Vei înţelege mai târziu (partea a II-a)

Neprevăzutul

      În ziua de salariu,  toţi sunt veseli. Spun câte o glumă, în aşteptarea  doamnei Coca, economista. La un moment dat, apare inginerul Badea, care întreabă de maistru:
   -Băieţi, l-aţi văzut cumva pe  Tudose?
   -Este la magazie! Zicea că-i trebuie niste scule , răspunde Vasile,  scărpinandu-se în cap.
   -Când vine, spuneţi-i să treacă de urgenţă  la birou, adaugă inginerul pe un ton grav.
  -O să-i spunem, răspund băieţii, receptivi.
 După vreo douăzeci de minute îşi face apariţia  maistrul Tudose . Bine dispus, ştergându-se pe mâini, îi încurajează pe tinerii care se aşezaseră la coadă  în aşteptarea economistei.
   -Astăzi,  lucrăm pe bani, băieţi, aşa-i?
   -Aşa-i meştere,da’ mai bine du-te pân’ la inginerul Badea. A lăsat vorbă că are ceva de discutat cu matale,  îl informează Vasile.
   -Tineţi-mi şi mie rândul,  că mă întorc repede…
   -Desigur,  meştere!
Peste aproximativ zece minute, Tudose  revine, cere voie să ia banii înainte  şi, foarte preocupat, se adresează lui Petrache.
   -Măi Petrache, te rog şi  eu ceva.
   -Se poate meştere? Orice!
   -Măi băiatule, fiindcă eşti vecin cu mine, du-mi şi mie avansul acasă. Mă gândesc că poate Vica vrea să îşi cumpere ceva frumos. Spune-i  că m-a rugat inginerul Badea să rămân,  că are de terminat un proiect, să nu-şi facă probleme…
  -Fă-ţi treaba liniştit meştere, că-i duc eu banii doamnei Vica…
   -Îţi rămân dator. Petrache. Hai că fug acum…

Momentul răzbunării

      Bărbatul simte că  ar fi momentul potrivit pentru răzbunare.  Încă nu ştie cum va proceda, dar, ca un specialist în rele, se va gândi între timp.  Nu se îndoieşte c-o să-i vină vreo idee. Astfel că  pleacă spre casă, gânditor,  şi aşa, salutând câte un sătean, ajunge în faţa porţii casei meşterului. Apasă soneria. Apare o femeie de vreo patruzeci şi cinci de ani, îmbrăcată într-un capot de casă din mătase albastră.
   -Buna seara, doamnă  Vica.
   -Buna seara, răspunde femeia. Da’ bărbatu meu nu vine?
   -Mai are niscai treabă la secţie şi m-a rugat pe mine să vă spun că întârzie…ca să nu vă faceţi griji degeaba. Zicea că s-ar putea să dureze  vreo câteva ceasuri…
   -Da intră Petrache, oi fi obosit, hai să-ţi fac un ceai de muşeţel…
   -Mulţumesc, nu trebuie…
   -Hai intră,  omule, că n-o fi foc, doar suntem vecini de-atâta vreme. N-o să mănânc din tine!
   -Bine, doamnă Vica, dacă ziceţi dumneavoastră…
   -Intră aici în şopron şi fă-te comod. Eu trebuie să închid uşa la adăpostul păsărilor…mă întorc imediat!
   Petrache începe să inspecteze casa .Totul străluceşte de curăţenie. Se gândeşte că meşterul are dreptate când se laudă cu nevasta lui cea gospodină. Din  grădiniţă,  vine un miros plăcut de trandafiri, iar muzica de la radio cântă în surdină romanţe româneşti de altădată. Lui Petrache iar  îi vin idei…
   -Am sosit! Da’ de ce nu iei loc pe fotoliu, omule? întreabă femeia,  în timp ce aşează pe măsuţa de lângă el o farfurie cu fursecuri de casă. Îi toarnă şi ceai într-o cană.Tânărul se cam strâmbă:
   -Ceaiul este bun,  da’ n-are grade, doamnă Vica. O tărie ceva mi-ar prinde mai bine. Un whisky, n-ai? Şi, ca să vă arăt că nu sunt pretenţios, accept ş-o ţuică de-aia de face meşterul din livada cu pruni , zice Petrache uitându-se insistent la formele femeii. Pare că  vrea să descopere ceva care să-l incite, ca şi cum şi-ar vedea vecina pentru prima dată.
   -Un coniac  ţi-ar satisface gusturile  rafinate, Petrache? Te-ai cam boierit, omule! îl ia femeia la zor. Hai,  mai bine du-te pe la casa ta, te-o fi aşteptând nevasta. Lasă ifosele de domn, că nu-ţi şade bine!
   -Stai puţin, femeie! zise Petrache vizibil iritat, renunţând la expresiile politicoase de mai devreme.  Tu m-ai invitat în casă, iar  acum mă dai afară ?! Aşa nu merge!  E frumos din partea ta? Ştii că eşti încă frumoasă? Mai că m-aş culca cu tine o dată, răspunde Petrache, pe un ton impertinent şi surprinzător.

Georgeta Istrate