luni, 30 octombrie 2017

Mulţimea şi publicul

     Robert E. Park distinge mulţimea de public astfel : cea dintâi este caracterizată de uniformitatea experienţei emoţionale, în timp ce publicul se diferenţiază prin discursul raţional şi critic. Participarea în mulţime necesită  „capacitatea de simţire şi de empatie”, în vreme ce a  face parte din public înseamnă abilitatea de a raţiona împreună cu alţi membri. Când publicul încetează să mai fie critic, se dizolvă sau se transformă în mulţime.

    H. Blumer defineşte publicul ca pe un  grup de oameni ce se confruntă cu o temă controversată, cu o problemă care naşte polemică şi în care membrii se pot diviza în căutarea unor soluţii. Aşadar,  publicul e creat spontan, ca urmare a dezacordului asupra unei anumite probleme, comportamentul în cadrul grupului nefiind reglementat de norme şi tradiţii culturale. În acest caz, se manifestă disponibilitatea de a ajunge la un compromis, grupul fiind supus dilemei cum să ajungă la unitate în condiţii de divizare.

    Opinia publică este raţională, dar nu obligatoriu şi inteligentă. Putem concluziona că  publicul se poate transforma în mulţime, producând nu opinie publică, ci sentiment public.De altfel,  tranformarea publicului în masă este unul dintre obiectivele propagandei.

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu