Robert E. Park distinge mulţimea de public
astfel : cea dintâi este caracterizată de uniformitatea experienţei emoţionale,
în timp ce publicul se diferenţiază prin discursul raţional şi critic. Participarea
în mulţime necesită „capacitatea de
simţire şi de empatie”, în vreme ce a face parte din public înseamnă abilitatea de a
raţiona împreună cu alţi membri. Când publicul încetează să mai fie critic, se
dizolvă sau se transformă în mulţime.
H.
Blumer defineşte publicul ca pe un grup
de oameni ce se confruntă cu o temă controversată, cu o problemă care naşte
polemică şi în care membrii se pot diviza în căutarea unor soluţii. Aşadar, publicul e creat spontan, ca urmare a
dezacordului asupra unei anumite probleme, comportamentul în cadrul grupului
nefiind reglementat de norme şi tradiţii culturale. În acest caz, se manifestă
disponibilitatea de a ajunge la un compromis, grupul fiind supus dilemei cum să
ajungă la unitate în condiţii de divizare.
Opinia publică este raţională, dar nu
obligatoriu şi inteligentă. Putem concluziona că publicul se poate transforma în mulţime,
producând nu opinie publică, ci sentiment public.De altfel, tranformarea publicului în masă este unul
dintre obiectivele propagandei.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu