luni, 31 decembrie 2018

Murivale Mureşan Vasile – Ghilgameş, în căutarea nemuririi (19)



 Când nu mai ai răbdare
-        De ce, dincolo de veselia pe care o trăieşti  şi pe care o dăruieşti tuturor, eu simt o mare tristeţe? De ce îmi pare că nu-ţi mai ajunge timpul? De când te-am cunoscut, am senzația că te grăbești, parcă vrei să faci cât mai multe,  ai idei pe care le pui în practică imediat. Mă înșel? 
-         Știi de ce? Când eram tânăr şi  am venit în București, nu aveam atelier, aveam doar o cămăruță. Ce să faci acolo? Când ajungi la un fel de maturitate, să zicem și artistică… fiindcă maturitate nu ai la 20 de ani… ai un fel de spontaneitate… ai un fel de trăire undeva , poate și răbdare.  Mai târziu,  nu mai ai răbdare. Simți că îți vine ceasul. Și atunci te grăbești. Te gândești că poate, în graba aia, mai prinzi ceva. Pac!  Ai prins din zbor  ceva. Și zici: băi, uite, mai însemnez și eu câte o poveste…
 Depinde cui te confesezi...
    Îi spun că sunt bucuroasă că acest interviu a ieșit așa frumos și viu. Venisem pe la sfârșitul programului, el era atât de obosit de atâția vizitatori, încât primul gând a fost că nu o să iasă mare lucru. Contrar previziunilor mele, el s-a deschis atât de frumos că, în timp ce-mi povestea, aveam impresia că se umple cu energie ca o fântână alimentată de izvoare. El  devenea de la o secundă la alta  o flacără ce se mărea sub influenţa unui combustibil nevăzut.
- Depinde cui te confesezi și cum te ascultă, îmi spune artistul.  Dacă nu am unul care să mă asculte, mă blochez. Eu nu-mi pun sufletul pe tavă. Eu pe tine te știu de la muzeu -  din start am o încredere! Am vorbit mai înainte, (artistul se referă aici la primul interviu pe care i l-am luat direct în Galeria de Artă Românească Modernă),  iar  tu ascultai. Iar eu, ca o pasăre care zburam mai spuneam și că sunt genial, că m-am întâlnit cu starea de genialitate…Iar tu m-ai crezut. Eu o și cred, dar cu starea asta de genialitate nu  te întâlnești în fiecare clipă…
Nu e despre senzaţional!
 Îmi dau seama din ce îmi spune,  că a citit materialul pe care l-am scris în timpul primului interviu și, cumva, l-a supărat că am redat exact cuvintele pe care le-a rostit atunci. Ideea mea nu a fost să-l supăr, nici nu am căutat senzaționalul. Nici măcar nu am vrut să atrag atenţia  vreunui şef, de vreun interes financiar nici nu mai vorbesc,  căci ceea ce scriu pe acest blog constituie strict  o pasiune.  Nici măcar interesul cititorului nu îl caut. Cine vrea, citeşte, cine nu, navighează mai departe.
Tu poţi să spui orice!
   Zic: mi-a plăcut mult ce ai zis despre starea de genialitate şi cum vine ea. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu am schimbat nimic. Mi se pare foarte tare. Ești un artist -  tu poți să spui orice! În plus, ai mare dreptate. Cei care au darul de a crea înţeleg foarte bine de ce ai spus asta şi de ce eu am redat întocmai. Nu îţi dai seama că ăsta e farmecul tău?

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu