De-a
lungul timpului, am luat interviuri mai multor artiști, însă pictorul Murivale
Mureşan Vasile iese din toate tiparele. Este imprevizibil, ideile sale sunt
originale, iar viziunea artistică - o surpriză absolută. Cu el, nu te plictisești
niciodată. Garantat!
Frumuseţea florilor veştede
Motivul principal al vizitei pictorului
Murivale Mureșan Vasile la Muzeul de Artă al României a fost unul care m-a
surprins și pe mine. Trecuse într-o seară de ianuarie prin fața muzeului și, văzând
gardul împodobit cu flori, i-a venit o idee. Am să redau cuvintele pe care el
însuși le-a folosit, căci exprimarea conține multă pasiune artistică:
“am văzut gardul ăsta şi erau florile veştejite…mă, erau atât de
frumoase!!! Și am zis dom’le , vin în altă zi, seara, la aceeaşi oră, şi fac
poze ! Era atât de frumos, era zăpadă, erau sute de lumânări din acelea tip
candelă… gardul nici nu se mai vedea, florile îl transformaseră într-un perete
înflorat. Era extraordinar! Am făcut multe poze şi am zis că vreau să fac pe
viitor o lucrare mare, dar mare de tot. Astăzi
mi-a venit un gând : am o sută de portrete cu Regele Mihai. Şi mi-am zis: ce-ar fi să vin, să pun portretele
regelui peste flori?”
Dar
florile dispăruseră…
Impetuozitate, violenţă şi tăcere
Eu mi-am ascultat astăzi gândul ...Doamne,
când am văzut că nu mai e gardul cu florile, am fost foarte dezamăgit. Dar nu
m-am dat bătut. Am zis: ştii ce? Mă duc până la poarta aia, că mi-a plăcut mult poza. În mintea mea, lucrarea era gata pictată! Eu îi povesteam
lui Stelian Tănase despre lucrarea care prinsese
contur în mintea mea: albul ăsta, apoi roşul... ce impetuozitate, ce violență pot să
aibă! Dar şi tăcere, în acelaşi timp. Coroanele alea care-s ordonate... dar ele
sunt nişte forme năpădite de altele care nu-s forme... Se formase deja o
structură din asta cu forme și planuri...
De nu ştiu ce, de nu ştiu
cum...
Am învăţat de la
un regizor care spunea că, atunci când îţi place ceva la un moment dat, trebuie
vii în altă zi, cam la aceeaşi oră, cu aceeaşi emoţie, să reîntâlneşti
starea pe care ai avut-o cu o zi
înainte. Nu vii pe lumină, că nu ai aceeaşi emoţie! Și atunci, am stat până s-a
lăsat seara. Apoi m-am apucat să fac
poze după poze: de sus, de jos, de nu ştiu ce, de nu știu cum. Tot gardul l-am
filmat, l-am fotografiat. L-am văzut şi în noaptea de Revelion. Mi-am zis: dom’le, da’ ce interesant
este! Şi odată am venit vesel, beat de
euforie, că luasem şi eu un premiu , cu caietul ăla de 39 de ani, şi atunci a
fost neșansa mea . Nu mai aveam nici baterie la telefon, nici la aparatul de fotografiat.
Zic, ce mă fac? Nu pot să fac nicio poză, nimic! Nimic?! Zic, nu-i nimic, vin
mâine seară pe la vremea asta...
Expoziţie la poarta
Muzeului de Artă al României
Ştii,
în tinerețe, pe la vârsta de 26
de ani, am avut în Rotonda Ateneului Român o expoziţie cu peisaje de la Ipoteşti.
A fost foarte frumoasă și, mai ales, apreciată.
A doua expoziție de o asemenea anvergură a fost astăzi, în faţa porţii Muzeului
de Artă al României. Ce am făcut, de fapt? Dacă tot nu am avut norocul să
găsesc peretele de flori, am desfăşurat portretele regelui în stradă și am făcut un live pe Internet, pentru cei care mă prețuiesc. Ei, fiindcă în
ianuarie este o vreme așa primăvăratică,
mi-ar fi plăcut să fi etalat aceste o sută de portrete pe gazonul din curtea muzeului. Doar că aveam
nevoie de o grămadă de aprobări. Așa că
am ales varianta porții…
Cum se naşte un firicel de iubire…
-
Revenind
la portrete, ce aţi avut în minte când v-aţi apucat să le faceţi?
-
Ei
bine, am făcut portretele regelui în
două etape. Într-o zi, am avut aşa un fel de revelație, în sensul că tatăl meu,
dacă ar fi trăit, ar fi fost cam de-o vârstă cu Regele Mihai…
-
În
calitate de român, ce sentimente aveaţi pentru rege?
-
Atunci
când am intrat în starea asta, am avut sentimente puţin amestecate. În regimul comunist,
nu aveam vreo afinitate cu regele. După căderea comunismului, l-am văzut o singură
dată , în zona Universităţii. Eram curios, ca toată lumea. M-am urcat pe o
fereastră, era puhoi de lume în jurul lui şi, dintr-o dată, s-a născut un firicel
de iubire, o ceva, o fantă de lumină… Atunci a fost momentul care mi-a
atins inima și l-am îndrăgit. Îmi spuneam fericit: “l-am văzut şi eu pe rege!”
Despre Principesa Margareta pot să-ţi spun că nu am avut vreun sentiment anume. Dar acum, de
când a murit regele, am pentru ea o simpatie specială, una ascunsă, frumoasă, o
admirație, o prețuire… Dimensiunea asta
a morţii a fost pentru el ceva extrarodinar. Şi României i-a servit enorm. Uite
ce vremuri trăim!
Caracterul
prins în trei linii
Apoi se
întoarce la portrete şi începe să mi le descrie cu atâta drag încât am avut
senzaţia că am în faţă o mamă ce-mi vorbeşte despre copiii ei: “uite şi ăsta e frumos ,
ăsta e genial, iar ăsta este splendid... Vezi tu, aici e partea frumoasă a
artei - din trei linii să-i prinzi
caracterul, trăirea din acel moment, starea, să îţi spună ceva mai departe. Și
pe urmă, însăşi textura asta lucrează în armonia, în ritmii ăia interiori ai
lucrării.
Da,
zic, sunt câteva linii atât de precise că, dacă stai și te uiți, ai senzația
că de undeva, din neant, se conturează o
figură.
Portretele
regelui nu mai au preț
Dar mai
e ceva, spune artistul : după ce dispare omul, dintr-o dată lucrurile încep să
aibă altă încărcătură. Dacă cineva ar fi vrut să le cumpere cât regele era în
viață, poate le-aș fi vândut. Acum însă, nu le-aş vinde pentru nimic în lume! Eu
le-am adus astăzi aici, din simplul motiv că am vrut să fac o compoziţie cu gardul
ăla.
-
În total
portretele regelui sunt 100. Acum câţiva
ani le-aş fi dat cu o mie de euro pe toate. Suma asta era nimic. Serios!Acum, oricând
pot să fac o expoziţie frumoasă numai cu portretele astea.
-
Întreb
, dar acum cu cât le-aţi da?
-
Acum nu
le mai vând , acum nu mai au preţ.
Se gândește, apoi adaugă:
-
Dar
dacă mi-ar da cineva o mie de euro, i-aş face o sută de lucrări, dar altele, nu
astea! Azi aș avea altă dinamică, altă înţelegere, e un pic altă trăire astăzi,
că acum ştiu că el nu mai este.
Îl ascult pe acest artist și mă gândesc: omul ăsta face artă și cu inflexiunile vocii. Cred că, dacă nu ar fi fost pictor, ar fi
putut fi un mare actor. Unul fără egal!
Ideea şi trăirea declanşează acţiunea imediată
Zic,
atunci când îţi vine o trăire dintr- asta şi îţi vine să pictezi, ce faci? Cum simți? Cauți pensula, culoarea, ce faci?
Nu ,
zice, eu îi dau drumul! Cum a fost astăzi. Am zis: vai, oare cum or fi în
lumină florile alea pe gard? Trebuie să fie superbe! Și atunci inspiraţia mi-a
zis: a, iau portretele astea cu regele, pe care le-am avut doi ani de zile
pierdute într-un lădoi şi am uitat de ele, mă duc şi le pun pe florile alea
moarte. Şi o să fac nişte fotografii…
Mă întrebam,
ce aş vrea eu să pictez acum? Am zis gardul, să nu uit gardul, că m-a
impresionat şi am vrut să fac pânză cu gardul. Una mare. Când? Ce-ar fi să merg acum repede să
fac treaba asta?
A crea contextul pentru bucurie
Mă uit la
artist și nu îmi vine să cred. El nu mai este un trup opac, asemănător cu
ceilalți. În timp ce vorbește, pare o flacără, ceva ce trece de condiția umană.
Îl întreb uimită : când trebuie să puneți o idee în practică, ce vă mână? Mie
îmi pare ca un motor care se pornește și pe care nu-l mai poți opri până ce lucrul
se termină . Da, confirmă artistul. Și atunci eşti ca un cal care zice: dă-i drumul, gata! Nu
mai vrei altceva hai, hai Murivale, pa, grăbește pasul, du-te… Zic, formidabil!
Eu am un fel de a reacționa la stimulii
acestui motor, adaugă el. Mă
autosugestionez, mă ambalez…
Zic, vă faceţi fericit singur cu motorul ăla
care vă energizează, vă entuziasmează, vă motivează …Da, da, da, daaaaaa ! îmi
replică el, … Ai nevoie… păi, bulgării de fericire din asta mi se trag. Mie îmi
place să mă bucur, creez contextul care să-mi inducă starea asta.
Esenţializarea este cuvântul cheie
Când am
făcut portretele regelui, mă gândeam, așa cum ți-am spus și mai devreme, că el şi tatăl meu erau cam de-o seamă. Și eu
când ascultam discursul regelui, mă tot gândeam :cum era să fi avut 30 de ani,
să îl văd pe tata, să văd ce-mi mai zice. Dar săracul a murit când eu aveam
şapte ani. Face o pauză, oftează, apoi adaugă: e foarte puţin…şi pe urmă, să nu creşti cu dimensiunea asta a părintelui,
e foarte greu…
Pe când
vorbea, regele Mihai mi-a părut așa ca o revelație, ca și cum mi-ar fi fost un fel de părinte. Era ceva atât de personal.
Știi, cu cât vezi mai puţin pe cineva, cu atât mintea condensează,
concentrează, te gândeşti…
Vreau
să îți spun că, parte din aceste desene
le-am făcut înainte de a-l vedea şi auzi în Parlament. A fost ceva extraordinar.
O dată ce am început să lucrez aceste portrete, pe măsură ce timpul trecea, am desenat
cu și mai multă concentrare. Când începi
un portret, faci mai întâi un ochi, apoi
vezi ce se întâmplă, cum alunecă vârful creionului pe suprafaţă, cât pedalezi, cât pui…
Mie îmi place să lucrez cu baiţ. Vrei să știi de ce? Nenea Rembrandt, Leonardo
da Vinci și mulți alții au lucrat cu baiţ.
Îl
ascult și nu înțeleg mare lucru. Cred că asta se vede pe fața mea, căci
interlocutorul meu simte nevoia să mă lămurească: “baiţul fuge repede, iar dacă
nu-l stăpâneşti, îţi fuge şi îţi strică.
Şi atunci, tre să te concentrezi foarte tare, tre să fii foarte atent
acolo, să fii rapid. Cu alte cuvinte, trebuie să stăpâneşti desenul! Marii
artişti nu făceau desene supraîncărcate . Esenţializarea este cuvântul cheie.
Îmi place esenţializarea!"
Georgeta Istrate
https://www.youtube.com/watch?v=DggVx99INGg
https://www.facebook.com/murivale.muresanvasile/media_set? set=a.10208023429617567.1073742211.1653452071&type=3
