şi iar pe lume-i toamnă însorită,
în clipa asta aş fugi spre tine,
să-mi dai îmbrăţişarea mult dorită
ş-apoi departe să fugim de lume.
să mergem prin păduri fără hotar
printre copaci ce se iubesc tăcut,
cu frunzele ce cad mai des, mai rar,
să ne privim duios şi cald şi mut.
în cântece de mierlă tu mi-ai intrat în viaţă,
în ochi era răspunsul atâtor căutări,
tu aduceai oceanul de speranţă
lumină şi culoare din multe primăveri.
îmi place când la pieptul tău mă strângi,
când zgomote în noaptea pădurii mă-nfioară,
cu mâinile mă mângâi, mă cuprinzi,
faci întunericul nu cumva să mă doară
şi cum spuneam, afară-i toamnă caldă,
iar pensula pictează în galben-maroniu,
iubirea ce ţi-o port este o floare rară
ce bate spre un roş-trandafiriu.
Georgeta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu