marți, 30 ianuarie 2018

Pictorul Murivale Mureşan Vasile – Florile Regelui

      



   De-a lungul timpului, am luat interviuri mai multor artiști, însă pictorul Murivale Mureşan Vasile iese din toate tiparele. Este imprevizibil, ideile sale sunt originale, iar viziunea artistică - o surpriză absolută. Cu el, nu te plictisești niciodată.  Garantat!




Frumuseţea florilor veştede

        

    Motivul principal al vizitei pictorului Murivale Mureșan Vasile la Muzeul de Artă al României a fost unul care m-a surprins și pe mine. Trecuse într-o seară de ianuarie prin fața muzeului și, văzând gardul împodobit cu flori, i-a venit o idee. Am să redau cuvintele pe care el însuși le-a folosit, căci exprimarea conține multă pasiune  artistică:  “am văzut gardul ăsta şi erau florile veştejite…mă, erau atât de frumoase!!! Și am zis dom’le , vin în altă zi, seara, la aceeaşi oră, şi fac poze ! Era atât de frumos, era zăpadă, erau sute de lumânări din acelea tip candelă… gardul nici nu se mai vedea, florile îl transformaseră într-un perete înflorat. Era extraordinar! Am făcut multe poze şi am zis că vreau să fac pe viitor o lucrare mare, dar mare de tot. Astăzi   mi-a venit un gând : am o sută de portrete cu Regele Mihai. Şi  mi-am zis: ce-ar fi să vin, să pun portretele regelui peste flori?”
   Dar florile dispăruseră…

Impetuozitate, violenţă şi tăcere 


     Eu mi-am ascultat astăzi gândul ...Doamne, când am văzut că nu mai e gardul cu florile, am fost foarte dezamăgit. Dar nu m-am dat bătut. Am zis: ştii ce? Mă duc până la poarta aia, că mi-a plăcut  mult poza. În mintea mea, lucrarea era gata pictată! Eu îi povesteam lui Stelian Tănase  despre lucrarea care prinsese contur în mintea mea:   albul ăsta, apoi  roşul... ce impetuozitate, ce violență pot să aibă! Dar şi tăcere, în acelaşi timp. Coroanele alea care-s ordonate... dar ele sunt nişte forme năpădite de altele care nu-s forme... Se formase deja o structură din asta cu forme și planuri...

  
De nu ştiu ce, de nu ştiu cum...

       

    Am învăţat de la un regizor care spunea că, atunci când îţi place ceva la un moment dat, trebuie vii în altă zi, cam la aceeaşi oră, cu aceeaşi emoţie, să reîntâlneşti starea  pe care ai avut-o cu o zi înainte. Nu vii pe lumină, că nu ai aceeaşi emoţie! Și atunci, am stat până s-a lăsat seara. Apoi  m-am apucat să fac poze după poze: de sus, de jos, de nu ştiu ce, de nu știu cum. Tot gardul l-am filmat, l-am fotografiat. L-am văzut şi în noaptea de  Revelion. Mi-am zis: dom’le, da’ ce interesant este!  Şi odată am venit vesel, beat de euforie, că luasem şi eu un premiu , cu caietul ăla de 39 de ani, şi atunci a fost neșansa mea . Nu mai aveam nici baterie la telefon, nici la aparatul de fotografiat. Zic, ce mă fac? Nu pot să fac nicio poză, nimic! Nimic?! Zic, nu-i nimic, vin mâine seară pe la vremea asta...



Expoziţie la poarta Muzeului de Artă al României

     

    Ştii,  în tinerețe, pe la vârsta de 26  de ani, am avut în Rotonda Ateneului Român o expoziţie cu peisaje de la Ipoteşti. A  fost foarte frumoasă și, mai ales, apreciată. A doua expoziție de o asemenea anvergură a fost astăzi, în faţa porţii Muzeului de Artă al României. Ce am făcut, de fapt? Dacă tot nu am avut norocul să găsesc peretele de flori, am desfăşurat portretele regelui în stradă și  am făcut un live pe Internet,  pentru cei care mă prețuiesc. Ei, fiindcă în ianuarie este o vreme așa primăvăratică,  mi-ar fi plăcut să fi etalat aceste o sută de portrete  pe gazonul din curtea muzeului. Doar că aveam nevoie  de o grămadă de aprobări. Așa că am ales varianta porții…


Cum se naşte un   firicel de  iubire…

-        Revenind la portrete, ce aţi avut în minte când v-aţi  apucat să le faceţi? 
-        Ei bine, am făcut portretele regelui  în două etape. Într-o zi, am avut aşa un fel de revelație, în sensul că tatăl meu, dacă ar fi trăit, ar fi fost cam de-o vârstă cu Regele Mihai… 

-        În calitate de român, ce sentimente aveaţi pentru rege? 
-        Atunci când am intrat în starea asta, am avut sentimente puţin amestecate. În regimul comunist, nu aveam vreo afinitate cu regele. După căderea comunismului, l-am văzut o singură dată , în zona Universităţii. Eram curios, ca toată lumea. M-am urcat pe o fereastră, era puhoi de lume în jurul lui şi, dintr-o dată, s-a născut un firicel de iubire,  o ceva, o fantă  de lumină… Atunci a fost momentul care mi-a atins inima și l-am îndrăgit. Îmi spuneam fericit: “l-am văzut şi eu pe rege!”
       Despre  Principesa Margareta pot să-ţi spun că  nu am avut vreun sentiment anume. Dar acum, de când a murit regele, am pentru ea o simpatie specială, una ascunsă, frumoasă, o  admirație, o prețuire… Dimensiunea asta a morţii a fost pentru el ceva extrarodinar. Şi României i-a servit enorm. Uite ce vremuri trăim!


Caracterul prins în trei linii

  
     

   Apoi se întoarce la portrete şi începe să mi le descrie cu atâta drag încât am avut senzaţia că am în faţă o mamă ce-mi vorbeşte  despre copiii ei: “uite şi ăsta e frumos , ăsta e genial, iar ăsta este splendid... Vezi tu, aici e partea frumoasă a artei -  din trei linii să-i prinzi caracterul, trăirea din acel moment, starea, să îţi spună ceva mai departe. Și pe urmă, însăşi textura asta lucrează în armonia, în ritmii ăia interiori ai lucrării. 
Da, zic, sunt câteva linii atât de precise că, dacă stai și te uiți, ai senzația că  de undeva, din neant, se conturează o figură.


Portretele regelui nu mai au preț

     Dar mai e ceva, spune artistul : după ce dispare omul, dintr-o dată lucrurile încep să aibă altă încărcătură. Dacă cineva ar fi vrut să le cumpere cât regele era în viață, poate le-aș fi vândut. Acum însă, nu le-aş vinde pentru nimic în lume! Eu le-am adus astăzi aici, din simplul motiv că am vrut să fac o compoziţie cu gardul ăla.


-        În total portretele regelui sunt 100.  Acum câţiva ani le-aş fi dat cu o mie de euro pe toate. Suma asta era nimic. Serios!Acum, oricând pot să fac o expoziţie frumoasă numai cu portretele astea.


-        Întreb , dar acum cu cât le-aţi da?

-        Acum nu le mai vând , acum nu mai au preţ.

Se gândește, apoi adaugă:

-        Dar dacă mi-ar da cineva o mie de euro, i-aş face o sută de lucrări, dar altele, nu astea! Azi aș avea altă dinamică, altă înţelegere, e un pic altă trăire astăzi, că acum ştiu că el nu mai este.

    Îl ascult pe acest artist și mă gândesc:  omul ăsta face artă și cu inflexiunile vocii.  Cred că, dacă nu ar fi fost pictor, ar fi putut fi un mare actor. Unul fără egal!

Ideea şi  trăirea declanşează acţiunea imediată


   Zic, atunci când îţi vine o trăire dintr- asta şi îţi vine să pictezi, ce faci? Cum simți? Cauți   pensula, culoarea, ce faci? 
Nu , zice, eu îi dau drumul! Cum a fost astăzi. Am zis: vai, oare cum or fi în lumină florile alea pe gard? Trebuie să fie superbe! Și atunci inspiraţia mi-a zis: a, iau portretele astea cu regele, pe care le-am avut doi ani de zile pierdute într-un lădoi şi am uitat de ele, mă duc şi le pun pe florile alea moarte. Şi o să fac nişte fotografii… 
   Mă întrebam, ce aş vrea eu să pictez acum? Am zis gardul, să nu uit gardul, că m-a impresionat şi am vrut să fac pânză cu gardul. Una  mare. Când? Ce-ar fi să merg acum repede să fac treaba asta?


A crea contextul pentru bucurie

     Mă uit la artist și nu îmi vine să cred. El nu mai este un trup opac, asemănător cu ceilalți. În timp ce vorbește, pare o flacără, ceva ce trece de condiția umană. Îl întreb uimită : când trebuie să puneți o idee în practică, ce vă mână? Mie îmi pare ca un motor care se pornește și pe care nu-l mai poți opri până ce lucrul se termină . Da, confirmă artistul. Și atunci  eşti ca un cal care zice: dă-i drumul, gata! Nu mai vrei altceva hai, hai Murivale, pa, grăbește pasul, du-te… Zic, formidabil! 
Eu am un fel de a reacționa la stimulii acestui motor, adaugă el.  Mă autosugestionez, mă ambalez… 

 
      Zic, vă faceţi fericit singur cu motorul ăla care vă energizează, vă entuziasmează, vă motivează …Da, da, da, daaaaaa ! îmi replică el, … Ai nevoie… păi, bulgării de fericire din asta mi se trag. Mie îmi place să mă bucur, creez contextul care să-mi inducă starea asta.

Esenţializarea este cuvântul cheie

    Când am făcut portretele regelui, mă gândeam, așa cum ți-am spus și mai devreme, că  el şi tatăl meu erau cam de-o seamă. Și eu când ascultam discursul regelui, mă tot gândeam :cum era să fi avut 30 de ani, să îl văd pe tata, să văd ce-mi mai zice. Dar săracul a murit când eu aveam şapte ani. Face o pauză, oftează, apoi adaugă: e foarte puţin…şi pe urmă,  să nu creşti cu dimensiunea asta a părintelui, e foarte greu… 
  Pe când vorbea, regele Mihai mi-a părut așa ca o revelație, ca și cum mi-ar fi fost un  fel de părinte. Era ceva atât de personal. Știi, cu cât vezi mai puţin pe cineva, cu atât mintea condensează, concentrează, te gândeşti… 
   Vreau să îți spun că, parte  din aceste desene le-am făcut înainte de a-l vedea şi auzi în Parlament. A fost ceva extraordinar. O dată ce am început să lucrez aceste portrete, pe măsură ce timpul trecea, am desenat  cu și mai multă concentrare. Când începi un portret, faci mai întâi un  ochi, apoi  vezi ce se întâmplă, cum alunecă vârful  creionului pe suprafaţă, cât pedalezi, cât pui… Mie îmi place să lucrez cu baiţ. Vrei să știi de ce? Nenea Rembrandt, Leonardo da Vinci și mulți alții au lucrat cu baiţ.




     Îl ascult și nu înțeleg mare lucru. Cred că asta se vede pe fața mea, căci interlocutorul meu simte nevoia să mă lămurească: “baiţul fuge repede, iar dacă nu-l stăpâneşti, îţi fuge şi îţi strică.  Şi atunci, tre să te concentrezi foarte tare, tre să fii foarte atent acolo,  să fii rapid. Cu alte cuvinte,  trebuie să stăpâneşti desenul! Marii artişti nu făceau desene supraîncărcate . Esenţializarea este cuvântul cheie. Îmi place esenţializarea!"

Georgeta Istrate




https://www.youtube.com/watch?v=DggVx99INGg

https://www.facebook.com/murivale.muresanvasile/media_set?  set=a.10208023429617567.1073742211.1653452071&type=3














































Un comentariu:

  1. Extraordinar! Ăsta îmi doream:sa apară o mana divina care sa facă ceva din gardul acela, martor al atâtor nedreptăți al Marelui Rege Mihai dar, și al iubiri eterne a tuturor romanilor! MULTUMESC MAESTRE!

    RăspundețiȘtergere