joi, 8 august 2013

Preoția, a cincea taină a bisericii




    Vine o zi când nu mai reuşim să facem faţă întunericului şi goliciunii din noi, o zi când ne dăm seama că fără Dumnezeu suntem nimic şi că  în lumea asta  nimic nu ne mai poate face fericiţi.Probabil că există în memoria sufletului nostru  un dor  pentru viaţa cerească ce ne îndeamnă să căutăm răspunsuri. Şi acestea vin de la slujitorii lui Dumnezeu. Dar cine sunt ei şi care le este misiunea pe acest pământ? Cum se hotărăşte un adolescent să devină preot?

Vise, idealuri, hotărâre

    Până ce vine  momentul care te duce la o răscruce  cerându-ţi să alegi , s-ar putea să fii un copil sau un tânăr jucăuş, fără griji iar ochii şi visele tale să caute frumuseţea exterioară sau zgomotul asurzitor al discotecilor…S-ar putea ca idealurile tale să fie legate de verbul a avea , ce ştiu eu, vile, maşini, o soţie frumoasă şi deşteaptă, vreun post de unde să fii apreciat şi lumea să se plece înaintea ta cu respect…Şi s-ar mai putea ca  nimeni din familia ta să  nu fie un căutătaor fervent al împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea nici tu să nu ştii prea multe despre existenţa Lui…în afara faptului că simţi în propria inimă că există o forţă superioară care supraveghează şi ocroteşte fiinţele omeneşti atât de slabe. A cere de la viaţă totul este normal şi omenesc. Dar ce faci când , într-o zi, în cămara inimii tale sună telefonul? La celălalt capăt Însuşi Împăratul Cerului care face prezenţa şi vrea să te angajeze? Normal, vrei să ştii care e salariul. Ei bine, plata pentru munca pe care o vei face este mai mare decât toate de pe pământ.Visele tale legate de verbul a avea, deja rămân în urmă,  deoarece  pentru serviciul care ţi se oferă nu s-a inventat încă vreun verb. Pentru că răsplata este obţinerea unui paşaport pentru împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Şi dacă El te-a ales, înseamnă că poţi. Şi dacă-ţi dai seama de importanţa slujbei, realizând că Dumnezeu te cheamă să fii deosebit,  te cheamă să trăieşti pe pământ dar să nu mai fii de pe pământ , să   nu mai trăieşti pentru tine, ci pentru ceilalţi, accepţi. Cu surprindere vei afla că altele-ţi sunt visele, că Duhul Sfânt a aprins în inima ta un foc ce nu te arde şi că pe faţa ta  porţi amprenta paradisului, ca o carte de vizită a cerului deschisă pentru căutătorii de mântuire. Îţi găseşti plăcerea în rugăciune şi simţi o nevoie imperioasă de a-i îndruma pe ceilalţi către cărarea cea strâmtă dar mântuitoare. Şi vei putea spune asemeni apostolului Pavel “M-am răstignit împreună cu Hristos, şi eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”(Galateni, cap2:20)
   
Succesiunea apostolică

                 “Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi; luaţi Duh sfânt;cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”(Ioan cap.20, vers 21,22,23)
Corul cântă încetişor şi dulce “Doamne miluieşte” în timp ce candidatul la preoţie stă îngenuncheat înlăuntrul altarului, în faţa Sfintei Mese .Episcopul hirotonisitor , în timp ce-şi pune mâinile deasupra viitorului  preot, rosteşte rugăciunea prin care invocă pogorârea Sfântului Duh  : “Tu însuţi, stăpâne al tuturor, pe acesta pe care ai binevoit să pui mâinile prin mine, binevoieşte să primească acest mare har al Duhului Sfânt, ca să aibă viaţa vrednică de această mare cinste de preot, dăruită lui prin providenţa Ta atotputernică”. Apoi, în faţa uşilor împărăteşti , episcopul dă celui hirotonit veşmintele treptei în timp ce le arată spre cei prezenţi rostind cuvintele:”vrednic este” la care corul şi credincioşii repetă de trei ori  aceleaşi cuvinte.
            Preoţia sau hirotonia este o continuare a misiunii apostolilor lui Iisus Hristos. Ea este un har care nu se bazează neapărat  pe vocaţia pesonală,  ci mai ales pe chemarea bisericii. O taină care depăşeşte persoana celui hirotonit, deoarece ea reprezintă chiar preoţia lui Hristos.Prin urmare,originea  preoţiei  este divină. Fiecare creştin are nevoie de un duhovnic  care să-l ajute cu sfaturi şi îndrumări. Preotul  este învăţătorul prin care vorbeşte Hristos , el este acela care ni-l  arată pe Dumnezeu dincolo de realitatea vazută. Pentru că o religie care nu atinge inima omului şi nu-l pune în legatură directă cu creatorul  său este nulă. Sunt oameni care merg de ani de zile la biserică, ştiu învăţăurile Bibliei  pe dinafară, dar au o credinţă moartă. Misiunea preotului este dificilă nu atât prin faptul că   trebuie să aducă în actualitate jertfa lui Iisus, învierea şi implicit mântuirea omului,  cât activarea credinţei , înţelegerea celor spuse aşa încât omul să audă şi să creadă cu toata fiinţa lui. Odată activată, această credinţă  îl face pe om să renască în Dumnezeu şi îl strămută în lumea divină prin puterea Duhului Sfânt  care îl impinge irezistibil  spre bine.
    Atribuţiile preotului în biserică  ţin de predicarea evangheliei sau slujirea cuvântului . Aceasta presupune citirea şi interpretarea sfintei scripturi, dar şi propovăduirea concepţiilor religioase referitoare la soarta finală a lumii  şi a omului. Apoi, săvârşirea sfintelor taine,  în primul rând a euharistiei.Validitatea tainelor nu depinde de vrednicia preotului, ci de Darul Sfântului Duh pe care îl primeşte atunci când este hirotonit. Slujirea pastorală este o altă îndatorire a preotului care nu înseamnă numai a oficia şi a conduce,  ci mai ales a păstori. El  reactualizează  pentru fiecare generaţie actul în care Isus s-a dat pe sine pentru viaţa lumii şi  explică semnificaţia acestui act în procesul de mântuire.

   Georgeta Istrate


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu