joi, 8 august 2013

Povestea destinului nostru





   Sătul de atâtea intrigi şi răutăţi, polemici şi războaie, răzbunări şi frici, omul de bine nu înţelege de ce s-a născut într-o lume în care nu se regăseşte, o lume care nu seamănă deloc cu dorinţa lui de a trăi într-o patrie a iubirii, a surâsului, a bunătăţii şi a fericirii.



   Orice ar face şi oricât de bune i-ar fi intenţiile, rezultatul este mereu acelaşi. Îşi dă seama că nu poate schimba lumea, dar nu acceptă ideea de a fi obligat să trăiască într-o lume atât de contrastantă cu idealurile sale. El a uitat, desigur, că singur şi-a ales destinul. De multe ori plânge neputincios şi, din lacrimile lui, sufletul naşte întrebări pe care le strigă din răsputeri, sperând că cineva o să-i răspundă. Uneori o face fără speranţă, fără să ştie că el este Copilul Universului:

De ce?

     Nu-mi amintesc să fi cerut să mă nasc pe  pământ. De ce sufletul meu respinge orice gând care-i intră  neinvitat în casă şi începe să distrugă ? De ce este îngrozit când în exterior vede visul perpetuu al dramei născută din curiozitatea Evei şi gelozia lui Cain, dramă care biciuieşte până la sânge orice vis de fericire ? De ce lacrimile ustură obrazul rănit de suferinţă? Si de ce roşul se preface întotdeauna într-un cenuşiu murdar ? De ce îmi simt existenţa ca o metastază dureroasă ce-mi ucide fiecare fibră? Doamne, cum înving  acea vrajă care mă îmbată şi mă îndrăgosteşte de magia morţii ? Este o condamnare?!  Să fie pământul captat în globul unui vrăjitor teribil de posesiv care nu se hrăneşte decât cu lumina din om  pusă acolo de Dumnezeu ? Şi dacă da, există alternativă ?

 Există alternativă ???? 

Lumina eliberatoare


    Da, vine răspunsul Universului, există alternativă ! Vrăjitorul nu a luat în calcul faptul că omul are un Destin pe care nu poate să-l biruiască. Acel Destin este mai presus de vraja lui odioasă. Există în globul Vrăjitorului o Lumină căreia nu i-a fost teamă să intre acolo de bunăvoie. Vrăjitorul ar vrea să o alunge , dar nu poate. De când a pătruns în globul său, este în război cu ea. Are multe nelegiuiri de ascuns, mai ales faţa hidoasă în cutele căreia se ascund instrumentele celor mai nebănuite orori. Şi-a creat un imperiu în care stăpâneşte groaza. Prin simpla ei prezenţă Lumina poate să destrame acest imperiu şi să elibereze sufletele inocente căzute sub jugul întunericului. Lumina aceea este  Dragoste şi, dacă eşti în stare să o vezi şi să te apropii de ea, Vrăjitorul nu va mai avea nicio putere asupra ta.Vei trăi într-o veşnicie cu acea  lumină, te vei uni cu ea  şi nici nu-ţi închipui ce fericire te aşteaptă.  Numele luminii este Iisus, Creatorul Planetei Pământ.

Povestea Lui este cea mai dureroasă din câte ai auzit vreodată. Ascultă!

    Cea mai frumoasă poveste de iubire din Univers

     El era îndrăgostit de creaţia Sa. Sentimentul avea reciprocitate. Era cea mai frumoasa poveste de iubire din întreg Universul. El era puternic, fiind soţul, iar ea, ca toate femeile , avea nevoie permanentă de dragostea Lui, de ocrotire. Nu putea trăi fără El, fără lumina ce-i dădea puterea să strălucească. Într-o zi, gelos pe aceasta iubire curată, Vrăjitorul cel negru a descoperit o modalitate prin care a reuşit să-i despartă, răpind fata cu ochii în care se oglindea cerul. Din acel moment,  Planeta Pământ a început să cunoască  suferinţa, boala, moartea . Într-o zi, s-a uitat în oglindă şi a văzut că seamănă tot mai mult cu acela care o răpise. Albastrul ochilor dispăruse, acum avea moarte în privire …din adâncul oceanului din suflet scânceau dureros Frumuseţea şi Iubirea despre care, acum , sub biciul sângeros al celui rău, răzbătea doar o amintire vagă a ceea ce fusese odată. Speranţa, leşinată şi apăsată de prăpastia nimicirii, părea doar un spectru mic, atât de mic încât putea fi confundată cu un fir de nisip. Pământul era pierdut, iar  singur nu se putea salva. Pe câmpii, sângele luptătorilor năştea petale de maci; în palate, regii huzureau şi nici nu voiau să audă despre sărăcia şi suferinţa în care se zbăteau supuşii; plânsetele pruncilor îi determinau pe mai marii pământului să se creadă dumnezei şi să-i sacrifice ca pe nişte miei;vecinii se vindeau unii pe alţii pentru un blid de mâncare… 

Nu plânge, am să-ţi dau o veste bună !  

Iubirea merită orice sacrificiu

  Creatorul simţea durerea Pământului ca pe o rană în suflet, ca pe un gol imens. Auzea din cerul Lui plânsetele iubitei, Îi era milă de suferinţele ei şi ştia că El Însuşi nu va putea fi fericit decât în momentul în care o s-o  salveze. Nu-l consolau palatul şi slava în care trăia, şi…la ce bun, dacă alături nu avea fiinţa iubită? Încerca să-i vorbească, însă ea nu-l auzea. Erau despărţiţi de o prăpastie. Topit de dor, s-a gândit să ia trup muritor şi să vină s-o salveze.  Era cam riscant , dar iubirea merită orice sacrificiu. Şi, într-o seară de decembrie, în cântece de îngeri, ca un vis senin de iarnă, dintr-o Fecioară se naşte un prunc...
      În acea noapte binecuvântată, întunericul pământului fusese străbătut de o stea luminoasă care trezise speranţa. Şi aceasta crescuse aşa de mare încât vârfurile ei străpungeau inima Pământului, care simţea o căldură, ca o adiere primăvăratică…În oglindă, moartea din privire era învinsă de fâşii luminoase; în păr răsăreau curcubeie;  în gând speranţa începuse să strige…Se întâmplă ceva!, şi-a spus Pământul.

Da, se întâmpla ceva unic şi irepetabil!

Ce frumoasă este regăsirea!

  Îl vezi ? Aici primeşte botezul prin care se identifică cu Pământul. Apoi, trece prin cele mai viclene ispite cu care Vrăjitorul încearcă să-l elimine. Şi chiar dacă acesta îl urmăreşte cu gândul lui Cain, Iisus deschide inima Pământului şi intră. Odată intrat, începe să repare şi să refacă chipul iubitei de dinainte de a fi răpită. El plânge, suferă, îi mânâgie obrajii, vindecă părţile cuprinse de lepră, de orbire, de paralizie, îi spală sufletul murdărit de minciună şi îi vorbeşte despre iubire cu atâta blândeţe încât Pământul obosit îi sărută picioarele, i le unge cu mir şi cu lacrimi. Ce frumoasă este regăsirea ! Cât de vindecătoare sunt vorbele Lui ! Câtă forţă emană din privirea Lui atât de blândă! Pe cărarea întunecoasă cresc lumini. Cuvintele Lui sunt ca o sămânţă în stare să răsară chiar şi în deşert. El ia greutăţile de pe umerii iubitei cu care o împovărase Vrăjitorul. Nu voia să fie strivită sub ele, pentru că atunci viaţa Lui nu ar mai fi avut rost.

Şansa de a alege

    Pierzându-şi răbdarea, Adversarul îl prinde şi îl condamnă la moarte pe cruce. Inventează acuzaţii, îşi găseşte complici şi ,undeva pe un deal, Iisus moare de dragul Planetei Albastre. Este o moarte dulce şi amară, care trage cortina peste o iubire neîmplinită… Planeta plânge, nu ştie ce-o aşteaptă, este dezorientată gândindu-se că, de data asta, nu va mai fi nicio speranţă… Îngerii din cer şi-au acoperit ochii,  pentru că nu mai puteau să vadă agonia Lui pe cruce. Atunci au crezut că  iubirea a murit pentru veşnicie. Lacrimile cerului au umplut văile, supărarea lui a născut fulgere...

Numai că  Lumina nu poate fi ucisă.

     Priveşte!  Din cele patru zări, din mijlocul Cerului şi al Pământului, cu toată iubirea Universului se creează forţa care învinge moartea. Este nevoie de un asemenea efort pentru că altfel inima iubitei cu ochi de azur, ar înceta să mai bată. Trebuie să învingă cu orice preţ! Şi o face. A treia zi , calcă peste moarte ca peste un spin putred pentru a da o nouă şi indestructibilă speranţă Planetei Albastre. Iisus revine la viaţă pe altarul vieţii veşnice , acolo unde, într-o zi, va ridica Pământul eliberat de otrava Vrăjitorului.
Pleacă, nu înainte de a-i spune iubitei ca îi lasă şansa să aleagă între El şi cel care o răpise Şi dacă va fi El, ce fericit ar fi !…

Să nu plângi în seara asta ! Bucură-te, pentru că destinul tău este chiar Împăratul Universului !


   Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu