marți, 27 februarie 2018

Pictorul Murivale Mureşan Vasile - Despre condiţia artistului în România

  
   



     În general, pictorul Murivale Mureşan Vasile este un tip volubil, mereu zâmbitor, de o inteligenţă sclipitoare şi nici vorbă de vreo atitudine de superioritate care să te ţină la distanţă. Este un tip popular, iubeşte tot ce-l înconjoară, şi-a păstrat inocenţa copilăriei într-o măsură destul de mare, fapt care-l face foarte iubit în societate. Doar că eu l-am prins într-un moment mai trist care probabil i-a amintit şi suferinţa provocată de lipsuri…

Talentat şi foarte sărac. Sună cunoscut…

   
     Doamne, câtă inventivitate! Nu mă refer doar la a crea artă, ci la a inventa motive de bucurie, a crea momente care să te ajute să mergi mai departe,  indiferent de câte lipsuri ai. Fiindcă doar trebuie să te uiți la Murivale Mureșan Vasile și îți dai seama imediat câte lipsuri materiale are! Iertați-mă, Maestre, pentru îndrăzneala de a fi spus acest lucru. Când vorbeați cu mine, mă întrebam cu ce bani cumpărați toate acele materiale, pensule, vopsele. Toate acestea costă, iar talentul și inspirația, nevoia de a lucra mereu, uneori   în regim de urgenţă, că altfel îţi pierzi ideea şi entuziasmul,  nu te întreabă dacă ai sau nu ai. În plus, creatorii nu pot respira dacă nu lucrează. Pentru ei, a materializa o idee înseamnă  oxigen. Nu poți lucra, nu poți trăi. Viața își pierde sensul. Oare pentru cine creează ei?



     Murivale Mureșan Vasile este un talent incontestabil, dar trăiește în sărăcie!  În zilele noastre… Incredibil! Mărturisesc, dacă aș avea posibilități financiare, i-aș cumpăra multe dintre lucrări. Când achiziționezi o lucrare semnată Murivale, nu duci acasă un obiect oarecare. Duci cu tine o întreagă lume: idee combinată cu talent, cu simbol, cu trăire, cu sentiment, o fărâmă din sufletul artistului. Într-un cuvânt, viaţă!
             



Cum să laşi artiştii să moară de foame în ţara asta?

      Când a murit regele, îți mărturisesc, s-a creat aşa un fel de arici în mine, îmi spune  artistul. De fiecare dată când se schimba liderul, ziceam că poate vine un conducător din ăsta şi îmi cumpără şi mie o lucrare, ceva. Poate chiar îmi dă o comandă pentru un portret… când vezi că artistul are mână…îi dai de lucru! Îi dai o mână de ajutor. Cum să laşi artiştii să moară de foame în ţara asta? Măi, crede-mă, aşa este! Suntem muritori de foame, ne îmbrăcăm la second - hand şi alte lucruri de genul ăsta. Când a murit am zis: măi,  niciun monarh  n-a catadicsit să-mi dea o mână de ajutor!

  Crizele politice – blocaje pentru artiști
  
 Crede-mă, uneori mă gândesc că ţara asta nu vede…mă, ăla-i bun, bă, dă-i şi lui. Serios, dacă vine unul şi zice: mă nene, ia o mie de euro , ia fă-mi şi mie nişte de astea . Nu, pe astea nu le mai vând! (Artistul se referă la cele o sută de portrete pe care i le-a făcut regelui. Veți putea citi articolul despre acest subiect aici -https://romaniaitaramea.blogspot.ro/2018/01/7.html ). Astea deja s-au lipit de mine, că s-au unit cu suferinţa mea , au intrat în suflet. Ele s-au născut când modelul meu încă era în viaţă. Acum, gândul meu este amestecat cu ideea morții. Și, de multe ori, în momente de felul ăsta, când gândul este amestecat cu ideea morții, se poate pune o gravitate şi mai mare !




Of, of, of!

   Supărat, artistul îmi mărturiseşte nemulţumirile sale, pe care eu, din afară, poate nu le înţeleg aşa bine. “Degeaba dăm la saloane lucrări  mari… Au făcut un muzeu de artă contemporană unde nu trebuia , în spatele Casei Poporului. Acolo nu merge nimeni, că nu-i ca aici la muzeu, să zici: dom’le vin, că-i undeva în centru! Acolo, dacă vrei să intri  la muzeu, te aleargă câinii prin bălării. Mai vezi şi Catedrala Neamului…  Noi, românii, nu am avut dimensiunea asta hiperbolizată a catedralelor, nu  suntem învăţaţi …când te afli în faţa catedralei ţi se pare aşa mare, iar  sentimentul este unul penibil…Tace. Apoi adaugă: eu m-am îndepărtat de Dumnezeu, de Iisus…pauză. Îl întreb: cum aşa? ( Nu îl cred în totalitate, căci într-o viaţă putem să ne îndepărtăm şi să ne apropiem de Dumnezeu de multe ori. Depinde de percepţie, de trăire, de moment…) Apoi, probabil, să nu mă dezamăgească de tot , îmi răspunde:
 “ Îl păstrez cultural!”




Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu