Trăim într-o
lume în care, din păcate, se accentuează
discrepanţele între părinţi şi copii. Aceste tensiuni pot fi rezultatul lipsei de comunicare, ce afectează înţelegerea între generaţii.
Stresaţi de serviciu şi alte obligaţii, părinţii nu mai au timp să se ocupe de copii, iar
aceştia caută alte căi de comunicare şi de acţiune. Una dintre ele este
calculatorul, un surogat excelent, dar care nu înlocuieşte nici pe departe mângâierea mamei, sfatul tatălui, pasiunile comune
şi alte nevoi ale generaţiilor tinere.
În special copiii
si tinerii au devenit dependenţi de acest instrument, cu adevărat fascinant,
dar care ne înstrăinează tot mai mult de cei dragi. Comunicarea faţă în faţă a
fost înlocuită de comunicarea virtuală. În această lume nou creată, copiii au curajul să-şi spună părerile, ceea
ce nu se întamplă şi în realitate. Şcoala a devenit o corvoadă din cauza
obligativităţii, dar şi inflexibilităţii
unor dascăli.
Între
durere şi plăcere
Pe
tema dependenţei de calculator şi cum poţi scăpa de ea, discut cu un vechi
prieten, de meserie terapeut şi psiholog. El îmi povesteşte că o situaţie
similară a avut cu proprii copii. Jocul pe calculator devenise principala
preocupare, iar şcoala - o obligaţie traumatizantă. Situaţia părea fără ieşire.
Autoritatea părintelui era zero. Cei doi copii stăteau tot timpul pe
caluclator, dormeau foarte puţin, iar la şcoală rezultatele erau din cele mai
slabe.
S-a
întâmplat că, în perioada aceea, amicul meu s-a înscris la un curs de
programare neurolingvistică, unde a aflat modul de funcţionare a creierului
uman. Cea mai importantă idee, de la care a pornit în rezolvarea situaţiei din
familie suna cam aşa: „ Două sunt forţele care îl motivează pe om să ia o
decizie: durerea şi plăcerea”. Cu alte cuvinte,
creierul nu cunoaşte nuanţe, el percepe un lucru ori ca durere, ori ca
plăcere. De exemplu, dacă-i spui copilului că TREBUIE să înveţe, că aşa e bine pentru viitorul lui,
el va percepe aceste cuvinte ca pe nişte
„dureri”, căci toate lucrurile
obligatorii sunt trecute de către creier la categoria durere. În concluzie,
copilul ajunge sa considere şcoala o tortură. În calitate de părinte sau dascăl
trebuie să ai abilitatea sau măiestria de a transforma această durere în
plăcere. Dar cum?
„Începând de astăzi, nu mai trebuie să
învăţaţi!”
Să vedem cum a rezolvat amicul meu problema din familia
sa: „ după trei zile de cursuri, am venit acasă şi, bineînţeles, copiii mei
erau la calculator. Le-am spus, sigur pe mine: începând de astăzi, nu mai
trebuie să învăţaţi! TREBUIE să studiaţi doar calculatorul. Dar să-l stăpâniţi
de la A la Z!”
Copiii se uitau unul la celălalt şi nu ştiau
ce să mai creadă. Se întrebau dacă tatăl lor o fi păţit ceva. După feţele lor
mirate, părintele le-a intuit întrebarea.
A repetat încă o dată: „măi, ce vă uitaţi aşa la mine, n-am vorbit
destul de clar? Gata, aţi terminat cu
învăţătura! De azi înainte, numai pe
calculator TREBUIE să staţi!” Reacţia
copiilor a fost surprinzătoare, făcând exact inversul a ceea ce li se cerea.
În timp, cuvântul TREBUIE s-a transformat într-o detaşare de
calculator. Acum îl folosesc doar pentru lecţii sau documentare. Situaţia
şcolară s-a îmbunătăţit uimitor, spre bucuria părinţilor şi a profesorilor.
Georgeta
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu