vineri, 31 mai 2013

Conflicte I



   Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai active din istoria omenirii. Dacă ar fi să-l  împărţim din punct de vedere al ideologiilor, acest secol  a reprezentat confruntarea dintre două tipuri de regim: democratic[1] şi dictatorial[2]. Perioada Războiului Rece a fost percepută, pe scena internaţională, ca o perioadă de stabilitate. Dar nu o stabilitate absolută, ci una relativă, căci nici pe departe nu se poate spune că a fost o perioadă de pace. Vreau să spun că, deşi au existat pe planetă confruntări armate, războaiele au fost ţinute sub control de cele două superputeri[3] , de teama de a nu provoca un conflict direct care să genereze un război nuclear[4].

Ce este conflictul?


    Conflict înseamnă opoziție, dezacord sau incompatibilitate între două sau mai multe părți. El poate fi sau nu violent. Conflictul armat dintre state poate evolua în război. Cel dinamic introduce în discuție dinamica socială. Aceasta are ca și caracteristică principală instabilitatea rezultată din schimbările neprevăzute. Din acest motiv preziceri certe în sistemele sociale sunt greu de realizat chiar dacă, în principiu, se poate prezice cu exactitate starea sistemului în viitor. Conflictul mai poate fi definit și ca rezultat al manifestării diferenţelor. Ca urmare, recunoaşterea unei stări conflictuale şi intervenţia în soluţionarea sa implică acceptarea diferenţelor.

Clasificări ale conflictului

Din punct de vedere al nivelului de apariţie:
    Conflict individual interior – apare atunci când individului nu îi este clară direcţia în care trebuie să se îndrepte, primeşte sarcini contradictorii sau atunci când ceea ce trebuie să facă contravine posibilităţilor, intereselor sau valorilor sale. În general o astfel de stare conflictuală interioară potenţează cu timpul toate celelalte tipuri de conflict. Conflictul dintre indivizi (aparţinând aceluiaşi grup, unor grupuri diferite sau chiar organizaţii diferite) – acestea apar, de regulă, din cauza diferenţelor de personalitate.
     Conflictul dintre indivizi şi grupuri – poate fi un efect al presiunii pe care grupul îl exercită asupra individului. Uneori individul este pus în situaţia să suporte consecinţele unor acţiuni ale grupului de care el se delimitează. De multe ori, la baza acestor conflicte stau relaţii interpersonale tensionate sau conflicte individuale interioare puternice. În principiu, acestea sunt conflicte care apar în grupuri tinere sau cu cultură slabă.
Conflictul inter-grupuri – este principalul tip de conflict inclus în categoria conflictelor organizaţionale. “Stingerea” acestui tip de conflict intră deja în competenţa managerilor superiori. Adeseori asemenea conflicte apar între compartimente, sectoare cu profiluri foarte diferite.
Conflictul între organizaţii – în mod frecvent acest tip de conflict se manifestă sub forma competiţiei pentru lansarea unui produs, serviciu etc. Un asemenea tip de conflict se poate naşte în urma competiţiei pentru surse de finanţare.


Din punct de vedere al efectelor pe care le generează:


    Conflicte distructive – sunt conflictele  în care resursele personale şi organizaţionale se consumă în condiţii de ostilitate, fără beneficii mari, existând o permanentă stare de nemulţumire. Asemenea conflicte se pot solda cu destrămarea organizaţiilor, pierderea unor membri, acte de violenţă etc. Capacitatea fiecărei părţi de a ţine cont de argumentele celeilalte este serios afectată. Comunicarea dintre competitori dispare.
Conflicte benefice – atunci când conflictele sunt recunoscute de timpuriu şi corect abordate, ele pot face ca indivizii, grupurile, organizaţiile să câştige în creativitate şi eficienţă. Conflictul, atunci când este benefic, stă la baza procesului schimbării. În orice organizaţie, un anumit grad de conflict este absolut necesar, pentru ca dinamica dezvoltării organizaţiei să fie bună. Conflictul benefic este acela care poate avea o soluţie acceptabilă pentru toate părţile implicate. În cadrul unui asemenea conflict, părţile sunt capabile să comunice corect şi să stea la masa tratativelor.


Din punct de vedere al esenţei lor


     Conflictele esenţiale / de substanţă – determinate de existenţa unor obiective diferite (fie că individul are obiective diferite de ale grupului din care face parte, fie că diferenţele apar între obiectivele a 2 sau mai mulţi indivizi/grupuri). Acest tip de conflicte se manifestă cel mai puternic în cazul în care indivizii tind să îşi satisfacă nevoile individuale folosindu-se de grup. Cu cât obiectivele sunt mai clar definite, cu atât şansele soluţionării unui asemenea conflict cresc. O situaţie fericită este aceea în care realizarea obiectivelor presupune competiţie bazată pe standarde de performanţă – caz în care conflictul este o sursă de progres.
Conflictele afective – sunt cele generate de stări emoţionale şi apar în cadrul relaţiilor interindividuale.
Conflictele de manipulare (pseudoconflictele) sunt în general efectul comportamentelor duplicitare şi lipsei de comunicare şi transparenţă. Ele apar în general între grupuri şi sunt rezultatul practicilor politicianiste. Spre exemplu, un pseudoconflict poate fi “lansat” atunci când două grupuri între care există interese comune ar aduce prejudicii grupului dominant în relaţia sa cu alte grupuri, dacă ar continua coabitarea. Pentru reuşita acestei strategii, de regulă conflictele sunt mediatizate puternic.

Din punct de vedere al intensităţii:

Criza – se manifestă în general prin reacţii violente, hotărâri nenegociate (şi uneori nenegociabile). În timpul crizei, oamenii se lasă de obicei dominaţi de sentimente.
Tensiunea – tensiunea interioară distorsionează imaginea realităţii sau imaginea altei persoane şi acţiunile sale. Relaţia este afectată de atitudini negative şi idei preconcepute şi fixe. Tensiunea creşte atunci când părţile refuză să recunoască faptul că există un conflict.
Neînţelegerea – provine din faptul că oamenii uită foarte des să-şi verifice percepţiile şi se înţeleg greşit unii cu alţii, trăgând concluzii eronate. Cauza este comunicarea defectuoasă.
Incidentul – este acea mică problemă, care, deşi de obicei perfect rezolvabilă pe loc prin comunicare, atunci când este neglijată şi evitată duce în mod frecvent la neînţelegere.
Disconfortul – este sentimentul intuitiv că “ceva nu este în ordine”. .
Din punct de vedere al nivelelor cauzelor declanşatoare de conflict:
Conflicte de nivel informaţional – declanşate de lipsa unor informaţii, transmiterea unor informaţii greşite sau distorsionate etc. Sunt cel mai simplu de rezolvat, din moment ce informaţiile lipsă pot fi completate, iar cele greşite, corectate.
Conflicte la nivelul strategiilor – apar atunci când există diferenţe de opinie în ceea ce priveşte modul în care trebuie făcut ceva.
Conflicte la nivelul scopurilor – apar atunci când există diferenţe în privinţa rezultatului ce trebuie obţinut.
Conflicte la nivelul normelor – apar atunci când comportamentele manifestate nu sunt cele aşteptate – nu sunt conforme cu normele acceptate sau impuse.
Conflicte la nivel de valori – dacă primele 4 nivele de conflict pot fi soluţionate prin obţinere/oferire de informaţii, comunicare şi negocierea unei soluţii, acest tip de conflict este mai dificil de abordat. Oamenii reacţionează de obicei violent atunci când le sunt “călcate în picioare” valorile.



[1] Având ca principali piloni următoarele state: Marea Britanie, Franţa, SUA, Canada, Australia, ţările nordice.
[2] De orientare comunistă, fascistă, nazistă, dictaturi personale.
[3] SUA şi URSS
[4] de regulă, războaiele au avut loc la periferia celor două blocuri militare, de cele mai multe ori în lumea  a treia, între aliaţii celor două superputeri sau una dintre acestea şi o ţară din lumea  atreia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu