vineri, 27 iulie 2018

Pictorul Gheorghe Pogan – “Falsă retrospectivă ” (V)- ultima


       În seara vernisajului expoziţiei “Falsă retrospectivă”,  pictorul Gheorghe Pogan mi-a mărturisit că este obosit, că în ultimele zile se ocupase de punerea tablourilor pe perete într-un fel anume , în aşa fel încât fiecare  să fie pus în valoare . Mi-a mai spus că detaliile i-au luat mult timp. Că a dorit să creeze invitaţilor o stare specială, în care întreaga expoziție să inducă o trăire asemănătoare cu atmosfera dată de   Micul Palat din Paris, cu  nuferii lui Monet – o stare de  liniște, de detașare. A vrut de asemenea, ca expoziţia în integritatea ei, să lase  o undă  de mister…


Lumina ca vehicul al ideilor

   Când l-am întrebat de timpul petrecut cu arta pe care o creează, mi-a dat un răspuns aproape matematic: “nu sunt obsedat de ea! De obicei, sunt un voluntar pe tema asta. Mă hotărăsc să fac un anumit lucru și atunci îl fac!Asta e povestea ardelenilor care zic : hai ş-om mere!
-        Ce vă inspiră, cum vine inspirația ?
-        Eu sunt un pictor în general lipsit de talent…
-        Nu este adevărat!, îl contrez eu.
-        Ba da, e adevărat, în măsura în care van Gogh a fost un pictor lipsit de talent și este unul dintre cei (mai mari?!) …”( mă văd nevoită să cer scuze cititorilor mei, dar cele câteva cuvinte rostite în continuare de pictor, pe care le-am pus în paranteză, cred că nu le-am înţeles bine. Am ascultat înregistrarea de sute de ori! Într-adevăr era şi un pic de zgomot în sală, mai degrabă un murmur creat de conversaţiile invitaţilor. Am vrut să scot fraza cu Van Gogh, dar mi s-a părut că fur din strălucirea discursului. Aşa că am decis să pun această paranteză).
    “ Mi-am pus următoarea problemă :toată lumea poate picta folosind culorile. Singurul care pictează cu lumină este Dumnezeu. Uneori încerc și eu. Ce am încercat să fac a fost să pictez folosind lumina ca vehicul al ideilor mele și să o transpun aici. Dacă vorbim de inspirație, ea  este dată doar de  nevoia de a crea -  Dumnezeu! De cele mai multe ori, pictura se face singură! Nu ai măiestria aia să te duci până acolo. Dar ea începe să se construiască, vine de la sine, încep să lucreze formele între ele, să aibă corespondență, să te trimită la lucruri făcute sau la unele pe care vrei să le faci. Fiecare lucrare este un instantaneu, o chestie înghețată undeva, a devenirii tale - relațiile tale cu trecutul și viitorul! E poveste filozofică,  complicată, mai mult decât povestim noi aici"…

În căutarea timpului
   
     Mereu am crezut că un om care are capacitatea de a crea , are nevoie să fie liber din toate punctele de vedere. Dar pentru asta trebuie ca  persoanele care-i sunt  aproape, să-i ofere această libertate . Artistul , fie el pictor, scriitor, cântăreţ, etc, va răsplăti lumea cu  frumuseţea pe care i-o oferă, pe care el, în liniştea şi libertatea lui, o creează.  Poveri precum câştigarea existenţei printr-o slujbă oarecare , plata facturilor, schimbarea scutecelor  şi alte chestiuni, îi ucid talentul sau cel puţin nu-i dau voie să se manifeste. Arta , oricare ar fi ea , are nevoie de timp sau poate de ieşirea din timp…
-        Când faceți o lucrare, intrați  în ea, vă rupeți de realitate, cum se întâmplă acest lucru ?
-         În ultima vreme, cu multă  dificultate. Sunt prins între stările în care mă pune viaţa şi pictură. În urmă cu mulţi ani  îmi era mult mai ușor  să fac figura asta, numai că  nu aveam tehnica de lucru . Atunci, eram în căutarea tehnicii. Acum, am tehnică, dar sunt în căutarea timpului. Lucrez… nu știu câte ore pe zi, 5-6 ore, cât mă pot  împărţi  între chestiunile de familie, mai ales cele medicale, plus  partea de  conducere a Uniunii Artiștilor Plastici - zona de cenzorat, de urmărire a tuturor chestiunilor legale, statutare şi altele. Vă închipuiți cum trebuie să comut eu de la o treabă administrativă la una din zona medicală, pe urmă să sar la una din zona artei. Am încercat să las să se contamineze cât mai puțin pictura, dar se transmite totuşi o stare a mea de deplasare…
Ca să ieşim puţin din zona asta oarecum cenuşie, am încercat să fac o glumă: faceți slalom bine, după cum văd !
-        Da, încă mai râd!





Visul artistului

  Îl acaparasem destul pe Gheorghe Pogan în seara aceea misterioasă. Şi totuşi, am insistat.  L-am întrebat dacă are un vis măreţ în ceea ce priveşte arta sa.
     “Povestea cu cele două dimensiuni, transformate în trei dimensiuni și uneori în a patra dimensiune, este un vis mai vechi pe care încerc să-l materializez. Este  o intenție de a ajunge la o pictură în care să poți intra - așa cum contemplarea imaginii te absoarbe, tot astfel să poți pătrunde într-o pictură. Să te simți copleșit de jur împrejur de spațiul cultural, de atmosfera pe care ți-o creează picturile - și de acolo presiunea materiei, presiunea culorii, presiunea dimensiunilor, presiunea spațiului, a luminii și a întunericului în acest univers. Am şi  o explicație pentru urmele  geometrice care apar în colțurile lucrărilor mele . Ele ar fi trebuit să ajungă în spatele privitorului, ca imaginile să îl absoarbă”. 

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu