vineri, 12 aprilie 2013

Sfinții Împărați Constantin și Elena - Partea a III-a

sursa foto




Împărat al întregului imperiu roman

     În februarie 313, cei doi lideri ai lumii romane, Constantin şi Licinius, publică Edictul de la Milano care prevede libertatea cultelor şi, ca un act reparator, restituie bunurile bisericii creştine. În toamna aceluiaşi an,  Maximinus Daia, al treilea conducător al tetrarhiei, moare în urma unei boli grave. La conducerea imperiului roman rămân doar doi:  Constantin, în Occident, şi Licinius în Orient. Totuşi, pacea absolută este departe de a fi atinsă. Un prim conflict are loc în 316 în urma căruia Constantin îşi extinde imperiul în ţinuturile balcanice şi dunărene cedate de Licinius, care rămâne cu Tracia. Tensiunile dintre cei doi revin atunci când, luptând împotriva goţilor, Constantin  pătrunde  pe teritoriul tracic  fără consimţământul lui Licinius. Înfruntarea finală are loc opt ani mai târziu, mai precis la 18 septembrie 324 când Constantin, ajutat de fiul său Crispus, îl învinge pe Licinius. Din acel moment, fiul Elenei rămâne singurul împărat al imperiului roman. La 20 mai, 325 convoacă un conciliu ecumenic la Niceea în cadrul căruia este condamnată erezia ariană şi proclamată divinitatea lui Iisus, contrar afirmaţiilor eretice ale lui Arius. Cei 300 de episcopi participanţi stabilesc principii de doctrină şi de disciplină valabile pentru întreaga biserică.
     Pe parcursul domniei sale, Constantin se dovedeşte un ocrotitor puternic al creştinilor scutind biserica de taxe şi acordând sume importante pentru construirea unor lăcaşuri de cult creştine. El păstrează totuşi titlul păgân de Pontifex maximus (episcop universal) pentru a proteja mai bine creştinismul şi a evita o eventuală confruntare cu un rival păgân care şi-ar fi impus autoritatea. Intervine şi în dreptul penal, abolind pedeapsa morţii prin răstignire, stigmatizarea sau zdrobirea picioarelor. În luna mai a anului 330, inaugurează Constantinopolul, care devine şi noua capitală a Imperiului Roman, dar şi noua sa reşedinţă. Ridică nenumărate biserici la Roma, Constantinopol şi în Ţara Sfântă. Cu toate acestea, Constantin primeşte botezul de-abia pe patul de moarte, în anul 337. În acel moment el declară:”acum trăiesc într-adevăr cu convingerea că merit viaţa veşnică, odată ce am primit lumina veşnică”. Meritele sale pentru marile servicii aduse creştinismului sunt recunoscute de biserică fiind cinstit asemeni unui apostol şi este trecut în rândul sfinţilor împreună cu mama sa. 

Elena, o creştină activă

    Semnul divin pe care îl primise Constantin înainte de bătălia de la Milvius devine motiv de meditaţie pentru Elena. Ea este atrasă de crucea pe care o vede continuu cu ochii minţii. Semnul îi este familiar. Îl văzuse de-atâtea ori în  gesturile sau pe fruntea martirilor! Crucea aceasta parcă le dă creştinilor putere să înfrunte moartea cu seninătate , naşte în ei o  bucurie fără margini şi luminează chipurile acelea umile şi prigonite. Trebuie să fie o putere minunată aceea care cucerise  bogaţi şi săraci;  ignoranţi şi învăţaţi ; lideri şi ostaşi. Cine eşti tu, Isuse? Până să-şi răspundă, iubirea faţă de Dumnezeul cel Adevărat îi inundă fiinţa şi creşte ca un copac imens ale cărui crengi vor să iasă din interiorul ei. În anul 312, ca o acceptare a acestei iubiri, Elena primeşte botezul. Deşertul credinţelor păgâne în care trăise până acum, începe să fie inundat de apa vie şi înnoitoare a sfântului botez purificându-i sufletul. Ea cunoaşte o fericire de care nu ştiuse până atunci. Liniştea îi este umbrită însă, de tragedia din familie:condamnarea şi uciderea, în anul326, a nepotului său Crispus şi moartea prin sufocare a norei Fausta, în vârstă de treizeci de ani, ca urmare a unui adulter. Durerea şi remuşcările lui Constantin, dar şi propria durere, o apropie şi mai mult de iubirea lui Hristos . Îşi împarte palatul de la Roma cu nevoiaşii cetăţii, înfiinţează case pentru bătrâni şi case de rugăciune, vizitează locurile în care mulţi creştini fuseseră martirizaţi, chiar şi închisoarea în care fusese ţinut Sfântul Petru. Pelerinajul în Ţara Sfântă  o apropie şi mai mult de Mântuitorul ei. Aici construieşte trei biserici: una la Betleem, alta la Golgota şi a treia pe Muntele Măslinilor, de unde Iisus se ridicase la cer. Găseşte lemnul crucii lui Hristos din care duce o parte  cu ea la Roma. Elena moare la vârsta de optzeci de ani, nu înainte de a-şi binecuvânta băiatul, pe Constantin...Împăraţii Constantin şi Elena sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la data de 21 mai , ziua morţii lui Constantin.


  Georgeta Istrate


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu