vineri, 12 septembrie 2014

Unirea Principatelor - 1859, partea a III-a



Moldovenii aleg: „la legi nouă, om nou!”

             În ziua de 5 ianuarie 1859 Adunarea electivă de la Iași a ales ca domn al Moldovei pe candidatul Partidei Naționale, Alexandru Ioan Cuza (figura 3)[1]. Alegerea nu a fost ușoară, dar a fost una inspirată.
            Așadar, lucrările Adunării elective moldovene au început sub președinția deputatului Petrache Roset Bălănescu, în condițiile în care cei mai mulți dintre deputați erau partizanii Unirii Principatelor. În ședințele din 3 și 4 ianuarie 1859 s-a afirmat în două petiții și o propunere semnată de deputații M. Kogălniceanu, C. Iacovachi, I. Gane, D. Miclescu și C. Gr. Ghica, că „dorința cea mai aprinsă a poporului întreg este tot Unirea Principatelor Moldovei și a Valahiei sub guvernământul unui principe străin[2]. În plus, domnul care urma să fie ales primea sarcina de a a asigura realizarea unirii[3].
            În fapt, deputații Adunării elective țineau să afirme încă o dată, în fața întregii Europe, că nu renunță la unire și că sunt hotărâți să lupte până la capăt pentru împlinirea acestui deziderat. Fiindcă majoritatea deputaților era formată din unioniști, problema alegerii unui domn care să lupte pentru transpunerea în viață a hotărârii Adunării ad-hoc și a Adunării elective părea să fie ușor de realizat[4].


            După validarea mandatelor, Adunarea electivă număra 55 de deputați. Dintre aceștia, 33 erau membri ai partidei naționale, ceilalți formau două grupări: o grupare sprijinea pe fostul domnitor Mihail Sturdza, iar a doua pe fiul acestuia, Grigore Sturdza. În rândurile acestor două grupări, cei mai mulți dintre deputați erau conservatori cu idei reacționare[5].
 Conservatorii puteau spera să învingă doar dacă cele două grupări s-ar fi unit și ar fi câștigat o parte însemnată din deputații partidei naționale. Dar între partizanii lui Mihail Sturdza și cei ai lui Grigore Sturdza era imposibil să se ajungă la o înțelegere, căci fiecare dorea să ajungă domn. Partida națională, deși avea majoritatea în Adunare, era divizată în mici grupări alcătuite de doi sau trei deputați, care-și aveau fiecare candidatul lor[6].
            Pentru a se asigura succesul partidei naționale, s-a ajuns la concluzia că trebuia să aibă un singur candidat. Printre candidații cu cele mai multe șanse de a fi ales era Vasile Alecsandri, dar acesta a renunțat în favoarea lui Costache Negri. Poetul moldovean a convins pe ceilalți candidați la domnie să-și retragă candidaturile, pentru a susține în comun alegerea lui Negri. Singurul care nu a fost de acord cu cererea lui Vasile Alecsandri a fost Lascăr Catargiu. S-a ajuns astfel în cadrul partidei naționale la două tabere: a lui Costache Negri și a lui Lascăr Catargiu, fruntaș al dreptei acestei formațiuni politice. Atât Costache Negri cât și Lascăr Catargiu erau de acord cu unirea, dar se deosebeau prin ideile lor sociale: în timp ce Negri voia împroprietărirea țăranilor, Catargiu era complet împotrivă, afirmând că nu-și va da votul pentru cineva care, ajungând domn, va lua moșiile de la boieri și le va împărți țăranilor[7]. Trebuia deci să fie desemnată o altă persoană care să întrunească sufragiul unanim al deputaților unioniști.
            În seara zilei de 3 ianuarie 1859, a avut loc o nouă adunare a deputaților partidei naționale, într-o încăpere alăturată sălii Elefantului din clădirea cabinetului de istorie naturală. După mai multe ore de dezbateri tensionate, care n-au dus la niciun rezultat,la ora 11 noaptea, Lascăr Rosetti a încuiat ușa camerei unde erau deputații, declarând că nimeni nu va pleca înainte de a fi ales candidatul partidei naționale. Imediat după aceea, N. Pisoschi l-a propus candidat pe Alexandru Ioan Cuza, care a fost acceptat în unanimitate[8].
            Astfel că, în ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă s-a întrunit spre a alege pe domnitor. Era un singur candidat : Alexandru Ioan Cuza. Alegerea s-a făcut prin vot deschis, iar candidatul a obținut unanimitatea voturilor celor prezenți, adică 48. Ca urmare, Alexandru Ioan Cuza a fost proclamat domn al Moldovei. După depunerea jurământului, Mihail Kogălniceanu l-a întâmpinat pe domnul ales cu aceste cuvinte: „Alegându-te pe tine Domn în țara noastră am vroit să arătăm lumii aceia ce toată țara dorește: la legi nouă, om nou... fii dar omul epocii..., fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria Ta ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toți Domnii trecuți au fost nepăsători sau răi[9]” .
            Pentru prima dată, scria Victor Place, s-a săvârșit o alegere fără să se cheltuiască un singur galben, deși M. Sturdza nu s-a dat îndărăt a oferi mai multe milioane pentru a-și cumpăra voturile. A fost pretutindeni respins. Consulul francez mai arăta că „alegerea colonelului Cuza este victoria deplină a ideilor înaintate și liberale, iar vechiul sistem de corupție și-a trăit traiul[10]. De asemenea, un contemporan, N. Gane, notează în amintirile sale că „strigătul de entuziasm care izbucni în acele momente din piepturile tuturora nu se poate descrie[11].
            După alegerea din Moldova, privirile națiunii erau ațintite spre București, unde Adunarea electivă și-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859.





[1] Cuza făcea parte dintr-o veche familie boierească din județul Fălciu, înrudită cu familia cronicarului Miron Costin. Avea studii în Franța și participase la mișcarea de la 1848, alături de tinerii naționaliști. Fusese numit ispravnic (prefect) al județului Covurlui, dar își dăduse demisia, deoarece nu a acceptat să-l ajute pe caimacam la falsificarea alegerilor – cf. Petre P. Panaitescu, op. cit., p.291.
[2] Istoria Romîniei, ed. cit., p. 302.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[5] Istoria Romîniei, ed. cit., p. 302.
[6] Ibidem.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Ibidem, pp. 303-304.
[10] Ibidem, p.304.
[11] Ibidem.



Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu