sâmbătă, 16 decembrie 2017

Regele Mihai I - Lacrimi şi durere fără margini

   


L-am iubit şi n-am ştiut cât de mult!

 Doamne, ocoteşte-i pe români!






     Chiar dacă s-au spus lucruri urâte despre români, sufletul meu a ştiut că românii adevăraţi există! Am pus numele blogului „România-i ţara mea”, să nu fie niciun dubiu că vreodată mi-ar fi ruşine cu ea. Dacă ar fi să mă mai nasc o dată şi aş fi întrebată unde, aş spune fără ezitare România!  Românii adevăraţi  sunt oglinda în care mă văd şi mă recunosc. Lor  nu le place să iasă în evidenţă gratuit ,doar ca să facă teatru. Nu!!! Ei  stau în umbră şi iubesc , indiferent de ce natură este această iubire.  Dar zilele trecute şi mai ales astăzi, au lăsat să curgă  iubirea ca un fluviu care face să înflorească viaţa pe unde trece. Românii au venit să-şi plângă regele căruia nu au putut sau nu au avut curajul să-i spună cât îl iubesc atunci când trăia. Când am intrat dimineaţă în Sala Tronului, am simţit o energie extraordinară, lăsată de zecile de mii de oameni care au venit să-i aducă un ultim omagiu. Acea energie a făcut să mi se înfioare fiinţa. Lacrimile s-au revărsat pe obraz ca o manifestare a unui  regret care nu se va vindeca niciodată. Afară,  milioane de flori şi candele înconjurau gardul palatului, versuri şi declaraţii de iubire emoţionante scrise de mână erau prinse printre flori şi lumânări. Nu am văzut niciodată atâtea flori şi lumini!!! O revoltă se ridica în mine şi , sunt convinsă, în inimile tuturor care ieşiseră să-şi ia rămas bun de la acela care i-a iubit necondiţionat.  Cine ne-a furat regele? Cine a stins lumina din sufletele noastre atâta timp? De ce?????

 „Majestate, nu tu ai murit, ci noi!!!”

    



     Pe un bilet aşezat cu grijă printre florile ce împodobeau gardul, stătea scris: „Majestate, nu tu ai murit, ci noi!!!” Astăzi poate nu am realizat în totalitate ce ni se întâmplă, am ieşit în stradă mânaţi de o forţă, de o iubire incredibilă. Când mulţimea striga „Regele Mihai!”, „Monarhia salvează România”, în vocile  unite ale românilor  se simţea o disperare, ca un strigăt dureros după ajutor. Am avut chiar senzaţia că va începe o nouă revoluţie, de data aceasta una nesângeroasă. O revoluţie care să facă în aşa fel încât vieţile copiilor noştri să nu mai fie sacrificate pe altarul minciunii, al corupţiei şi al umilinţei. Cel puţin  astăzi am aflat că România a fost cândva respectată, că regii ei i-au pus amprenta  demnităţii pe frunte. Mulţumim, Majestate! Iartă-ne că nu ţi-am mărturisit iubirea atunci când aveai mai mare nevoie de ea!

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu