Căsătoria lui Constantin
După
abdicarea lui Diocleţian, situaţia politică în imperiu devine confuză.
Războaiele provocate de o sete nestăpânită de putere incită la acţiune şi, din
pacea ce trebuia să caracterizeze tetrarhia, se naşte monstrul dorinţei după puterea absolută. Din
camarazi, cezarii şi auguştii devin adversari. Din considerente politice,
Constantin se căsătoreşte cu Fausta, fiica fostului împărat Maximianus.Tânăra
soţie este însă o copilă de doar zece ani. Se înţelege că, la acel moment, fetiţa nu avea cum să devină o
parteneră matrimonială în adevăratul sens al cuvântului. Până în momentul în
care are să-şi poată îndeplini rolul de soţie, rămâne în grija mamei ei, Eutropia. În cei nouăsprezece ani de căsătorie,
Fausta îi dăruieşte lui Constantin cinci copii : trei băieţi şi două fete.
Un socru intrigant
Haosul din tetrarhie
determină organizarea la Carnutum, în noiembrie 308, a unui congres cu scopul
de a readuce pacea în imperiu. La întrunire participă şi cei doi ex-auguşti,
Diocleţian şi Maximianus. Întâlnirea însă este un eşec. Supărat că nu primise
reconfirmarea ca împărat, Maximianus , socrul lui Constantin, intrigant din
fire, încearcă un complot împotriva ginerelui. Acesta află şi îl iartă, însă,
la câteva zile, socrul său este găsit
spânzurat la reşedinţa din Marsilia. Fiul său, Maxenţiu, se proclamă împărat şi
doreşte să răzbune moartea tatălui.Tulburările continuă...
În primăvara anului 312,
Constantin porneşte să cucerească Italia. În fruntea unei armate de patruzeci
de mii de oameni bine organizaţi, obţine victorie după victorie la
Segusium,Torino, Milano şi Verona . Multe oraşe din nordul Italiei, asuprite de
impozitele exagerate stabilite de Maxenţiu, se predau fără luptă, văzând în
Constantin un adevărat eliberator. Oraşele Ravena, Modena şi Aquileea îi
deschid porţile de bunăvoie după un
scurt asediu. Modul inteligent în care-şi conduce campaniile militare atrage
respectul italienilor. Bătălia decisivă pentru cucerirea Romei se dă la Podul Milvius. Constantin este
îngrijorat pentru că armata sa este în inferioritate faţă de cea a rivalului
său.
“Cu acest semn vei învinge”
În timp ce se roagă Dumnezeului creştinilor,Constantin
vede pe cer o cruce luminoasă alcătuită din stele însoţită de cuvintele:”In hoc
signes vinces”(cu acest semn vei învinge). Apoi Constantin îl visează chiar pe Iisus Hristos , Fiul lui Dumnezeu, arătându-i
acelaşi semn şi spunându-i că, dacă îl va reproduce pe scuturi, va învinge. În
cealaltă tabără, Maxenţiu pregăteşte o cursă: dărâmă podul de piatră de peste
Tibru de la porţile cetăţii şi improvizează un pod din bărci, la trecerea
căruia armata rivalului său să fie prinsă ca într-o capcană. Bătălia decisivă
are loc în dimineaţa zilei de 28 octombrie 312. Armatele celor doi conducători
sunt acum faţă în faţă. Pe scuturile ostaşilor lui Constantin străluceşte
semnul divin...Lupta este aprigă. Trupele lui Maxenţiu dau înapoi. Panicate,
încearcă să fugă pe podul de bărci care se rupe aruncând în apele Tibrului
oastea adversă cu împărat cu tot. Astfel Maxenţiu cade în propria capcană. Constantin
intră triumfător în Roma unde este primit cu bucurie. În urma acestei victorii,
senatul îi acordă titlul de Maximus ceea ce înseamnă că este August de rangul
cel mai înalt. Şi are doar 27 de ani... În inima lui, Constantin ştie că fără
ajutorul Dumnezeului creştinilor nu ar fi reuşit să-l învingă pe Maxenţiu.
Chiar dacă este păgân, are o afinitate deosebită faţă de acest Dumnezeu ca şi
cum ar exercita asupra lui o chemare irezistibilă. Apariţia crucii de stele pe
cer, a Mântuitorului în vis şi, mai ales, confirmarea celor spuse prin victoria pe care o obţinuse, sunt dovada
că Dumnezeul adevărat există. Ca să-i mulţumească, oferă palatul din Laterano
drept reşedinţă pentru episcopul Romei şi construieşte o biserică închinată lui
Hristos.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu