa pământească reprezintă acel acasă care-ţi oferă o stare de fericire continuă , fără ameninţarea vreunei umbre. Un loc ce poate fi considerat un dar divin. Un spaţiu supranatural , încărat cu frumuseţe, veşnicie , un loc în care suferinţa şi moartea nu există.
Aşa cum spuneam mai devreme, în această expunere, autoarea îşi bazează argumentele în special , pe studiul lui Guillaume d'Auvergne. Acesta combate în lucrarea sa viziunea islamică asupra Edenului, ale cărei principii senzoriale bazate pe fericirea carnală vin în contradicţie cu ideea de spiritual ocrotit de puterea divină.
"Creștinismul a funcționat tocmai prin ideea salvării sufletului uman de la dezastrul morții și de la vidul existențial, viața nefiind privită drept altceva decât o anticameră a veșniciei"(pag 43-44).
Viziunea Paradisului, întoarcerea omului spre sine însuşi
"Viziunea asupra paradisului constituie o formă universală și universalizată a unei viziuni ce denotă întoarcerea omului spre sine însuși, spre propria natură, din dorința de a reveni într-un ultim cămin originar privilegiat. Atestarea în corpul biblic a unui loc ce îi promitea fără de tăgadă omului o existență viitoare a dat un nou suflu umanității în Evul Mediu și a reînviat ideile vechilor popoare ale Antichității " (paginile 35 - 36).
Viziuni paradisiace în iudaism și islam
" În sens cultural și istoric, referințele religioase la paradis nu au luat naștere odată cu apariția monoteismului, ci au existat de-a lungul existenței umane chiar în civilizațiile și culturile antice (...) Ideea unei grădini a plăcerii, a belsugului și a abundenței, a fericirii veșnice și a împlinirii nu este prezentă numai în textul coranic, ci și în Biblia ebraică și Vechiul Testament creștin: El va face pustia lui ca Edenul și pământul lui uscat ca o grădină a Domnului:bucuria și veselia vor fi în mijlocul lui, mulțumiri și glas de cântări (Isaia 51 - 3).Miturile legate de paradis deschid calea interpretării acestuia, atât în iudaism cât și în islam, ca formațiune cu șapte grădini (...). Dacă în religia islamică, imaginea Paradisului este desăvârșită prin existența topazului, a perlelor, a aurului roșu, în cea mozaică sunt predominante rubinele, aurul și argintul (...) Paradisul este scăldat de un fluviu al Edenului, ale cărui ramificații se transformă în râuri extraordinare :cu apă, vin, lapte și untdelemn în reprezentarea iudaică, ultimul fiind consemnat ca râu de miere în islam "ape curgătoare nestricăcioase, râuri de lapte veșnice cu gust nepieritor, râuri de vin, plăcut celui ce-l bea și râuri de miere din cea mai pură. Și acolo se vor bucura de toate fructele și, mai cu seamă de milostivirea Domnului (Coran, 47:15)." (paginile 37- 38-39).
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu