Iisus 2

Logodit cu suferinţa lumii

  Şi când Fiul Lui Dumnezeu a venit pe pământ, a găsit vise ruinate şi o lume bolnavă. Sufletele oamenilor ca văile pietroase pe care umblau, ca prăpăstiile adânci şi înălţimile abrupte.Ochii lor -  fântâni secate ce sleiesc puterile drumeţului obosit. Ocupaţia romană veştejise orice urmă de libertate, foamea îngălbenise feţele cerşetorilor şi le încovoiase coloana vertebrală, din peşteri ieşeau demonizaţi împrăştiind blesteme peste cei vii şi cei morţi ; leproşii, la margini de oraşe, păreau nişte umbre ieşite de-a dreptul din iad ; paralitici şi orbi răsăreau pe la colţuri sau strigau după ajutor de pe treptele edificiilor vremii. La templu sângele jertfelor stropea mulţimea ce aştepta binecuvântare.Slova scrierilor din vechime era stoarsă de tot sensul spiritual, tocmai de oamenii care ar fi trebuit să o explice. Aceste cuvinte, care ar fi trebuit să aducă viaţă, erau strangulate în interpretări care despărţeau oamenii de oameni, dar şi de Dumnezeu. Mormintele înconjurau şi strângeau ţara ca un corset, ca un mesaj codificat al Satanei, ca un sigiliu blestemat. Şi peste toate, din văgăuni întunecoase se auzeau strigătele fierbinţi ale închinătorilor la idoli, cauza tuturor nenorocirilor. În faţa acestui tablou, lacrimile pe obrajii Mântuitorului făceau şanţuri. Nu, nu acesta este visul pentru omenire ! El avea înlăuntru, ascunse de ochii lacomi, un templu şi un cer pe care murdăria nu le poate atinge, în care Cel Rău are accesul interzis. Căci dacă omenirea şi-a pierdut moştenirea ajungând roabă, El o poate salva din lanţurile păcatului. Iisus alege să se unească cu suferinţa lumii, ca să o poată mântui.

Împărăţia din suflete

  Împărăţia pe care o poartă înlăuntrul Său nu are sfârşit. Dorinţa Lui este s-o împartă cu aceste suflete chinuite, ale căror speranţe se îngustează tot mai mult, sub povara unor doctrine şi tipare nedrepte.Le vorbeşte despre iubire, compasiune, bunătate, iertare şi puterea umilinţei,.Poporul soarbe cuvintele cu nesaţ şi nu de puţine ori se întreabă, cine este Acesta care vede în adâncul sufletelor ? El nu condamnă, nu arată cu degetul, nu pune la zid.Îi cucereşte tocmai prin simplitatea vorbelor şi claritatea privirii.Ochii Lui trimit spre ei fluvii de iubire. Cu El alături, viaţa li se pare mai uşoară: “ Împărăţia Lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru!”(Luca, 17:21). Cum adică? Purtăm cu noi o împărăţie şi nu ştim ? Nu se poate! Iată că această împărăţie nu-şi arată splendoarea undeva pe un munte singuratic, nici pe imensitatea cerului, ci ea se găseşte ascunsă în suflete. Cheia o au în buzunar sub forma iertării şi a iubirii.În aceste două cuvinte se concentrează o întreagă mântuire.O iubire care regenerează şi coboară cerul în suflete. Iisus măreşte flacăra speranţei şi vorbeşte ca nimeni altul despre Creator: “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!”(Matei, cap.5). Isus îi hrăneşte fizic şi spiritual, îi vindecă numai prin prezenţa sa ori prin atingere, îi iubeşte cu toată fiinţa şi îi vrea alături.

Georgeta