joi, 20 februarie 2014

Dezmățul vântului




Vântul bate cu putere
În ritm de rock nebun
Frunzele grele ale plopilor
Se zbat în melodia asurzitoare.
Fantome nevăzute
Spirite singuratice
Strigoi turbați
Își țiuie în urechi
Incantații magice.

Notele din portativ
Sunt zdrobite în zgomotul
Din ce în ce mai puternic
Al vântului…
Părul meu despletit
Dansează și el
În ritmul furtunii.
Rochia mea înnebunită
Se ridică, se contorsionează,
Se smucește
Ca o nestăpânită
În toiul turbării.

Universul dansează nebunește
Clopotele bisericilor o iau  razna,
Valurile izbesc stâncile cu violență
Dunele deșertului își schimbă forma
Mutând  locul firelor de nisip
Ca într-un joc al destinului,
Vântul, beat, șuieră pustiitor
Ca o vrajă
În mijlocul verii.

Ca un drogat,
Vântul aruncă frunze
Crengi și caise coapte
Pe toate cărările,
În toți trecătorii.
Strigoii, fantomele și spiritele descarnate
Aplaudă ca la spectacol
Și urlă că vor mai mult.

Copacii, anesteziați de oboseala dansului,
Nici nu mai simt durerea
Crengilor rupte
Și a trunchiurilor îndoite sau dezrădăcinate...

Deodată, vântul,
Obosit și sătul de atâta dezmăț
Se oprește.
Se aud doar tânguiri
Și ecouri rătăcite
Plângând printre crengi
Ca oftatul dinaintea somnului
Rătăcit și el în oceanul durerii.
 

Georgeta Istrate


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu