marți, 28 noiembrie 2017

Mass media în timp de criză şi conflict



   În timpul conflictelor, transmiterea unui mesaj prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă este expusă unor  riscuri:

1. riscuri directe : pierderea neutralităţii media; lipsa echilibrului în tratarea unor subiecte.
2. riscuri conexe : Simona Ştefănescu este  de părere că efectele conexe sunt consecinţe ale aşa-numitelor „războaie în direct”,  riscul principal fiind acela de a viziona mai degrabă un spectacol media, uneori regizat, în detrimentul realului război. 

Alte riscuri :
a)   generalizarea transmisiilor în direct  permite riscul accesului limitat al ziariştilor la sursele de informaţie şi uneori chiar la evenimentele care se petrec.
b)  partizanatul ziariştilor pentru una din părţile implicate în conflict.
c)   realitatea mediatizată este de fapt cea aprobată spre prezentare de către redactorii şi editorii cu putere de decizie (în vreme ce unii jurnalişti se află pe teren şi îşi pun viaţa în pericol).

      Când societatea trece printr-o criză, creează automat o criză a media, ce vor căpăta, în aceste condiţii , noi identităţi. Situaţiile de criză transformă discursul mijloacelor de comunicare în masă. Media pretind că au o anumită autonomie pe care nu o aveau anterior, dar, în acelaşi timp, prin atitudinea şi comportamentul lor, ele sunt instituţiile sociale cele mai vulnerabile şi imprevizibile. În mediatizarea conflictelor în care sunt implicaţi actori importanţi (  state, coaliţii militare, etc), mass media riscă să devină părtinitoare, uneori tacit, alteori direct, în funcţie de propriile interese.

   Un risc deloc de neglijat  cu care se confruntă în prezent mass media (  chiar pe timp de pace)  este cel de tratare neechilibrată a anumitor subiecte. Este vorba de  tendinţa de a minimiza, omite, distorsiona acţiunile acelor forţe care ar putea să le pună în pericol propria stabilitate. În aceste cazuri,  ele pot recurge la practici ca transformarea unor evenimente mai puţin importante în crize (  în lipsa unor subiecte care să se vândă).
    În funcţie de interesele lor, media pot prezenta crize şi conflicte fără a spune nimic despre substanţa lor, sau despre interesele şi cauzele profunde ale motivelor celor care sunt iniţiatorii evenimentelor.
     Prin atitudinea lor, media pot amplifica sau pot aplana un conflict sau o criză. Ele  pot fi folosite de politicieni şi de comandanţii militari pentru atingerea unor scopuri (inclusiv dezinformare sau manipulare) sau în cazul unor conflicte interreligioase sau interetnice.

  Războiul din Golful Persic (1991) introducea în istoria jurnalismului, ca şi în istoria propriu-zisă, practica transmiterii  în direct, a unui război. Astfel, oamenii aflau în timp real cursul evenimentelor, se poate spune că erau participanţi pasivi la ceea ce se întâmplă.

   Pentru cei care studiază media a fost evident, încă de atunci, că imaginile respective nu reprezentau războiul în sine, ci mediatizarea TV a războiului , căci media au devenit atunci, parte a războiului, a evenimentelor.

    Transmisiunile în direct au necesitat  un control riguros al tuturor informaţiilor care reprezentau surse pentru ştirile şi reportajele ziariştilor, control ce nu existase până atunci, în cazul unor conflicte anterioare.  Astfel, avalanşa de ştiri, „necoapte”, transmisă în direct şi în timp real, a făcut telespectatorii să fie isterici în iluzia lor că erau informaţi. A fi astfel informat nu a fost însă îndeajuns pentru a înţelege ce s-a întâmplat.
   Informaţia oferită de ştiri este o informaţie mediată, pentru că ea depinde de modul în care sistemele media o răspândesc. Profesionalismul jurnalistic reclamă obiectivitate, imparţialitate şi autonomie.

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu