«Dumnezeu mă cheamă»
Chemarea lui Dumnezeu este ca o putere extraordinară care o însufleţeşte şi, cu fiecare zi care trece, este tot mai entuziasmată, mai nerăbdătoare să-şi înceapă noua misiune.Scrie o scrisoare Vaticanului, în care îşi destăinuie dorinţa de a-L sluji pe Iisus, precum şi cererea de a părăsi ordinul Loreto pentru a împărtăşi soarta săracilor:”…doresc cu umilinţă să încep o viaţă foarte diferită de cea pe care am trăit-o până acum în mănăstire, pentru a-mi oferi viaţa săracilor, în slujire totală, pe urmele Sfântului Francisc de Assisi. Din septembrie 1946, Dumnezeu mă cheamă astfel. Pentru a desfăşura această muncă, în rugăciune şi jertfă, este necesar să mă apropii de săracii de pe stradă şi să devin săracă asemenea lor, pentru a vedea în fiecare sărac pe Hristos…” După ce primeşte aprobarea Papei Pius al XII-lea, în vara lui 1948, părăseşte siguranţa mănăstirii doar cu câteva rupii în buzunar, Rozariul şi două sari-uri albe cu dungi albastre ca seninul cerului din pânza cea mai ieftină. Apoi, pleacă în stradă acolo unde-şi aflase vocaţia. Poartă cu ea o nesfârşită dorinţă de a dărui iubire şi compasiune, de a se dărui pe sine. Ştie sigur că darul, odată plecat de la ea, se întoarce însutit. Acest dar nepreţuit care te goleşte, dar care te şi sporeşte în acelaşi timp este iubirea de aproape. Ea nu aşteaptă ca bolnavii să-i ceară ajutorul. Pleacă în căutarea lor, îi culege de pe străzi. Mai întâi înfiinţează “Casa muribunzilor”, un loc lângă templul zeiţei Kali, unde aerul greu poartă în el mirosurile antisepticelor şi ale rugurilor întreţinute de arderea trupurilor moarte, amestecate cu parfumul florilor de la picioarele zeiţei. Peste toate, moartea insensibilă la durere se luptă cu această fiinţă micuţă care mai crede că omul poate să moară cu demnitate, nişte mâini pot să-i mângâie fruntea rece sau ai cărei ochi îl pot privi cu blândeţea de care poate că nu a avut parte toată viaţa lui. Câteva clipe de alinare ca plecarea să-i fie mai uşoară ! Pasiunea ei pentru săraci a atras sufletele în ale căror inimi dormea neactivată cariera iubirii lui Dumnezeu. Mâinile Maicii Tereza s-au înmulţit, căci probabil, mulţi erau în căutarea unui scop nobil în viaţă, iar acum îl găsiseră. În plus, săracii lumii pot fi consideraţi materializarea predicii de pe munte a lui Iisus. Sărăcia şi boala te obligă să dechizi ochii sau să-i închizi, răscolesc şi răstoarnă parametrii logici umani, transformă şi înalţă sufletul făcându-l să atingă cerul.
O atitudine şocantă
Cred că cele mai frumoase mâini ce s-au născut vreodată sunt ale sfinţilor, din rândul cărora face parte şi Maica Tereza. Mâinile acestei făpturi micuţe nu s-au dat la o parte şi nu li s-a părut prea greu sau prea umilitor şi degradant să cureţe trupuri mâncate de viermi, furnici sau şoareci ; să spele şi să hrănească guri îmbăloşate ; să îngrijească trupuri chinuite de boală sau să mângâie frunţi ce se zbat în agonie. Nu poţi despărţi sărăcia de fiinţa ei. Ele sunt una şi aceeaşi, se confundă, se contopesc.Ruptă din contextul sărăciei şi al mizeriei unde ştie întotdeauna ce are de făcut adaptându-se oricărei situaţii, este parcă o fiinţă incompletă. Scriitoarea Franca Zambonini în cartea sa despre viaţa Maicii Tereza spunea:”La Universitatea din San Francisco din California, în biroul administratorului Gjon Sinishta, totul este confortabil, răcoarea aerului condiţionat, mochetă moale, mobilă masivă, secretară discretă care ne serveşte cafeaua şi dispare.Pare a fi un loc nepotrivit pentru a vorbi aici despre Maica Tereza, profetă neînţeleasă, mai mult decât oriunde altundeva, în această parte bogată a lumii. În India, când Maica Tereza spune « cei mai săraci dintre săraci », înţelegi în profunzime ce vrea să spună.În California, unde sănătatea este o obligaţie şi frumuseţea un cult, iar bogăţia un semn calvinist de bunăvoinţă divină, Maica Tereza poate părea o bătrână excentrică, îmbrăcată exotic în stil hippy, care umblă cu geanta ca acele bag ladies, vagaboandele. Aşa au considerat-o într-o zi catolicii din San Francisco; persoane bine, care au considerat că atitudinea ei este şocantă dacă nu chiar ofensatoare.”
Într-adevăr, Maica Tereza este incompatibilă cu bogăţia şi aroganţa pentru că alesul ei este Isus.Şi Lui îi este sete, îi este rău, este bolnav şi fiecare fibră a trupului Lui este o agonie în ghearele morţii. El îi cere ajutorul prin ochii atâtor oameni. Şi nu a găsit o altă fiinţă decât pe a ei, cea mai slabă şi neputincioasă dintre toate. De ce ?! Pentru că puterea lui Dumnezeu s-a arătat întotdeauna în cei slabi şi umili în cei care I s-au abandonat total în ascultare. Cine ar fi crezut că acţiunea Maicii Tereza va căpăta dimensiuni planetare şi că ea va revoluţiona lumea? Cine ar fi crezut că atâtea fiinţe, în inimile cărora stătea adormită vocaţia milei şi a iubirii de aproape, se vor înrola în această armată al cărei lider este ea, aleasă de Providenţă să-I facă lucrarea? Cine ar fi crezut că autorităţi şi oameni bogaţi laolaltă îşi vor deschide visteriile pentru a-i sprijini opera ? Pentru că aceasta, cu siguranţă, este opera lui Dumnezeu :”Nu eu atrag ajutorul oamenilor, ci săracii. Eu sunt doar un creion de care se serveşte Dumnezeu pentru a scrie ce vrea”.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu