Tehnici de vindecare - Ama Deus 1



   Când energia Lui Dumnezeu creşte în om, divinul şi umanul se contopesc. Numai astfel principiul “în tot ceea ce fac, voi căuta să aduc vindecarea” devine real…




     În plus, adevărata forţă spirituală o pot dobândi numai aceia  care vor fi găsiţi cu inima curată, căci Ama Deus înseamnă “Iubeşte-l pe Dumnezeu”.Şi poate că nu întâmplător termenul coincide cu prima şi cea mai importantă poruncă divină. Şi dacă ai ocazia să vezi cum lucrează un astfel de vindecător, vei avea senzaţia că tot ceea ce face este dirijat de o forţă supranaturală invizibilă.

O metodă veche de peste 6000 de ani

     Ama Deus este numele dat unei tehnici de vindecare şamanică prin iubirea lui Dumnezeu şi foloseşte ca vehicule pentru energie 25 de simboluri multidimensionale. Acestea sunt vizualizate cu ajutorul celui de-al treilea ochi sau prin punerea mâinilor pe cel bolnav. În acelaşi timp se rosteşte o mantră de trei ori şi o tehnică respiratorie specifică. Se creează astfel un canal afectiv între om şi divin prin care circulă energiile vindecătoare. Practicanţii acestei terapii spun că Iubirea Supremă lucrează în noi prin chakra inimii.  Primii care au folosit metoda vindecării energetice au fost indienii guarani, care trăiesc în jungla amazoniană. Cunoscută de peste  6000 de ani, metoda vindecării energetice are la bază o legendă conform căreia guaranii, care trăiesc în pădurile tropicale braziliene, erau vizitaţi (unii spun că mai sunt vizitaţi şi astăzi) de nişte “făpturi înalte” venite din stele,  în vehiculele lor spaţiale. Aceştia s-au împrietenit cu ei şi i-au învăţat această tehnică simplă de vindecare şi respectul faţă de tot ceea ce există - animal sau plantă. Pentru aceşti indieni, timpul reprezintă o altă dimensiune a prezentului şi nu un proces liniar. Guaranii nu cunosc termenul de boală. Ei ştiu ( sau au fost învăţaţi) că totul este spirit şi că dezechilibrele care apar din cauza unor forţe exterioare pot fi îndepărtate numai cu ajutorul Forţei Supreme. De asemena,  recunosc faptul că sunt doar nişte canale prin care circulă energiile vindecătoare. În concluzie, ei  nu-şi arogă statutul de vindecători.
  Difuzarea acestor cunoştinţe a fost făcută prin seminarii şi iniţieri de către Alberto Aquas, urmaşul unei familii de medici brazilieni, care asigura sănătatea tribului Guarani. Cu toate că indienii aveau proprii lor vindecători, nu s-a creat vreo rivalitate  între cele două civilizaţii, ci, dimpotrivă, s-au împrietenit, creându-se  un schimb de metode de vindecare. Prin Alberto Aquas s-au răspândit metodele neobişnuite de vindecare ale indienilor, inclusiv chirurgia psihică. Aquas a fost martorul  multor vindecări miraculoase obţinute cu ajutorul acestei metode de-a dreptul uimitoare. Principiul lor de gândire spune că, dacă tot ceea ce ne înconjoară este expresia Spiritului, atunci puterea nu poate proveni decât din această Sursă. Când unul dintre simbolurile Ama Deus este activat prin vizualizare, nu omul vindecă, ci intervine iubirea divină, a cărei respiraţie conduce  energia. Maestrul Aurelian Curin, instruit chiar de Alberto Aquas, spune că “poţi ajunge la esenţa vindecării holistice în momentul în care devii una cu lumina pură a divinului.”

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...