duminică, 30 septembrie 2012

Generalul






Cu părul alb, încărunţit de vremuri,
Obrajii desenaţi cu riduri de aramă,
Cu diplomat în mână, cu fruntea sus, semeaţă,
Îşi scârţâie pantofii, dar nimeni nu-l ia-n seamă.

Încet păşind, ca nu cumva cu pasu-i
Să supere pe vreunul dintre neamuri,
Privirea mustrătoare şi glasul lui îngână:
„Azi nu mai e respect, nu mai sunt ritualuri...”

Un foc nestins în minte-i aprinde o-ntrebare.
El fruntea îşi ridică, scrutează cu privirea
O lume adormită în propria uitare.

Ş-atunci, cu glas istoric, dă trezirea:
 „Ştii tu cine sunt eu, ştii oare?”

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu