vineri, 28 aprilie 2017

Civilizația Cucuteni – strălucire și unicitate



    Elemente ale civilizaţiei cucuteniene au început să iasă la lumină în urmă cu aproximativ un secol. Evenimentul se întâmpla în anul 1884, pe un deal numit „Cetăţuia” , aflat pe teritoriul localităţii Cucuteni din Iaşi, când plugul ţăranului a început să scoată la iveală fragmente sau vase întregi de lut ars, chiar şi statuete.Toate aceste obiecte „stranii” erau pictate în două şi trei culori cu divesre motive.  Venind la faţa locului, T. Burada afirma că a văzut  hârburi  de oale, sfărâmături groase de ulcioare, ciolane, arsură de pământ roşiatică asemeni  cărămidei şi bucăţi de lut cu urme de îngrăditură de nuiele.( Burada, 1901, p. 270-271).
Un an mai târziu,  arheologii N. Beldiceanu şi D. Butculescu aveau să întreprindă prima cercetare  arheologică în adevăratul sens al cuvântului. Cu această ocazie, N. Beldiceanu  descrie faptul că a văzut presărate, pe  coasta dealului Cetăţuia, pietre şi fragmente de oale, mute şi neexplicate...Apoi, observă domnia sa,  fiecare secţiune începe cu o zonă de pământ negru , continuă în jos cu o zonă de pământ înroşit  prin ardere şi sfârşeşte cu o temelie naturală de piatră calcară.( Beldiceanu, 1885, p. 187-192).


     Descoperirea a fost o adevărată revelaţie, care a stârnit interesul în rândul istoricilor, cercetătorilor, dar şi a celor  pasionaţi de trecut. Ca urmare, s-au făcut comparaţii cu descoperirile similare din Galiţia. În anii următori, aceste descoperiri s-au intensificat şi s-au extins în Ucraina, în apropiere de Kiev. Au urmat descoperiri ale unor aşezări preistorice, inclusiv ceramică pictată în două sau trei culori,   în Bucovina , apoi în Transilvania, mai precis în zona Braşovului, dar cea mai însemnată a fost descoperirea aşezării de la Ariuşd, care s-a bucurat de o cercetare minuţioasă,  începând din anul 1907.
Toate aceste descoperiri se întindeau pe o arie din ce în ce mai mare, care au format ideea specialiştilor că , spre sfârşitul epocii pietrei şlefuite, trăiau mai multe triburi înrudite între ele, şi care aveau cam aceeaşi cultură materială, cu mici diferenţe, având caracteristici comune: ceramica era policromă; măiestria meşterilor scotea la iveală talente de necontestat; o fineţe a execuţiei lucrărilor. Deoarece aria acestei culturi depăşea teritoriul ţării noastre, obiecte similare fiind descoperite şi pe teritoriul rusesc, s-a convenit la o denumire comună care să arate că este vorba de acelaşi fenomen cultural şi l-au numit  „complexul cultural Ariuşd- Cucuteni-Tripolie”.
  Faţă de culturile care-i sunt contemporane, Cucuteni este cea mai strălucitoare, valoarea sa artistică este unanim votată de cercetători, are o obiectivitate  absolută , independentă de timpul şi spaţiul în care s-a format, căci nici înainte şi nici după ce s-a stins,  nu a fost egalată.  Cultura Cucuteni, cu toate elementele sale, face parte din marea grupă a culturilor sud-est europene ce au o caracteristică comună:  ceramica de factură superioară, pictată înainte de ardere. Este considerată de specialişti una dintre „cele mai strălucite realizări ale geniului strămoşilor noştri de acum mai bine de cinci mii de ani. Realizările creatorilor acestei culturi , în special în domeniul ceramicii, depăşesc –după convingerea noastră-  cele mai desăvârşite manifestări ale majorităţii culturilor epocii  respective de pe întreg cuprinsul Europei , neîntâlnindu-se decât puţine  altele de aceeaşi valoare artistică” ( Dumitrescu, 1979, p.7)


Georgeta Istrate


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu