Ștefan Luchian, pictorul florilor 2



O pictură vibrantă

      " Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmând-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta cromatică plină de lumină, prin poziția artistică  înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare " (sursă text Wikipedia, Poetul plastic al florilor).


Margine de pădure 













Lica cu portocala 

          " Ștefan Luchian este artistul care, profitând de experiența scolii românești de pictură și încorporând mai ales câștigurile artei lui Nicolae Grigorescu,de la care pornește pentru a le depăși în chip creator, elaborează estetica nouă a picturii secolului XX în țara noastră. Absolvent în 1889 al Școlii de Arte Frumoase din București, unde avusese ca profesori pe Theodor Aman, pe Gheorghe Tattarescu și pe C. I. Stăncescu, artiști de al căror simț pedagogic profită, dar a căror artă nu-l atrage, fiind dimpotrivă solicitat de spiritul înnoitor introdus prin Grigorescu din marea pictură europeană a epocii, Luchian părăsește Bucureștiul cu gându să studieze la München. Dar metodele învechite ale academismului tradițional din școala capitalei bavareze nu-l satisfac și se decide să plece la Paris. La Academia Julien l-a avut ca profesor pe Bouguereau, epigon al lui David și Ingres, a cărui estetică neoclasicistă, oferindu-i principiile unui desen solid, nu îmbrățișa și domeniul cromaticii. Totuși culoarea constituia principalul mijloc de expresie, încă din tinerețe, pentru acest mare colorist al școlii românești " (Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Galeria Națională, Album - ghid Arta românească modernă și contemporană, Editura Meridiane, București 1965, paginile 49 - 50).

























Crizanteme 

       " Întors în țară cu atitudinea sa independentă și dornică de înnoire, luptând împotriva artei academice, Luchian va participa activ la organizarea unor expoziții și fondarea unor societăți artistice legate de propagarea acelor idealuri care să creeze condiții prielnice dezvoltării marii creații și să asigure prestigiul creatorului în viața socială. Expoziția artiștilor independenți (1896), societatea Ileana (1897) și, la începutul său, societatea Tinerimea artistică (1902), vor concretiza lupta artistului contra plafonării artei de către oficialitate, contra prostului gust și a inerției instaurată în mișcarea artistică " (Album-ghid Muzeul Național de Artă al RPR, 1965, pagina 50).

















Amazoana 

    "Această revărsare de energie este consumată deopotrivă și într-o muncă intensă și laborioasă de creație. Criticii vremii recunosc că el este, alături de Grigorescu, de netăgăduit cel mai genial dintre artiștii noștri" (Album-ghid RPR, 1965, pagina 50).



















Sindrofie











Femeie cusând





























Dumitrițe











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...