Ion C. Brătianu a fost una
dintre personalităţile marcante ale vieţii politice din România secolului al
XIX-lea şi considerat făuritorul României moderne. Se numără printre fruntaşii
Revoluţiei de la 1848, iar după unirea Principatelor, în calitate de prim
ministru, a ştiut să conducă tânărul
stat român spre dezvoltare şi prosperitate: ”Industria să se dezvolte deci
corelată cu agricultura, cu valorificarea resurselor acesteia, de atragerea în
circuitul economic a numeroaselor bogăţii care „zac în rodnicul nostru pământ”.
Să se dezvolte cu precădere acele ramuri
industriale pentru care existau în ţară
materii prime”.
Liberalii promovau proiectul politic al unei
societăţi în care primau libertatea
individuală şi raţionalitatea
acţiunii umane , crezând sincer că modernizarea era un proces
neîntrerupt , ce-şi avea izvorul în progresul continuu, întreţinut de
competiţia dintre oameni. După războiul
pentru independenţă, liberalii au dominat viaţa politică, iar prim
ministrul şi omul politic de frunte al epocii a fost Ion C. Brătianu , care a
ştiut să se facă indispensabil atât
regelui, cât şi partidului său. A îndeplinit importante funcţii în structurile
de stat şi politice ale vremii sale, a promovat principii novatoare în
societatea românească în perioada unei
tranziţii dificile pentru România. Dorea cu ardoare să-şi vadă ţara integrată
într-o Europă care se moderniza cu paşi repezi şi se perfecţiona continuu: „Eforturile lui după cucerirea independenţei
sunt cu deosebire concentrate „ fără cruţare de sacrificii” – cum dezvăluie
unor oameni de stat în timp ce se aflase la Berlin – pentru ca într-un termen
relativ scurt să se pună în valoare nu numai sursele de bogăţie ale ţării , ci şi toate
instituţiile care constituiau puterea unei naţiuni. Intenţia lui era să facă
din România atât o ţară dezvoltată prin micşorarea decalajelor care o separau
de societăţile cele mai avansate, cât şi un avanpost al civilizaţiei moderne în
Orient”
Capacităţi profesionale de excepţie
Lui Ion
C. Bratianu nu i se potriveau stagnarea, inerţia şi conservatorismul, prezente
încă în mai toate domeniile vieţii
sociale, politice şi economice, pronunţându-se hotărât pentru un program de
reforme capabil să îmbunătăţească , ba chiar să schimbe instituţiile statului
aşa încât modernizarea să fie accelerată. Ion C. Brătianu
a vrut un sistem instituţional ca în Occident, dar nu să fie o copie a
acestuia, ci prin înţelegerea şi
aplicarea spiritului acestuia, luându-l ca pe un exemplu şi un model
civilizator. Era pentru aplicarea şi respectarea principiilor separării puterilor în stat, pentru o suveranitate
reală a poporului român şi a existenţei unei
opinii active si dezinhibate de intruziuni autoritariste nedemocratice: „
Constatând că instituţiile politice nu aveau o bază adecvată în industrie, agricultură şi comerţ , îşi
propunea o schimbare fundamentală de orientare
în politica economică (...). I.C. Brătianu însă, departe de a preconiza
acea soluţie , acţiona nu numai pentru consolidarea regimului constituţional ,
al instituţiilor politice deci, dar şi utilizarea lor în scopul accelerării
creşterii economice , drept modalitate principală de diminuare a decalajului
civilizaţiei materiale care separa România de statele occidentale avansate.Din
nevoia imperioasă a asanării crizei economico-financiare , încă de la 20 iulie
1876 anunţa măsuri drastice de economii bugetare pe calea reducerii aparatului
administrativ. Voia să lovească în mentalitatea multor români care , în loc de
a-şi canaliza energiile spre ramuri economice productive , jinduiau după
funcţii bine retribuite din aparatul de
stat. Remarcând – întocmai ca Ion Ghica , unul dintre criticii acestei stări de
lucruri - că „răul cel mare „era că „toată
activitatea , toată inteligenţa românilor” mergeau spre diferite ramuri ale
administraţiei, intenţiona ca prin măsuri speciale să determine o deplasare a
interesului spre agricultură, comerţ şi
industrie , precum şi în domeniile ştiinţelor aferente. O asemenea schimbare se
impunea prioritar , deoarece doar „sumanul”, adică ţărănimea , constituia în
masa românilor forţa productivă, în timp ce numeroase alte elemente „sugeau sau
căutau să sugă din bugetul statului”, lăsând comerţul la dispoziţia străinilor.
Numeroşi francezi , englezi, italieni, bulgari şi în general sud-slavi - cum remarca tot el - , veniţi „cu sarica pe
umeri”, infiltrându-se în locul lăsat de români , reuşeau rapid să facă avere
şi să cumpere chiar moşiile boierilor”.
Importanţa monedei şi a Băncii Naţionale în
procesul modernizării
Ion C. Brătianu avea capacităţi profesionale
de excepţie care au fost puse în slujba ţării prin iniţiative şi măsuri menite
să aducă progresul în cele mai importante domenii. La sfârşitul lunii martie 1867, Camera
Depuţatilor a adoptat o lege care avea să contureze sistem monetar românesc şi pentru folosirea
monedei naţionale, la fel ca şi alte ţări precum Belgia, Elveţia, Franţa, Italia. Baterea monedei însemna exercitarea
dreptului unui popor la suveranitate statală şi îndepărtare de puterea suzerană
a Imperiului Otoman. Capitalismul a început să se dezvolte mai
rapid, raportul de forţe dintre moşierime şi burghezie a început să încline tot
mai mult în formarea burgheziei,
interesată în dezvoltarea forţelor de producţie pe linie capitalistă,
pentru lărgirea şi accelerarea procesului de acumulare a capitalului pentru
promovarea şi lărgirea pieţei naţionale româneşti. Sistemul financiar progresează, de asemenea. În anul 1880 s-a întemeiat ( având capital de
stat şi particular) Banca Naţională a României , care avea dreptul să emită
monedă şi să acorde împrumuturi întreprinzătorilor solvabili. Leul avea, în
acele vremuri, o mare putere de cumpărare , fiind echivalent cu francul
francez. Crearea Băncii Naţionale , de către guvernul Brătianu, a dat un impuls
dezvoltării burgheziei. Băncile mari şi moderne, de stat şi private, au
înlocuit cămătarii.
De asemenea, statul sprijinea meseriaşii, comercianţii şi
industriaşii autohtoni şi prin scutiri
de taxe şi impozite. Înfiinţarea Caselor de credit agricol aveau rolul de a acorda
ţăranilor împrumuturi pe o perioadă de 9 luni. Agricultorul garanta cu recolta, cu vite sau unelte agricole: Într-o epistolă către P. Mavrogheni
prilejuită de dezbaterea asupra proiectului de bancă naţională , propunea ca
întregul efort românesc să meargă în
direcţia creşterii economice. Căci dacă o naţiune cucerită prin sabie îşi
păstra intact dreptul de revendicare a emancipării , precum şi mijloacele de
atingere a acesteia, dimpotrivă, în cazul în care era cucerită prin mijloace
economice este nimicită pentru totdeauna în drept şi în fapt. Conaţionalii vor
fi pierduţi dacă ţăranul şi toate clasele muncitoare , adică forţele productive
, nu erau emancipate de sub presiunea şi spolierea capitalului uzurar. În acest
scop se impunea crearea unei industrii naţionale, luarea comerţului din mâna străinilor.
Bibliografie
- Apostol Stan, Ion C. Brătianu, un promotor al
liberalismului în România, Editura Globus, Bucureşti, 1993
- Sabina Cantacuzino, Din viaţa familiei Ion C. Bratianu,
volumul I, Editura Albatros, Bucureşti, 1993
- Istoria
României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971
- Fotografie Internet – Wikipedia
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu