luni, 5 februarie 2018

Terapii specifice coloanei vertebrale III




Musculatura paravertebrală şi buna funcţionare a coloanei



Apoi continuă:”Musculatura paravertebrală, situată  de-a lungul ambelor părţi ale coloanei vertebrale,   trage de aceasta. Când apar contracții puternice, omul își caută o poziție confortabilă. Oricât ar vrea el să stea drept, nu poate. Cu cât încearcă acest lucru mai mult, cu atât simte un disconfort mai mare. Durerile devenind insuportabile, omul ușor, ușor se încovoaie. Nu știu dacă ți-am mai spus, dar mușchii au propria memorie. Pentru reabilitare, au nevoie de repaus.

Un val de sănătate

  
 După o pauză în care nimeni nu a zis nimic, timp în care doar mâinile terapeutului lucrau în tăcere, întreb :acum ce faci acolo? „Acestea sunt punctele care au legătură cu relaxarea (îmi arată locul care se află undeva în zona cefei) . Aici se adună foarte mult stres.” Sunt curioasă de cremele pe care le foloseșt: „e un complex de produse care ajută foarte bine la relaxare, dar care sunt în același timp și antiinflamatoare. Una dintre din marile probleme din ziua de azi este inflamația. Marian confirmă că, înainte de a suferi intervenția numită diskefix, zona lombară i se inflama foarte des, iar durerile erau insuportabile. „Da, adaugă terapeutul, tipul ăsta de masaj pe care i-l fac lui Marian în momentul ăsta, aduce în corp un val de sănătate, iar în locul emoțiilor distructive se instalează starea de bine. De aceea am considerat neapărat necesar ca, înainte de a face terapia la patul de jad, să fac tipul ăsta de masaj!”

Miresme vindecătoare
     
    Din când în când specialistul folosește un tip de ulei. Văzându-mi privirea insistentă și probabil întrebătoare, îmi satisface curiozitatea:”la masajul magnetic emoțional folosesc câteva picături de ulei esențial de lămâie.Trebuie  să-ți spun că lămâiul este un puternic drenant al emoțiilor negative. De exemplu, dacă pui câteva picături într-un birou, în care tensiunea plutește în aer , deci unde există foarte multă energie statică, dintr-o dată, ca prin minune, toată lumea începe să se simtă bine, se luminează”. Super, zic. Mie îmi place foarte mult lămâia verde... Gânditor, Nicu Ghergu emite o idee care mi se pare genială: „ aș face un experiment în mijloacele de transport în comun. Există  niște difuzoare, trebuie doar să pui niște esențe speciale și să le lași să meargă...  Ai să vezi că toată lumea va deveni fericită instant”. Ideea mi se pare  inedită. N-ar fi rău să-i sugerăm primăriței noastre chestia asta. Cum o știu eu pe doamna Firea, s-ar putea să fie  receptivă la această propunere. Numai o femeie ar putea fi convinsă cu astfel de... miresme vindecătoare!

Alinierea vertebrelor și eliminarea emoțiilor negative
   
   

   Apoi, când Nicu Ghergu mânuia mai cu foc instrumentul de masaj care îmi amintea de făcălețul bunicii, îi spun pacientului: Marian, dacă nu te-a bătut nimeni cu făcălețul, acum este momentul să te bucuri de acest tratament. Profită! Zâmbesc amândoi, iar specialistul i se adresează:” să te gândești la un lucru de care  ai vrea să scapi în viața asta”. Pacientul aprobă ca și cum, instinctiv, deja ar face acest lucru. Nicu Ghergu adaugă :”acum se magnetizează foarte bine celulele, se polarizează...Acesta este un masaj cu multe succese la activ! Îl rog să-mi traducă. Cum adică se polarizează? „Pe lângă faptul că aranjează și realiniază coloana vertebrală, elimină emoțiile care ne țin prizonieri în tot felul de blocaje . Se face de 15 ori fiecare procedeu dintr-ăsta. Prin aceste presiuni, pe care mă vezi că le fac,  se activează meridianele energetice. Apoi, către pacient : dacă doare, să-mi spui Marian!  Este posibil să doară, deoarece vertebrele care sunt un pic deplasate, se aliniază imediat”.

Conștientizarea problemelor, primul pas spre vindecare
  
   Sunt perechi de nervi care, sub influența presiunii pe care o fac, ce fac, de fapt? Transmit un impuls magnetic. Organele interne sau zona genitală - depinde de locul pe care îl stimulez - reacționează pozitiv și, de cele mai multe ori, vindecător. O zonă bine relaxată are toate șansele să se echilibreze. Detensionarea este benefică pentru întreg organismul . Este foarte important de reținut că acest tip de masaj  te ajută să-ți conștientizezi și tiparele emoționale. Să-ți dau un exemplu care, pe mine, m-a impresionat. Am avut la terapie un domn, care avea o funcție de conducere. Prin natura funcției pe care o deținea, era mai autoritar. Dintr-o dată văd că îmi spune : dom’ Nicu,  am senzația că îmi terorizez familia!...
    Am înțeles cam ce voia să spună, dar l-am lăsat să-mi povestească mai multe. Cum așa, domnule? Zice, eu nu prea fac diferența între ce este la serviciu și acasă. Tremură copiii ăia, săracii, în prezența mea, și se ascund care-ncotro. Ce ar trebui să fac în situația asta? Sigur că i-am dat câteva sfaturi, însă faptul că a conștientizat   problema, destul de gravă, l-a pus pe o linie corectoare.

Georgeta Istrate
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu